Inspecția Muncii susține că imaginile din mass-media, referitoare la inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu, și o parte din conducerea inspectoratelor teritoriale de muncă, sunt realizate și prezentate tendențios și precizează că va colabora cu autoritățile abilitate pentru stabilirea adevărului.
'În ceea ce privește aparițiile din mass media referitoare la imaginile în care apare inspectorul general de stat și o parte din conducerea inspectoratelor teritoriale de muncă, imagini realizate și prezentate tendențios, precizăm că Inspecția Muncii se delimitează de astfel de practici și manipulări și va întreprinde toate demersurile necesare, împreună cu organele abilitate, în scopul stabilirii adevărului. Întâlnirea de lucru cu conducerea inspectoratelor teritoriale de muncă a fost convocată ca o necesitate de a găsi soluții de normalizare și îndeplinire a obligațiilor legale ce revin instituției în ansamblu, ca urmare a disfuncționalităților din activitatea inspectoratelor teritoriale de muncă, pe care inspectorul general de stat le-a constatat la preluarea funcției. Este vorba, în primul rând, de cele două proiecte derulate prin PNRR, Reges Online și SIAMC - COLUMBO - aplicația internă de evidență a controalelor, pentru care Inspecția Muncii a plătit aproape 20 de milioane de euro și care funcționează deficitar, mult sub așteptări', se menționează într-un comunicat al instituției.
Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a reuniunii s-au aflat, printre altele, funcționarea celor două aplicații, organizarea activității de control și problemele de personal.
'Ordinea de zi a ședinței de lucru a fost următoarea: sincope în funcționarea și implementarea aplicațiilor Reges Online și SIAMC - COLUMBO; organizarea activității de control; îmbunătățirea comunicării interinstituționale IM-ITM și prioritizarea vizibilității instituției în ansamblu; probleme organizatorice și de personal; gestionarea resurselor materiale existente', se precizează în comunicat.
În ceea ce privește unele dintre obiectele care apar în imaginile difuzate în spațiul public, instituția precizează că este vorba despre echipamente achiziționate în cadrul proiectelor PNRR.
'Întrucât la ședință a participat și șeful de serviciu al Serviciului Economic, care a distribuit, în teritoriu, echipamente achiziționate în cadrul proiectelor PNRR, iar blocatoarele pentru laptopuri nu erau conforme, o parte dintre șefii inspectoratelor teritoriale de muncă le-au adus cu ei, plasându-le conducătorului autoturismului Inspecției Muncii, spre a fi returnate la sediu', se mai arată în comunicat.
Potrivit documentului, inspectorul general de stat a fost informat despre discuțiile privind returnarea blocatoarelor.
'Despre această situație, inspectorul general de stat Dantes Nicolae Bratu declară că a fost informat în legătură cu discuțiile cu privire la înapoierea blocatoarelor, însă nu cunoaște detalii despre modul cum s-a organizat preluarea echipamentelor nefuncționale și a recomandat predarea acestora la contabilitate. În privința celorlalte obiecte care apar în imagini, persoanele implicate au dat, benevol, declarații care vor fi puse la dispoziția autorității care face verificări', se mai arată în comunicat.
Conducerea instituției afirmă, în context, că va acorda sprijin pentru clarificarea situației.
'Conducerea Inspecției Muncii, prin inspectorul general de stat, se delimitează ferm de astfel de acuzații și practici de defăimare și va acorda tot sprijinul pentru aflarea adevărului', precizează sursa citată.
Pe de altă parte, Inspecția Muncii face precizări și în legătură cu informațiile referitoare la demiterea lui Dantes Nicolae Bratu ca urmare a cazului cunoscut drept 'azilele groazei'. Potrivit instituției, acesta a fost suspendat din funcție pentru cercetare disciplinară în acest caz și a fost declarat nevinovat, instanțele de judecată constatând că faptele imputate nu întrunesc elementele abaterii disciplinare.
