IMM România solicită accelerarea procesului de simplificare a legislației europene și reducerea poverii administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii, astfel încât angajamentele asumate la nivel european să fie transformate în măsuri concrete pentru companii.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, solicitarea vine în contextul discursului privind Starea Uniunii Europene susținut miercuri de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care simplificarea și reducerea poverii administrative au fost prezentate drept elemente importante pentru competitivitatea europeană, potrivit unui comunicat al IMM România.
'Mesajul transmis în cadrul SOTEU (State of the European Union, n.r.) privind reducerea poverii administrative trebuie urmat de acțiuni concrete și coordonate la nivel european și național. Simplificarea trebuie să devină o realitate pentru antreprenori, nu doar un obiectiv general. În egală măsură, competitivitatea europeană nu poate fi consolidată doar prin noi strategii și obiective, ci și printr-un cadru legislativ mai simplu, mai predictibil și mai proporțional', a declarat Florin Jianu, președintele IMM România, citat în comunicat.
Organizația solicită, printre altele, accelerarea propunerilor de simplificare de tip Omnibus, astfel încât acestea să producă rezultate concrete pentru companii, precum și aplicarea efectivă a principiului 'Think Small First' în elaborarea noilor politici și acte legislative.
O altă prioritate vizează combaterea fenomenului de 'gold plating', prin evitarea introducerii unor cerințe naționale suplimentare și nejustificate atunci când legislația europeană este transpusă sau implementată la nivel național.
IMM România consideră, totodată, că înainte de introducerea unor noi obligații legislative ar trebui evaluat modul în care legislația existentă este implementată și aplicată. Potrivit organizației, acumularea succesivă de noi reguli, fără evaluarea efectelor celor deja în vigoare, poate crește costurile de conformare și complexitatea cadrului de reglementare.
În ceea ce privește obligațiile de raportare impuse companiilor, organizația susține evaluarea periodică a acestora și eliminarea cerințelor care nu mai sunt utilizate eficient, precum și reducerea raportărilor redundante și a celor care se suprapun.
De asemenea, IMM România solicită mai multă predictibilitate pentru companii și susține că întreprinderile mici și mijlocii trebuie să beneficieze de suficient timp pentru a înțelege și implementa noile obligații.
În acest sens, organizația propune ca actele delegate, actele de punere în aplicare și orientările aferente noii legislații să fie disponibile înainte de intrarea în vigoare a noilor reguli și indică un interval de cel puțin 36 de luni pentru pregătirea conformării. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
IMM România solicită accelerarea simplificării legislației europene și reducerea birocrației

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: BID are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la fondul RoBOOST
Banca de Investiții și Dezvoltare a României (BID) are în vedere o contribuție de 100 de milioane de euro la RoBOOST, noul fond de fonduri destinat finanțării startup-urilor, IMM-urilor și companiilor românești aflate în diferite etape de creștere, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta participă
Fitch spune că România ar putea fi retrogradată la 'junk' dacă se prelungește criza politică
România este într-o cursă contracronometru pentru a evita retrogradarea la categoria 'junk' (nerecomandat pentru investiții - n.r.), în contextul în care o criză politică prelungită pune în pericol credibilitatea fiscală, a declarat Malgorzata Krzywicka, analistă la agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, pentru Bloomberg.
CNPP: Toate situațiile semnalate de Curtea de Conturi vor fi verificate; eventualele diferențe de drepturi, soluționate potrivit legii
Rezultatele auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru anul 2024 sunt tratate cu maximă seriozitate, iar toate situațiile semnalate vor fi verificate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii, precizează CNPP, într
CONAF cere autorităților să publice câte firme sunt vizate de noile obligații privind ambalajele
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită autorităților să estimeze și să publice numărul operatorilor economici vizați de noile obligații europene privind ambalajele, defalcat pe clase de mărime, în condițiile în care regulamentul european se aplică din august. Potrivit unui comunicat al organizației, transmis vineri AG
România susține consolidarea cooperării internaționale și a finanțării europene pentru dezvoltarea energiei nucleare (minister)
La nivel european sunt necesare instrumente de finanțare mai concrete pentru noile proiecte nucleare, precum și proceduri mai rapide și mai simple pentru aprobarea ajutorului de stat, susține secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Potrivit unui comunicat al ministerului, la reuniunea ministerială anuală sub egida OCDE, România a
CNAIR solicită amânarea aplicării TollRo până la 1 aprilie 2027
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), cu informarea premierului, prorogarea până la 1 aprilie 2027 a termenului de aplicare a sistemului TollRo și a rovinietei, în condițiile în care sistemul se află încă în etapa de pilotare.
ANAF Antifraudă: 4 milioane de țigarete netimbrate, descoperite la un autotren intrat în România prin Nădlac
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au identificat 4 milioane de țigarete netimbrate într-un autotren care a intrat în România prin zona PTF Nădlac, transportul fiind efectuat pe ruta Țările de Jos - România, potrivit unui comunicat de presă al ANAF. Autotrenul a fost verificat pe autostrada A1, în proximitatea PTF N
Noul episod de incertitudine politică găsește România cu deficitul în scădere, dar cu firmele sub presiune (analiză)
România intră într-o nouă perioadă de instabilitate politică într-un moment economic extrem de sensibil: deficitul bugetar și inflația au început să scadă, dar industria pierde locuri de muncă, costurile de finanțare rămân ridicate, iar companiile resimt efectele cumulate ale fiscalității, consumului slab și lipsei de predictibilitate, avertizea









