Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) a deschis un Birou la Bruxelles, ce va asigura reprezentarea CCIB în relația cu instituțiile Uniunii Europene (UE), inclusiv Parlamentul European, Consiliul European și Comisia Europeană (CE), precum și cu agenții specializate și birouri conexe.

Potrivit unui comunicat de presă al Camerei bucureștene, transmis joi AGERPRES, la inaugurare a fost semnat protocolul de colaborare între CCIB, prin președintele Iuliu Stocklosa, și Cristian David, numit Șef al Biroului de Reprezentare al Camerei la Bruxelles.

De asemenea, la eveniment au participat Cătălin Grigorescu, președintele Secțiunii Politici Camerale din cadrul colegiului de conducere al CCIB, și Gabriela Iftene, director executiv al CCIB.

'Prin acest protocol, Biroul de Reprezentare de la Bruxelles va asigura reprezentarea CCIB în relația cu instituțiile Uniunii Europene, inclusiv Parlamentul European, Consiliul European și Comisia Europeană, precum și cu agenții specializate și birouri conexe', se arată în comunicat.

În același timp, acordul facilitează consolidarea legăturilor directe între CCIB și organizațiile internaționale cu activitate economică și comercială, cu obiectivul de a promova interesele mediului de afaceri bucureștean și românesc, de a sprijini participarea la proiecte comune, cât și la dezvoltarea CCIB în cadrul rețelelor europene și internaționale. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)