'În ceea ce privește articolele din presă în care se afirmă, în mod eronat, că inspectorul general de stat a fost demis ca urmare a episodului cunoscut ca 'azilele groazei', precizăm că, la momentul respectiv, Dantes Nicolae Bratu a fost suspendat din funcție în vederea cercetării disciplinare a presupuselor fapte imputate. Ca urmare a contestării în instanță a acestei măsuri și a concluziilor raportului comisiei de disciplină, Dantes Nicolae Bratu a fost declarat nevinovat, definitiv, întrucât Inspecția Muncii are atribuții în privința verificării condițiilor de muncă și a relațiilor de muncă dintre angajați și angajatori și, nicidecum, nu a fost și nu este autoritatea competentă să verifice tratamentul oferit beneficiarilor din centrele rezidențiale', se arată în comunicat.
Potrivit documentului, ordinele emise la acea vreme de ministrul Muncii au fost anulate definitiv.
'Ambele ordine emise de ministrul muncii de la acea vreme au fost anulate definitiv, instanțele de judecată constatând că faptele imputate nu întrunesc elementele abaterii disciplinare', se menționează în documentul transmis de Inspecția Muncii.
Mediaflux a anunțat recent că Direcția Națională Anticorupție (DNA) ar fi demarat o anchetă penală in rem privind fapte de luare și dare de mită, în urma apariției, pe site-ul de știri, a unor imagini care au surprins mai multe persoane care ar fi transportat pungi și cutii către mașina de serviciu a lui Dantes Nicolae Bratu. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)
Inspecția Muncii susține că imaginile din mass-media referitoare la inspectorul general de stat sunt prezentate tendențios

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Clubul Fermierilor Români solicită includerea agriculturii între prioritățile strategice ale României pentru 2028-2034
Clubul Fermierilor Români (CFRO) solicită includerea agriculturii și a lanțului valoric agroalimentar în strategia economică pe termen lung a României, pentru perioada 2028-2034, având ca priorități investițiile în irigații și managementul apei, procesare și gestionarea riscurilor agricole. Organizația a participa
ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, în condițiile prevăzute de lege, a anunțat joi Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) . 'Potrivit Legii nr. 61/1993 pr
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi; rulajul a depășit 186 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 186,95 milioane de lei (35,54 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, a crescut cu 1,14%, până la 32
CFR Călători organizează curse speciale gratuite și expoziții de material rulant, în weekend
CFR Călători va organiza, în perioada 19-20 septembrie, 16 curse speciale gratuite între București Basarab și București Progresu, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității, și va expune în Gara de Nord și Gara Basarab locomotive și vagoane modernizate, informează un comunicat al companiei. Trenurile speciale vor circu
Constantinescu (FIHR): Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național
Deficitul de personal din industria HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național, iar lipsa competențelor și a personalului calificat accentuează această problemă, a declarat președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), Simona Constantinescu. 'Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20
IMM România solicită accelerarea simplificării legislației europene și reducerea birocrației
IMM România solicită accelerarea procesului de simplificare a legislației europene și reducerea poverii administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii, astfel încât angajamentele asumate la nivel european să fie transformate în măsuri concrete pentru companii. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, solici
Nazare: Peste 2 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plata unor obligații în sănătate
Ministerul Finanțelor a aprobat retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea sumei din trimestrul IV în trimestrul III, pentru plata unor servicii medicale, dispozitive și medicamente deja acordate sau eliberate pacienților, a anunțat, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe
CCIB: Companiile românești, conectate la oportunitățile de afaceri din marile proiecte europene de cercetare
Oportunitățile pentru companiile românești de a participa la proiecte europene de cercetare și inovare și în lanțurile de furnizare ale acestora au fost prezentate la evenimentul 'Big Science Europe: Oportunități de afaceri', organizat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în parteneriat cu ROCH Business Bridge S.









