Aproape o treime dintre români consideră că propria calitate a vieții a scăzut în ultimul an, iar presiunea financiară generată de nivelul redus al veniturilor și de creșterea prețurilor și taxelor a devenit principalul obstacol perceput în calea unei vieți mai bune, potrivit celei de-a doua ediții a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de IRES pentru ABS - Alianța pentru BunăStare.

Conform unui comunicat de presă al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), Indicele Percepției Bunăstării Românilor a scăzut în 2026 la 6,2 puncte din 10, de la 6,4 puncte în 2025. Totodată, 55% dintre respondenți afirmă că bunăstarea lor este mai slabă, în timp ce doar 16% spun că aceasta s-a îmbunătățit. În urmă cu un an, 51% dintre respondenți anticipau că bunăstarea lor va crește.

Cea mai importantă deteriorare este înregistrată în zona financiară. Gradul de satisfacție privind veniturile personale a scăzut de la 6,1 la 5,5 puncte, aceasta fiind cea mai accentuată scădere dintre dimensiunile analizate. Satisfacția privind posibilitatea de a-și permite o locuință confortabilă a coborât de la 5,7 la 5,4 puncte, iar cea privind posibilitatea de dezvoltare profesională la locul de muncă a ajuns la 6,6 puncte, de la 6,9 anul trecut.

Aproximativ 60% dintre respondenți indică veniturile scăzute și prețurile sau taxele ridicate drept principale obstacole în calea unei vieți mai bune, față de aproximativ 55% în ediția precedentă. Factorul financiar a urcat astfel pe primul loc, depășind corupția și lipsa transparenței instituționale.

În ceea ce privește evoluția personală din ultimul an, aproape 32% dintre români spun că propria calitate a vieții a scăzut, comparativ cu 19% în 2025. Aproximativ 18% consideră că aceasta s-a îmbunătățit, față de 23% anul trecut, iar aproape jumătate afirmă că nivelul lor de trai a rămas aproximativ la fel.

'Rezultatele noii ediții arată cât de rapid se poate schimba percepția asupra bunăstării atunci când oamenii resimt o presiune mai mare asupra veniturilor și asupra siguranței lor financiare. Această vulnerabilitate este confirmată și de nivelul deficitului de protecție al populației, care a ajuns la o medie de 165.400 lei pentru fiecare familie', a declarat Alexandru Ciuncan, președinte și director general al UNSAR.

Potrivit acestuia, suma reprezintă diferența dintre resursele de care o familie ar avea nevoie pentru a-și menține nivelul de trai în cazul unui eveniment neprevăzut și cele disponibile efectiv.

'Bunăstarea înseamnă mai mult decât venituri, însă stabilitatea financiară este una dintre condițiile care ne permit accesul la educație, sănătate și o locuință adecvată și ne ajută să facem față mai bine situațiilor neprevăzute', se arată în comunicat.

ABS - Alianța pentru BunăStare este o platformă colaborativă inițiată de UNSAR, care reunește companii, organizații, instituții publice și experți și urmărește măsurarea și înțelegerea factorilor care influențează calitatea vieții în România și evoluția acestora de la un an la altul. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)