Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în ședința de miercuri, proiectul de Regulament pentru modificarea și completarea Regulamentului ASF nr. 7/2020 privind autorizarea și funcționarea fondurilor de investiții alternative.
Conform unui comunicat al ASF, proiectul va fi publicat spre consultare publică, pe site-ul autorității, pentru o perioadă de 10 zile calendaristice.
Documentul cuprinde prevederi clarificatoare pentru aplicarea unor dispoziții din Legea nr. 243/2019 privind fondurile de investiții alternative (FIA), astfel cum aceasta a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2024, precum și aspecte identificate în practica de aplicare a legislației specifice FIA. Scopul proiectului este acela de a oferi mai multă claritate și predictibilitate în aplicarea cadrului legal, în beneficiul participanților la piață, dar și simplificarea și uniformizarea procedurilor de autorizare și funcționare a fondurilor de investiții alternative, reducând riscul unor interpretări neunitare și contribuind la creșterea protecției investitorilor în titlurile de participare emise de fondurile de investiții alternative.
Printre modificările cele mai importante aduse Regulamentului ASF nr. 7/2020 se numără introducerea de prevederi clarificatoare în aplicarea unor dispoziții din Legea nr. 243/2019, art. 29, alin (4) potrivit cărora fondurile de investiții alternative de tip FIAS efectuează operațiuni de răscumpărare a acțiunilor proprii, o singură dată în cursul unui exercițiu financiar, în limita a maximum 10% din capitalul social, cu respectarea condițiilor prevăzute în document, plata acțiunilor astfel dobândite urmând a se face numai din surse proprii ale FIAS.
'Mai exact, aceste noi prevederi incluse în proiectul de regulament clarifică faptul că sintagma 'efectuează operațiuni de răscumpărare a acțiunilor proprii, o singură dată în cursul unui exercițiu financiar' se referă la derularea unei singure oferte publice de cumpărare și/sau la tranzacții efectuate pe piața reglementată pe o perioadă determinată aferentă unui exercițiu financiar. Prin exercițiu financiar se înțelege an calendaristic. În plus, dacă Adunarea Generală a Acționarilor a unui FIAS adoptă, în cursul aceluiași exercițiu financiar sau în exerciții financiare diferite, mai multe hotărâri privind efectuarea de operațiuni de răscumpărare a acțiunilor proprii, aceste operațiuni pot fi comasate. Aceste clarificări reduc riscul apariției unor interpretări divergente și sporesc flexibilitatea operațională a FIAS', se explică în comunicat.
De asemenea, se introduc prevederi clarificatoare privind posibilitatea schimbării categoriei în care este încadrat un fond de investiții alternative destinat investitorilor profesionali (FIAIP). Astfel, un FIAIP care solicită ASF încadrarea sa în altă categorie de FIAIP se supune procedurii de autorizare în respectiva calitate de fond de investiții alternative de tip contractual (FIAC) sau fond de investiții alternative speculative (FIAS), după caz. Aceste noi prevederi au scopul de a oferi flexibilitate și claritate în funcționarea fondurilor de investiții alternative, permițând FIAIP să-și schimbe categoria printr-o procedură de autorizare clar reglementată, ceea ce crește predictibilitatea, subliniază sursa citată.
O altă modificarea vizează introducerea de prevederi complementare legate de informațiile/documentele pe care un administrator de fonduri de investiții alternative (AFIA) trebuie să le pună la dispoziția ASF în cadrul procesului de aprobare de către Autoritate a bursei din statul terț, în contextul investițiilor realizate de FIA conform art. 35 alin. (1) lit. b) din Legea nr.243/2019. Aceste schimbări au scopul de a asigura mai multă claritate și transparență în procesul de aprobare, respectiv de evaluare a unei burse dintr-un stat terț.
Prin proiect se introduc și prevederi complementare privind limba în care sunt redactate comunicările publicitare adresate investitorilor fondurilor de investiții alternative destinate investitorilor de retail (FIAIR).
'Mai exact, comunicările publicitare se realizează în limba română dacă titlurile de participare ale FIAIR sunt distribuite în România. Această prevedere are ca scop creșterea gradului de protecție și informare corectă a investitorilor de retail, oferind acces nediscriminatoriu la informație și reducând riscul de interpretări eronate', se precizează în comunicat.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea națională, înființată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital, care însumează peste 10 milioane de participanți. AGERPRES/(AS-redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Consiliul ASF a aprobat, miercuri, modificarea Regulamentului privind autorizarea și funcționarea fondurilor de investiții

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în județul Suceava, vineri dimineața
Un cutremur slab cu magnitudinea de 3,1 s-a produs vineri dimineața, la ora locală 4:09, în zona Moldovei, județul Suceava, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 21,4 kilometri și s-a produs în apropierea următoarelor
Clubul Fermierilor Români solicită includerea agriculturii între prioritățile strategice ale României pentru 2028-2034
Clubul Fermierilor Români (CFRO) solicită includerea agriculturii și a lanțului valoric agroalimentar în strategia economică pe termen lung a României, pentru perioada 2028-2034, având ca priorități investițiile în irigații și managementul apei, procesare și gestionarea riscurilor agricole. Organizația a participa
ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, în condițiile prevăzute de lege, a anunțat joi Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) . 'Potrivit Legii nr. 61/1993 pr
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi; rulajul a depășit 186 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 186,95 milioane de lei (35,54 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, a crescut cu 1,14%, până la 32
CFR Călători organizează curse speciale gratuite și expoziții de material rulant, în weekend
CFR Călători va organiza, în perioada 19-20 septembrie, 16 curse speciale gratuite între București Basarab și București Progresu, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității, și va expune în Gara de Nord și Gara Basarab locomotive și vagoane modernizate, informează un comunicat al companiei. Trenurile speciale vor circu
Constantinescu (FIHR): Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național
Deficitul de personal din industria HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național, iar lipsa competențelor și a personalului calificat accentuează această problemă, a declarat președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), Simona Constantinescu. 'Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20
IMM România solicită accelerarea simplificării legislației europene și reducerea birocrației
IMM România solicită accelerarea procesului de simplificare a legislației europene și reducerea poverii administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii, astfel încât angajamentele asumate la nivel european să fie transformate în măsuri concrete pentru companii. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, solici
Nazare: Peste 2 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plata unor obligații în sănătate
Ministerul Finanțelor a aprobat retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea sumei din trimestrul IV în trimestrul III, pentru plata unor servicii medicale, dispozitive și medicamente deja acordate sau eliberate pacienților, a anunțat, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe









