Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, față de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federația Investitorilor și Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES).

În același timp, aproximativ 94% din populația României locuia într-o locuință aflată în proprietate personală, una dintre cele mai ridicate ponderi din Uniunea Europeană, conform unui comunicat al organizației.

La recensământul populației și locuințelor din 2021, aproximativ 25% dintre locuințele din România erau neocupate.

Datele sunt prezentate în contextul în care FIDES și Confederația Patronală Concordia vor organiza pe 5 octombrie, la București, evenimentul Romania Affordable Housing Summit 2026, dedicat finanțării și dezvoltării locuințelor accesibile.

'România are nevoie de o abordare integrată a locuirii și de o strategie coerentă, construită pentru realitățile noastre, care să clarifice ce reprezintă locuirea accesibilă, cum o finanțăm și cum dezvoltăm proiecte care răspund acestor nevoi. Europa deschide acum o fereastră importantă prin noile politici și instrumente de finanțare, iar la nivel național trebuie să fim pregătiți să le folosim. Prin acest summit, vrem să punem bazele unei colaborări pe termen lung între autorități, finanțatori și mediul privat, pentru a face locuirea mai accesibilă și a construi comunități prospere', a declarat Constantin Sebeșanu, președintele FIDES, în comunicat.

Potrivit organizației, diferențele dintre ponderea ridicată a proprietarilor și nivelul supraaglomerării indică o problemă complexă a locuirii în România. Situația diferă, de asemenea, între regiuni, marile centre urbane și zonele metropolitane confruntându-se cu presiuni asupra pieței locuințelor și chiriilor, în timp ce alte localități se confruntă cu declin demografic și un număr ridicat de locuințe neocupate.

FIDES arată că politicile europene recente privind locuirea accesibilă includ instrumente de finanțare și ajutoare de stat pentru proiecte de locuințe accesibile. Grupul Băncii Europene de Investiții vizează finanțări de 6 miliarde de euro pentru locuințe accesibile și sustenabile în 2026, la nivelul Uniunii Europene, potrivit comunicatului.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, citate de FIDES, Uniunea Europeană are nevoie de aproximativ 650.000 de locuințe suplimentare anual, peste cele circa 1,6 milioane construite în fiecare an. Investițiile necesare pentru acoperirea acestui deficit sunt estimate la aproximativ 150 de miliarde de euro anual.

La summitul din octombrie pe tema dezvoltării locuințelor accesibile sunt anunțați reprezentanți ai instituțiilor europene, autorităților din România, mediului privat și instituțiilor financiare, iar discuțiile vor viza finanțarea locuirii accesibile, creșterea ofertei de locuințe și parteneriatele public-private. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)