Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național în duminică dimineața, după finalizarea programului de oprire planificată, a anunțat Nuclearelectrica.
Potrivit unui comunicat al companiei, în perioada opririi planificate, au fost efectuate activități din următoarele programe: programul de mentenanță preventivă; programul de mentenanță corectivă; programul de inspecții; programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate și programul de implementare modificări de proiect.
'Lucrările aferente programului de oprire planificată au fost realizate în condiții de siguranță pentru personalul centralei, public și mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă', se arată în comunicat.
Unitatea 1 CNE Cernavodă a intrat în oprire planificată pe 10 mai 2026.
Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost pusă în funcțiune în anul 1996, iar, până în prezent, exploatarea Unității 1 a dus la evitarea a 145 de milioane de tone de CO2 în atmosferă și a livrat în siguranță peste 149 de milioane de MWh, la un factor de capacitate de peste 90%, fiind în baza factorului de capacitate în primele trei reactoare nucleare, la nivel global.
Societatea Națională Nuclearelectrica administrează Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, care operează Unitățile 1 și 2, cu o capacitate de 700 MWe, precum și Fabrica de Combustibil Nuclear Pitești, care este producător calificat de combustibil nuclear CANDU 6. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Unitatea 1 CNE Cernavodă, reconectată la Sistemul Energetic Național

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Transportatorii solicită amânarea cu șase luni a aplicării TollRo
Patronatul Industriei de Transport și Logistică Astra și Asociația Operatorilor de Transport Rutier Apulum cer amânarea cu șase luni, până la 1 aprilie 2027, a aplicării TollRo, arătând că, pe 1 octombrie, statul începe să sancționeze transportatorii pentru un sistem pe care nici el nu l-a terminat. 'TollRo este încă în
FinBan: România are cea mai mică marjă la creditele pentru locuințe din regiune
Diferența dintre dobânda la creditele noi pentru locuințe și cea la depozitele noi la termen a fost, în medie, de 2,52 puncte procentuale în România în perioada august 2016 - iulie 2026, sub nivelul din Ungaria (2,56 puncte) și Polonia (3,18 puncte), potrivit unei analize a Federației Patronale FinBan, realizate pe baza datelor BCE și BNR.
ANSVSA intră în campania europeană #NoBirdFlu, dedicată micilor crescători de păsări
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) se alătură campaniei #NoBirdFlu, pe care Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) și Comisia Europeană o derulează în această toamnă. Potrivit unui comunicat al instituției din România, transmis joi AGERPRES, campania se adresează în primul r&a
Nazare: Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale, principalele argumente ale României în evaluarea S&P
Execuția bugetară și continuitatea consolidării fiscale reprezintă principalele argumente ale României în cadrul actualei evaluări a ratingului de țară realizate de S&P, a afirmat, joi, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'O nouă rundă de discuții la Finanțe azi cu experții S&P, în cadrul procedurii de evaluare a
MADR: Granturi directe pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate de către crescătorii de porci în acest an
Crescătorii de porci pot accesa o schemă de ajutor de stat cu un buget în valoare de aproximativ 59 de milioane de lei pentru compensarea parțială a costurilor suplimentare suportate în contextul crizei din Orientul Mijlociu, informează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Potrivit s
BID: România alocă 50 milioane euro pentru Fondul de Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) a semnat joi acordul prin care participă, în numele și contul statului român, la Fondul Fondurilor pentru Infrastructură al Inițiativei celor Trei Mări, o nouă platformă regională administrată de Fondul European de Investiții (FEI) și dedicată finanțării infrastructurii strategice în statele Uniunii Europene dintre Ma
AEI propune zece decizii prioritare pentru sectorul energetic până în 2030
Asociația Energia Inteligentă (AEI) propune un plan de intervenție, care cuprinde zece decizii prioritare, pentru transformarea resurselor energetice ale României în securitate, prețuri suportabile și dezvoltare economică. 'România se sufocă sub povara energiei scumpe: pentru tot mai multe firme, explozia din ultimii doi ani a pre
Majoritatea firmelor de construcții percep contextul politic și fiscal actual o amenințare directă la adresa propriilor afaceri (analiză)
Peste trei sferturi (76,9%) dintre companiile din construcții se așteaptă la impact negativ din cauza instabilității politice și fiscale, potrivit celei mai recente ediții a analizei 'TOP 100 Antreprenori în Construcții din România', publicată joi. Cercetarea, realizată de IBC Focus, arată, totodată, faptul că, dintre antre









