Creșterile explozive ale prețului gazelor naturale sunt susceptibile să se reflecte mai rapid decât în trecut în inflația din zona euro, însă vor avea un impact mai redus asupra prețurilor energiei electrice, având în vedere creșterea producției de energie din surse regenerabile, a anunțat luni Banca Centrală Europeană (BCE) într-un buletin economic, transmite Reuters.
Prețurile angro la gazele naturale au crescut cu peste 140% comparativ cu nivelul la care erau în urmă cu un an, pe fondul războiului din Iran care a limitat oferta globală de gaze lichefiate, în timp ce gradul redus de umplere al depozitelor din Europa amplifică riscul unor noi scumpiri.
Piețele de gaze din Europa au fost liberalizate după ce războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei în 2022 a redus aprovizionarea. Având în vedere modificările aduse ulterior, inclusiv mecanisme mai flexibile de stabilire a prețurilor și contracte pe termen fix cu durate mai scurte, înseamnă că și prețurile plătite de consumatori vor reacționa mai rapid, a apreciat BCE.
Un sondaj realizat de băncile centrale arată că, în peste jumătate din țările zonei euro, variațiile prețurilor angro la gaze se reflectă în inflația aferentă într-un interval de una până la trei luni, o schimbare față de situația din 2022. Pentru aproximativ o zecime dintre țări, acest transfer are loc într-un interval de patru până la șase luni, iar pentru o treime, durează între șapte și douăsprezece luni.
'De remarcat că ponderea țărilor care raportează un transfer lent, într-un interval de 13 până la 24 de luni, a scăzut de la aproximativ 40%, până la circa 5%', a adăugat BCE.
Aceste descoperiri sunt importante în contextul în care inflația în zona euro a trecut pragul de 3%, depășind ținta de 2% stabilită de BCE, iar unii economiști estimează că până la finele anului va ajunge la 4%, ceea ce va pune presiuni asupra gardienilor euro să majoreze dobânzile, în pofida celor două majorări decise recent.
Cu toate acestea, BCE a descoperit că prețurile la electricitate sunt mai puțin sensibile la fluctuațiile prețului gazelor decât în trecut, deoarece creșterea producției de energie din surse regenerabile a redus ponderea gazelor în structura costurilor.
'Aceste evoluții sugerează că variațiile prețurilor angro la gaze s-ar putea reflecta în inflația HICP aferentă gazelor ceva mai rapid decât în trecut, dar cu o intensitate mai scăzută în cazul inflației HICP aferente energiei electrice', a precizat BCE, făcând referire la Indicele armonizat al prețurilor de consum (HICP).
Țările europene care depind de gazele naturale pentru încălzire au ezitat să-și umple depozitele în timpul verii, sperând că actualul conflict din Iran se va încheia și că prețurile vor scădea. În condițiile în care gradul de umplere a depozitelor de gaze este cu mult sub media istorică, aceste țări se grăbesc acum să stocheze gaze, contribuind astfel la creșterea prețurilor la gaze naturale până la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. Acest lucru va duce, probabil, la scumpirea încălzirii și a energiei electrice pentru gospodării și companii, ceea ce va impulsiona și inflația. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Explozia prețului gazelor în Europa s-ar putea transfera mai rapid în inflație, susține BCE

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Adoptarea AI stimulează angajările, dar sunt favorizați cei care au experiență
Companiile care utilizează inteligența artificială (IA) creează mai multe locuri de muncă decât cele care nu utilizează AI, însă aceste creșteri favorizează net angajații cu experiență (senior) în detrimentul celor aflați la început de carieră (junior), arată rezultatele unui studiu care a vizat 41 de țări, transmite Bloomberg. în
Europa se va confrunta cu un deficit de aprovizionare cu kerosen la final de an
Europa se va confrunta cu un deficit de combustibil pentru avioane în trimestrul al patrulea, în pofida faptului că apelează la furnizori îndepărtați, inclusiv Coreea de Sud, iar aceasta din urmă își majorează exporturile către Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, potrivit analiștilor consultați de Reuters.
Vânzările mondiale de roboți umanoizi au ajuns la 7.000 de unități anul trecut
Aproximativ 7.000 de roboți umanoizi au fost vânduți anul trecut în întreaga lume, pentru a fi utilizați în sectorul industrial și în domeniul serviciilor profesionale, potrivit datelor centralizate de Federația Internațională de Robotică (IFR), informează Reuters. Acest număr relativ mic contrastează cu previziun
BTA: Peste 75% din ambalajele din sticlă introduse pe piața bulgară au fost colectate și reciclate în 2025
Peste 75% din ambalajele din sticlă introduse pe piața din Bulgaria au fost colectate și reciclate în 2025, a declarat Georgi Slavchev, reprezentant al Ecobulpack Bulgaria, pentru agenția BTA, în cadrul forumului 'Către un plan de acțiune pentru închiderea ciclului sticlei în Bulgaria', care a avut loc miercuri la Sofia. Slavche
Economia Iranului s-a contractat cu 10% după izbucnirea războiului, arată datele oficiale
Economia iraniană s-a contractat cu 10,1% în primul trimestru al anului persan (perioada cuprinsă între lunile martie și mai 2026) față de aceeași perioadă a anului trecut, în contextul războiului lansat de Statele Unite în urmă cu aproape șapte luni, arată datele oficiale publicate duminică, transmite EFE. Centrul de Statistică din Ira
Prețul electricității cu livrare la iarnă în Europa a înregistrat cel mai puternic avans de după criză energetică
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, piețele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de alarmă de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg. în Germania, cea mai mare economie a regiunii, energia angro cu livrare în luna ianuarie se tranzacționează la peste 180 euro pe megawatt-oră la European Energy Exchange,
UE lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia europeană a apei
Comisia Europeană va organiza, luni, evenimente separate pentru a lansa două inițiative-cheie care promovează Agenda privind reziliența în domeniul apei, în parteneriat cu Comitetul Regiunilor și cu Comitetul Economic și Social European, informează un comunicat de presă al executivului comunitar. Resursele de apă ale Europei sunt supuse unei presiu
FMI estimează că AI ar putea impulsiona creșterea economică a UE dar ar pune și presiuni asupra economiilor
Inteligența artificială ar putea îmbunătăți productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, însă riscă și să accentueze inegalitățile, să suprasolicite rețelele electrice și să sporească dependența de tehnologia străină, cu excepția cazului în care guvernele statelor membre aprofundează integrarea economică, susține Fondul Monetar Inte









