NATO analizează extinderea sistemului său de conducte către flancul estic, iar România începe să fie privită nu doar ca stat de frontieră, ci ca un posibil centru logistic pentru întreaga regiune a Mării Negre, consideră președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată joi.
'Invazia Rusiei în Ucraina nu a modificat doar arhitectura de securitate a Europei, ci și modul în care NATO își redefinește prioritățile logistice. În ultimele trei decenii, accentul Alianței s-a concentrat pe interoperabilitatea armatelor, tehnologia militară și mobilitatea rapidă a trupelor. Astăzi, însă, planificatorii militari redescoperă o lecție veche de când există războaiele moderne: fără combustibil, nici cele mai performante tancuri, avioane sau nave nu valorează mare lucru. Logistica a redevenit coloana vertebrală a puterii militare', scrie specialistul în energie.
El spune că experiența războiului din Ucraina a demonstrat că transportul combustibilului cu cisterne rutiere sau feroviare este vulnerabil, costisitor și greu de susținut în cazul unui conflict de mare intensitate și, astfel, conductele petroliere dedicate produselor rafinate redevin astfel infrastructuri de importanță strategică.
'Puțini europeni cunosc existența NATO Pipeline System (NPS), deși acesta reprezintă una dintre cele mai importante infrastructuri logistice ale Alianței. Sistemul nu transportă țiței brut, ci combustibili rafinați - kerosen pentru aviație, motorină și benzină - necesari funcționării bazelor aeriene, unităților terestre și operațiunilor militare. Cea mai importantă componentă este Central Europe Pipeline System (CEPS), care traversează Europa Occidentală și conectează rafinării, porturi maritime, depozite strategice și baze aeriene. Rețeaua însumează aproximativ 5.300 km de conducte și deservește zeci de facilități logistice', subliniază Chisăliță.
Potrivit acestuia, la nivelul NATO Pipeline System, infrastructura depășește 10.000 km de conducte și aproximativ patru milioane de metri cubi de capacități de stocare. 'Nu este doar un sistem de transport. Este o infrastructură concepută pentru a permite desfășurarea rapidă și susținerea pe termen lung a operațiunilor militare', menționează specialistul.
El adaugă că, până în 2022, centrul de greutate al sistemului logistic al NATO era situat în Europa Occidentală, dar, în prezent, amenințările s-au mutat. Flancul estic - de la Marea Baltică până la Marea Neagră - găzduiește cea mai mare concentrare de trupe aliate din ultimele decenii. În Polonia, România și statele baltice au fost create noi grupuri de luptă, iar baza aeriană Mihail Kogălniceanu este în curs de extindere pentru a deveni una dintre cele mai importante facilități NATO din Europa de Est.
'Toate aceste baze au nevoie de un lucru aparent banal, alimentare continuă și sigură cu combustibil. În prezent, mare parte din această logistică se bazează pe transport rutier, feroviar și naval. În timp de pace, acest lucru este suficient. În cazul unui conflict major, însă, vulnerabilitatea acestor mijloace de transport devine evidentă. De aici apare necesitatea extinderii rețelei de conducte către est', explică specialistul.
El a menționat, în context, că România moștenește o infrastructură 'construită pentru un alt război'. Paradoxal, unul dintre avantajele României provine chiar din perioada comunistă. În anii Războiului Rece, România a construit un sistem complex de transport al țițeiului și produselor petroliere. Acesta deservea atât economia națională, cât și necesitățile armatei.
Conform analistului, România a avut un sistem strategic de conducte și depozite de combustibili construit în perioada comunistă, conceput pentru a asigura alimentarea armatei și a economiei în caz de război. Acesta includea: rețele de conducte pentru țiței și produse petroliere; numeroase depozite militare și civile dispersate; legături cu rafinăriile din zona Ploiești, porturile petroliere și bazele aeriene.
De asemenea, au existat depozite semi-îngropate și subterane, 'însă nu există dovezi publice că România ar fi construit un sistem național de cavități subterane comparabil cu cele din unele state NATO sau cu depozitele în caverne saline ca în alte țări'. Au existat însă: rezervoare îngropate sau protejate cu valuri de pământ; depozite militare camuflate și dispersate; instalații proiectate să reziste mai bine bombardamentelor decât rezervoarele de suprafață.
Chisăliță previzează că o parte din infrastructură încă există, dar: unele conducte sunt utilizate de CONPET; unele depozite militare sunt încă folosite; alte tronsoane și depozite au fost scoase din uz, conservate sau privatizate după 1990.
'Aceasta este diferența fundamentală dintre România și multe alte state din regiune, România nu pornește de la zero', evidențiază președintele AEI.
El afirmă că, din perspectiva NATO, cea mai importantă infrastructură românească este reprezentată de legătura dintre Portul Constanța și zona rafinăriilor. Oil Terminal, Petrobrazi, Petrotel și Petromidia formează unul dintre cele mai importante noduri energetice din Europa de Sud-Est.
Conductele care conectează aceste facilități pot reprezenta fundamentul unui viitor coridor logistic destinat alimentării bazelor NATO din România și, ulterior, din Bulgaria și Turcia.
Estimările indică faptul că între 250 și 500 km din infrastructura existentă ar putea avea valoare strategică după evaluări tehnice și modernizare.
În opinia specialistului, pentru integrarea într-un sistem logistic aliat ar fi necesare: conducte noi către frontiera cu Bulgaria; conexiuni directe cu baza Mihail Kogălniceanu; noi stații de pompare; terminale moderne de încărcare rutieră și feroviară; depozite strategice de mare capacitate în Dobrogea; sisteme moderne de automatizare și monitorizare.
În funcție de scenariul tehnic ales, între 300 și 400 km de conducte noi ar putea completa infrastructura deja existentă. Deși costurile ar fi considerabile, există posibilitatea finanțării prin programele NATO și ale Uniunii Europene dedicate mobilității militare și infrastructurii critice.
'Beneficiile economice pot depăși componenta militară. Discuția este adesea prezentată exclusiv în termeni de securitate. În realitate, impactul economic ar putea fi la fel de important. Construcția unei asemenea infrastructuri ar genera lucrări de sute de milioane euro', apreciază Chisăliță.
Acesta ar însemna: contracte pentru industria românească; lucrări de construcții și montaj; producție de echipamente; automatizări industriale; sisteme de securitate; servicii de mentenanță; noi locuri de muncă.
'Dacă statul ar păstra proprietatea asupra conductelor și ar opta pentru concesionare sau operare în parteneriat, ar putea obține venituri recurente de 20-30 milioane de euro pe an, în timp ce costurile modernizării ar putea fi suportate în mare măsură din fonduri europene și aliate.
Portul Constanța poate deveni poarta energetică a flancului estic. Importanța Portului Constanța a crescut spectaculos după izbucnirea războiului din Ucraina. Traficul de mărfuri a crescut, iar portul a devenit una dintre principalele rute logistice pentru exporturile ucrainene și pentru aprovizionarea regiunii. Integrarea sa într-o rețea NATO de transport al combustibililor i-ar conferi o dimensiune suplimentară. Constanța nu ar mai fi doar un mare port comercial, ci unul dintre principalele noduri logistice energetice ale Alianței. În jurul său s-ar putea dezvolta noi terminale, depozite, facilități industriale și servicii logistice cu efecte economice pe termen lung', subliniază specialistul.
El susține, pe de altă parte, că vor exista și costuri inerente.
'Orice infrastructură strategică devine automat infrastructură critică. Conductele și depozitele ar trebui protejate permanent împotriva sabotajului, atacurilor cibernetice și amenințărilor hibride. Aceasta presupune investiții suplimentare în securitate, supraveghere și intervenție. În plus, dezvoltarea unei asemenea rețele poate genera dificultăți administrative, exproprieri și controverse politice interne. Aceste provocări nu trebuie ignorate, dar nici exagerate. Ele fac parte din orice proiect major de infrastructură', remarcă Chisăliță.
