Regia Națională a Pădurilor - Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar Direcția Silvică Ilfov modifică amenajamentul silvic al drumului din Pădurea Băneasa spre Greenfield, cu nerespectarea legii, afirmă ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o postare publicată, miercuri, pe pagina sa de socializare.
'M-am întrebat ani de zile cum se pierd procese în care e clar că o ilegalitate a avut loc. Răspunsul e simplu: cu complicitatea autorităților. În cazul drumului din Băneasa: cu o Romsilva care mimează că apără pădurile în instanțe, dar face fix pe dos în procese. Am descoperit zilele acestea cum domnul Răduță (Cezar Mihail Răduță, directorul Direcției Silvice Ilfov, n.r.) a acționat în instanță împotriva intereselor Romsilva, reprezentând fix Direcția Silvică Ilfov (...) Am zis să analizez și eu Hotărârea de la Tribunalul București cu privire la drumul de acces prin pădurea Băneasa. Ca să văd ce ar fi putut invoca părțile și ce a dus la decizia Curții de Apel București de a obliga Romsilva să deschidă drumul prin pădurea Băneasa până la judecata pe fond. O să zic de la început: consider că locuitorii din Greenfield au nevoie de încă un drum. De drumul promis de dezvoltator (care nu s-ar fi apucat real niciodată de acest drum cât timp știa că poate încălca legea cu drumul prin pădure. acum e în lucru). Aceasta e soluția legală. Direcția Silvică Ilfov, prin domnul Răduță, a ales varianta ilegală. După o modificare magică a amenajamentului silvic care a trecut acel drum, cu nerespectarea legii, ca fiind drum forestier, domnul Răduță, directorul Direcției Silvice Ilfov, a semnat rapid un contract și a dat drumul la acces pe un drum unde știa că nu se poate circula legal', susține Buzoianu pe Facebook.
În opinia șefei de la Mediu, directorul general al Romsilva, Jean Vișan, 'singurul care poate lua măsuri împotriva directorilor Direcțiilor silvice, nu acționează în niciun fel'.
'Drumul inițial, care era obligația lui de realizat, e blocat pentru ani de zile. În 2025 e trimis Corpul de Control al Ministerului Mediului pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo. Scoatem la iveală ilegalități după ilegalități. Romsilva iese și spune că a reziliat contractul. Dezvoltatorul se apucă, brusc, după ani de zile, de drumul promis. Apoi ajungem în instanță. La Tribunalul București se cere suspendarea rezilierii contractului. Judecătorii decid că nu vor suspenda rezilierea contractului. În recurs, însă, Curtea de Apel setează definitiv decizia că drumul va fi redeschis până la momentul în care se judecă pe fond procesul, dar nu mai târziu de septembrie 2028 (...) Descopăr cum, în hârtii oficiale, Direcția Silvică Ilfov, cu Răduță în frunte, zice chiar că ea nu e de acord cu denunțarea contractului. Direcția Silvică Ilfov, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare. Evident, directorul general al Romsilva, singurul care poate lua măsuri împotriva directorilor direcțiilor silvice, nu acționează în niciun fel. Că doar domnul Răduță e un om de-al casei Romsilva de ani buni', a subliniat Diana Buzoianu.
La jumătatea lunii iunie 2026, dezvoltatorul Impact Developer & Contractor anunța că va începe lucrările pentru noua cale de acces în cartierul Greenfield Băneasa, după emiterea autorizației de construire de către Primăria Sectorului 1.
Noul drum, care conectează Aleea Teișani cu breteaua DNCB, în dreptul Podului Hobanat, traversând calea ferată 301Bb Mogoșoaia - R. Pasărea, avea termen de finalizare șase luni, după o investiție de 2,5 milioane euro.
Anterior, pe 14 aprilie, ministra Mediului scria pe Facebook că instituția pe care o conduce a câștigat în primă instanță procesul privind raportul Corpului de control, referitor la drumul din Pădurea Băneasa, document contestat de Regia Națională a Pădurilor (RNP) - Romsilva Ilfov.
În martie, anul curent, Asociația Parcul Natural București și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au depus la Academia Română a Studiului de Fundamentare Științifică pentru instituirea Parcului Natural Pădurea Băneasa.
Conform cercetării, în conformitate cu datele din amenajamentul silvic (U.P. II Băneasa, 2020), fondul forestier studiat este proprietate publică (36% - respectiv 439,7 hectare) și privată (64% - adică 781,8 hectare), iar administrarea, din punct de vedere silvic, este asigurată de Regia Națională a Pădurilor - RNP Romsilva, prin Ocolul Silvic București, din cadrul Direcției Silvice Ilfov.
Suprafață totală a ariei naturale protejate Pădurea Băneasa este de 1.221,5 de hectare și se suprapune din punct de vedere administrativ teritorial cu Bucureștiul, sectorul 1, și cu localitățile Voluntari și Tunari din județul Ilfov.
Pădurea Băneasa este cea mai întinsă zonă de natură primară din București, una dintre ultimele rămășițe ale Codrilor Vlăsiei, parte a Centurii Verzi a Capitalei. Sute de specii de animale, păsări, amfibieni și insecte își au casă aici, dintre care 46 sunt protejate sau amenințate cu dispariția - Ciocănitoarea neagră, ciuful de pădure, șarpele de alun, tritonul cu creastă, fluturele-zebră, liliacul de amurg, bursucul, veverița și căprioara. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Buzoianu: Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar face pe dos în cazul drumului din Pădurea Băneasa

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Clubul Fermierilor Români solicită includerea agriculturii între prioritățile strategice ale României pentru 2028-2034
Clubul Fermierilor Români (CFRO) solicită includerea agriculturii și a lanțului valoric agroalimentar în strategia economică pe termen lung a României, pentru perioada 2028-2034, având ca priorități investițiile în irigații și managementul apei, procesare și gestionarea riscurilor agricole. Organizația a participa
ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, în condițiile prevăzute de lege, a anunțat joi Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) . 'Potrivit Legii nr. 61/1993 pr
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi; rulajul a depășit 186 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 186,95 milioane de lei (35,54 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, a crescut cu 1,14%, până la 32
CFR Călători organizează curse speciale gratuite și expoziții de material rulant, în weekend
CFR Călători va organiza, în perioada 19-20 septembrie, 16 curse speciale gratuite între București Basarab și București Progresu, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității, și va expune în Gara de Nord și Gara Basarab locomotive și vagoane modernizate, informează un comunicat al companiei. Trenurile speciale vor circu
Constantinescu (FIHR): Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național
Deficitul de personal din industria HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național, iar lipsa competențelor și a personalului calificat accentuează această problemă, a declarat președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), Simona Constantinescu. 'Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20
IMM România solicită accelerarea simplificării legislației europene și reducerea birocrației
IMM România solicită accelerarea procesului de simplificare a legislației europene și reducerea poverii administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii, astfel încât angajamentele asumate la nivel european să fie transformate în măsuri concrete pentru companii. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, solici
Nazare: Peste 2 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plata unor obligații în sănătate
Ministerul Finanțelor a aprobat retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea sumei din trimestrul IV în trimestrul III, pentru plata unor servicii medicale, dispozitive și medicamente deja acordate sau eliberate pacienților, a anunțat, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe
CCIB: Companiile românești, conectate la oportunitățile de afaceri din marile proiecte europene de cercetare
Oportunitățile pentru companiile românești de a participa la proiecte europene de cercetare și inovare și în lanțurile de furnizare ale acestora au fost prezentate la evenimentul 'Big Science Europe: Oportunități de afaceri', organizat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în parteneriat cu ROCH Business Bridge S.









