Diferența dintre dobânda la creditele noi pentru locuințe și cea la depozitele noi la termen a fost, în medie, de 2,52 puncte procentuale în România în perioada august 2016 - iulie 2026, sub nivelul din Ungaria (2,56 puncte) și Polonia (3,18 puncte), potrivit unei analize a Federației Patronale FinBan, realizate pe baza datelor BCE și BNR.
FinBan susține că România are cea mai mică diferență dintre dobânda la creditele noi pentru locuințe și cea la depozitele noi la termen comparativ cu Cehia, Ungaria și Polonia, atât în fiecare lună începând din februarie 2025, respectiv în 18 luni consecutiv.
În iulie 2026, diferența era de 1,31 puncte procentuale în România, comparativ cu 1,87 puncte în Cehia, 3,13 puncte în Ungaria și 3,27 puncte în Polonia, conform datelor BCE citate în analiză.
Potrivit unui comunicat de presă al FinBan, rezultatele indică o concurență ridicată pe piața de retail banking din România, atât pentru atragerea clienților care se împrumută, cât și pentru cei care economisesc.
'În ultimii zece ani, băncile din România au lucrat cu marje mai mici decât în Polonia și Ungaria, deși România a avut constant cel mai ridicat risc de țară dintre cele trei. Iar acolo unde riscul este mai mare, iar marja mai mică, diferența o face concurența', susține Federația.
Analiza arată și că dobânda la creditele noi de consum în lei a scăzut de la 12,76% în februarie 2024, la 10,59% în iulie 2026, în timp ce dobânda la depozitele noi la termen în lei s-a redus de la 5,53% la 5,03%. Diferența dintre cele două dobânzi s-a redus astfel de la 7,23, la 5,56 puncte procentuale.
În 2025, dobânda la depozitele noi la termen în lei a crescut de la 4,95% în aprilie la 5,41% în decembrie, în timp ce dobânda la creditele ipotecare noi în lei s-a menținut între 7,44% și 7,68%, potrivit datelor BNR, analizate de FinBan.
Totodată, ponderea creditelor noi de consum cu dobândă fixă pe întreaga durată a crescut de la 68% în ianuarie 2024 la 89%, în ianuarie 2026. În cazul creditelor noi pentru locuințe, ponderea celor cu dobândă variabilă a scăzut de la 68% la 32% în aceeași perioadă.
FinBan mai arată că băncile au raportat, în trimestrul al doilea din 2026, o relaxare a standardelor pentru creditele destinate achiziției de locuințe, indicele ajungând la 3,3, față de nivelul neutru de 3. Potrivit datelor BNR citate în analiză, printre factorii care au contribuit la această evoluție s-au numărat îmbunătățirea așteptărilor economice și intensificarea concurenței din sectorul bancar.
Federația atrage atenția că dobânda plătită de client nu reprezintă în sine câștigul băncii, întrucât costul unui credit include costul finanțării, riscul de credit, costul capitalului și al reglementării și costurile de funcționare, înainte de marja comercială.
Analiza folosește statistici publice ale BCE privind dobânzile bancare, date ale BNR privind dobânzile la creditele și depozitele noi în lei și structura creditelor în funcție de perioada de fixare a dobânzii, precum și Sondajul BNR privind creditarea companiilor nefinanciare și a populației. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
FinBan: România are cea mai mică marjă la creditele pentru locuințe din regiune

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Transportatorii solicită amânarea cu șase luni a aplicării TollRo
Transportatorii solicită amânarea cu șase luni a aplicării TollRo
ANSVSA intră în campania europeană #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări
ANSVSA intră în campania europeană #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări
Nazare: Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale, principalele argumente ale României în evaluarea S&P
Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale reprezintă principalele argumente ale României în cadrul actualei evaluări a ratingului de țară realizate de S&P, a afirmat, joi, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'O nouă rundă de discuții la Finanțe azi cu experții S&P, în cadrul procedurii de evaluare a
MADR: Granturi directe pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate de către crescătorii de porci în acest an
Crescătorii de porci pot accesa o schemă de ajutor de stat cu un buget în valoare de aproximativ 59 de milioane de lei pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate în contextul crizei din Orientul Mijlociu, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Potrivit s
BID: România alocă 50 milioane euro pentru Fondul de Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) a semnat joi acordul prin care participă, în numele și contul statului român, la Fondul Fondurilor pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări, o nouă platformă regională administrată de Fondul European de Investiții (FEI) și dedicată finanțării infrastructurii strategice în statele Uniunii Europene dintre Ma
AEI propune zece decizii prioritare pentru sectorul energetic până în 2030
Asociația Energia Inteligentă (AEI) propune un plan de intervenție, care cuprinde zece decizii prioritare, pentru transformarea resurselor energetice ale României în securitate, prețuri suportabile și dezvoltare economică. 'România se sufocă sub povara energiei scumpe: pentru tot mai multe firme, explozia din ultimii doi ani a pre
Majoritatea firmelor de construcții percep contextul politic și fiscal actual o amenințare directă la adresa propriilor afaceri (analiză)
Peste trei sferturi (76,9%) dintre companiile din construcții se așteaptă la impact negativ din cauza instabilității politice și fiscale, potrivit celei mai recente ediții a analizei 'TOP 100 Antreprenori în Construcții din România', publicată joi. Cercetarea, realizată de IBC Focus, arată, totodată, faptul că, dintre antre
Nazare: România discută cu DFC pentru construirea unui fond de investiții România-SUA
România discută cu US International Development Finance Corporation (DFC) pentru construirea unui fond de investiții România-SUA, care să reunească Banca de Investiții și Dezvoltare, capital privat american și alte surse de finanțare, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Proiecte concrete România-SUA, după u