Conform acestuia, interesul național ar impune câteva condiții clare: proprietatea asupra infrastructurii să rămână românească; utilizarea să se facă prin concesiuni sau acorduri de operare; modernizarea să fie finanțată preponderent din fonduri externe; firmele românești să participe la lucrări și mentenanță; investițiile să includă și infrastructură civilă - porturi, căi ferate și drumuri.
'România dispune de un avantaj pe care puține state din regiune îl au simultan, un port strategic la Marea Neagră, rafinării importante, o rețea națională de conducte, o industrie energetică cu experiență și una dintre cele mai mari baze NATO din Europa. Aceste elemente există deja. Provocarea este transformarea lor într-un sistem coerent. Dacă acest lucru se va realiza, România nu va mai fi doar un beneficiar al securității oferite de NATO, ci unul dintre furnizorii infrastructurii logistice fără de care apărarea flancului estic nu poate funcționa eficient', susține președintele AEI. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Chisăliță: România începe să fie privită de NATO ca posibil centru logistic pentru regiunea Mării Negre

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Transportatorii solicită amânarea cu șase luni a aplicării TollRo
Transportatorii solicită amânarea cu șase luni a aplicării TollRo
FinBan: România are cea mai mică marjă la creditele pentru locuințe din regiune
Diferența dintre dobânda la creditele noi pentru locuințe și cea la depozitele noi la termen a fost, în medie, de 2,52 puncte procentuale în România în perioada august 2016 - iulie 2026, sub nivelul din Ungaria (2,56 puncte) și Polonia (3,18 puncte), potrivit unei analize a Federației Patronale FinBan, realizate pe baza datelor BCE și BNR.
ANSVSA intră în campania europeană #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) se alătură campaniei #NoBirdFlu, pe care Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) și Comisia Europeană o derulează în această toamnă. Potrivit unui comunicat al instituției din România, transmis joi AGERPRES, campania se adresează în primul r&a
Nazare: Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale, principalele argumente ale României în evaluarea S&P
Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale reprezintă principalele argumente ale României în cadrul actualei evaluări a ratingului de țară realizate de S&P, a afirmat, joi, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'O nouă rundă de discuții la Finanțe azi cu experții S&P, în cadrul procedurii de evaluare a
MADR: Granturi directe pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate de către crescătorii de porci în acest an
Crescătorii de porci pot accesa o schemă de ajutor de stat cu un buget în valoare de aproximativ 59 de milioane de lei pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate în contextul crizei din Orientul Mijlociu, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Potrivit s
BID: România alocă 50 milioane euro pentru Fondul de Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) a semnat joi acordul prin care participă, în numele și contul statului român, la Fondul Fondurilor pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări, o nouă platformă regională administrată de Fondul European de Investiții (FEI) și dedicată finanțării infrastructurii strategice în statele Uniunii Europene dintre Ma
AEI propune zece decizii prioritare pentru sectorul energetic până în 2030
Asociația Energia Inteligentă (AEI) propune un plan de intervenție, care cuprinde zece decizii prioritare, pentru transformarea resurselor energetice ale României în securitate, prețuri suportabile și dezvoltare economică. 'România se sufocă sub povara energiei scumpe: pentru tot mai multe firme, explozia din ultimii doi ani a pre
Majoritatea firmelor de construcții percep contextul politic și fiscal actual o amenințare directă la adresa propriilor afaceri (analiză)
Peste trei sferturi (76,9%) dintre companiile din construcții se așteaptă la impact negativ din cauza instabilității politice și fiscale, potrivit celei mai recente ediții a analizei 'TOP 100 Antreprenori în Construcții din România', publicată joi. Cercetarea, realizată de IBC Focus, arată, totodată, faptul că, dintre antre









