Hidroelectrica a atribuit Vestas CEU România SRL contractul pentru asigurarea serviciilor de mentenanță a turbinelor eoliene ale Parcului Eolian Crucea Nord, ca urmare a parcurgerii etapelor procedurale de achiziție sectorială.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES, serviciile contractuale, în valoare de 99,78 milioane de lei (fără TVA), se vor derula pe parcursul a cinci ani și vizează garantarea disponibilității turbinelor eoliene Vestas model V112 - 3MW MK1a, precum și a sistemelor SCADA, PPC și AEOS. De asemenea, sunt prevăzute activități de mentenanță predictivă, preventivă și corectivă, monitorizarea de la distanță a funcționării turbinelor, livrarea și instalarea pieselor de schimb, precum și furnizarea de echipamente, consumabile și personal specializat.
'Atribuirea acestui contract ne asigură consolidarea performanței operaționale a parcului eolian de la Crucea. Colaborarea cu Vestas ne oferă garanția unor servicii de înaltă calitate și ne sprijină în atingerea obiectivelor de eficiență și siguranță în exploatarea capacităților de producție. Nu ezităm să investim. Vrem să adăugăm la Crucea Nord partea de stocare cu baterii cu tehnologie Li-ion. Puterea nominală a acestei instalații va fi de 36 MW, cu o capacitate de stocare de 72 MWh. Sunt pași concreți pe care îi facem către hibridizare și optimizarea producției, pași pe care îi facem concomitent cu consolidarea activelor existente prin asigurarea mentenanței și disponibilității agregatelor', a declarat, în comunicatul citat, Bogdan Badea, CEO-ul Hidroelectrica.
Prin acest parteneriat, Hidroelectrica își propune să asigure o exploatare eficientă și sigură a instalațiilor din parcul eolian, completând activitățile proprii cu expertiza unuia dintre cei mai mari furnizori globali de soluții pentru energie eoliană.
Parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW, a fost achiziționat de Hidroelectrica în anul 2021 și a fost primul proces M&A (Fuziuni & Achiziții) realizat în România de către o companie de stat. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Hidroelectrica a atribuit Vestas contractul pentru servicii de mentenanță a turbinelor Parcului Eolian Crucea Nord

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Clubul Fermierilor Români solicită includerea agriculturii între prioritățile strategice ale României pentru 2028-2034
Clubul Fermierilor Români (CFRO) solicită includerea agriculturii și a lanțului valoric agroalimentar în strategia economică pe termen lung a României, pentru perioada 2028-2034, având ca priorități investițiile în irigații și managementul apei, procesare și gestionarea riscurilor agricole. Organizația a participa
ANPIS: Alocația de stat se acordă și după 18 ani, dacă tinerii urmează cursurile învățământului liceal sau profesional
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocația de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, în condițiile prevăzute de lege, a anunțat joi Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) . 'Potrivit Legii nr. 61/1993 pr
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi; rulajul a depășit 186 de milioane de lei
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de joi, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 186,95 milioane de lei (35,54 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, a crescut cu 1,14%, până la 32
CFR Călători organizează curse speciale gratuite și expoziții de material rulant, în weekend
CFR Călători va organiza, în perioada 19-20 septembrie, 16 curse speciale gratuite între București Basarab și București Progresu, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității, și va expune în Gara de Nord și Gara Basarab locomotive și vagoane modernizate, informează un comunicat al companiei. Trenurile speciale vor circu
Constantinescu (FIHR): Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național
Deficitul de personal din industria HoReCa se menține la aproximativ 20% la nivel național, iar lipsa competențelor și a personalului calificat accentuează această problemă, a declarat președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), Simona Constantinescu. 'Deficitul de personal din HoReCa se menține la aproximativ 20
IMM România solicită accelerarea simplificării legislației europene și reducerea birocrației
IMM România solicită accelerarea procesului de simplificare a legislației europene și reducerea poverii administrative pentru întreprinderile mici și mijlocii, astfel încât angajamentele asumate la nivel european să fie transformate în măsuri concrete pentru companii. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, solici
Nazare: Peste 2 miliarde de lei, mutați din trimestrul IV în trimestrul III pentru plata unor obligații în sănătate
Ministerul Finanțelor a aprobat retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea sumei din trimestrul IV în trimestrul III, pentru plata unor servicii medicale, dispozitive și medicamente deja acordate sau eliberate pacienților, a anunțat, joi, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pe
CCIB: Companiile românești, conectate la oportunitățile de afaceri din marile proiecte europene de cercetare
Oportunitățile pentru companiile românești de a participa la proiecte europene de cercetare și inovare și în lanțurile de furnizare ale acestora au fost prezentate la evenimentul 'Big Science Europe: Oportunități de afaceri', organizat de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în parteneriat cu ROCH Business Bridge S.









