Burgerii sunt la mare căutare în China, consumatorii cu venituri reduse și gospodăriile formate dintr-o singură persoană transformând umilul sandviș într-un câmp de luptă care atrage pe toată lumea, de la lanțuri globale de restaurante și până la operatori de cafenele, transmite Reuters.
Formatul Pizza Hut Burger Bar al firmei Yum China, în care o tejghea de burgeri funcționează alături de un restaurant Pizza Hut existent, s-a extins la peste 200 de puncte de vânzare în șase luni, a anunțat compania luna trecută. Compania intenționează să extindă formatul la 500-600 de puncte de vânzare până la sfârșitul anului 2026, sau aproximativ 10% din rețeaua sa totală de magazine Pizza Hut.
Interesul crescut pentru burgeri reflectă schimbări mai ample în obiceiurile de consum din China. Pe măsură ce gospodăriile devin mai mici, iar incertitudinea economică menține cheltuielile sub control, clienții preferă mesele portabile, mai ieftine, care oferă confort fără a sacrifica valoarea.
Această schimbare transformă burgerii dintr-o nișă pe piața de fast-food occidental, dominată de McDonald's, KFC și Burger King, într-unul dintre cele mai disputate segmente ale pieței restaurantelor din China, pe măsură ce noile branduri se întrec în a profita de noua tendință.
Luna trecută, lanțul de restaurante Haidilao a intrat pe acest segment cu Huanxianbao, sau 'Fresh Burger', un lanț care vinde burgeri, precum și pizza, paste și pui prăjit. Lanțul de cafenele M Stand a deschis, de asemenea, puncte de vânzare axate pe burgeri în unele orașe.
Piața de fast-food occidental din China a fost evaluată la 499,65 miliarde de yuani (74,1 miliarde de dolari) în 2025 și se așteaptă să ajungă la 587,09 miliarde de yuani până în 2027, potrivit firmei de cercertare iiMedia Research, în pofia provocărilor recente pentru multe branduri globale.
Datele arată că burgerii sunt în fruntea preferințelor consumatorilor, 55% dintre respondenți alegându-i. Deși reprezintă încă un segment relativ mic al pieței fast-food din China, categoria burgerilor avea o valoare de 18,4 miliarde de dolari în 2025 și se preconizează că va crește cu 8,7% anual până în 2035, potrivit Emergen Research. O parte din atractivitate are legătură cu prețurile.
Întrucât consumatorii rămân prudenți cu cheltuielile lor, burgerii oferă o alternativă mai ieftină la mesele complete din restaurante, servind în același timp ca o opțiune substanțială de masă, a declarat Zhu Danpeng, analist în industria alimentară din China. 'Este o alegere cu un bun raport calitate-preț', a spus Zhu.
Avansul burgerilor are legătură și cu schimbările demografice. Numărul tot mai mare de gospodării chineze formate dintr-o singură persoană, familii mai mici și tineri lucrători urbani a alimentat cererea de mese individuale convenabile, o tendință despre care Yum China spune că va crea oportunități pentru toate mărcile sale.
Apetitul tot mai mare atrage jucători din întreaga industrie. Lanțuri autohtone precum Tasiting concurează cu McDonald's, KFC (Yum China) și Shake Shack. Mărcile internaționale sunt, de asemenea, dornice să cucerească o parte din piață.
Când lanțul american de burgeri Five Guys a deschis resturante la Beijing luna aceasta, consumatorii au așteptat mai mult de două ore pentru a fi serviți. Rivalul Wendy's a anunțat în luna mai că intenționează să intre în China și să deschidă până la 1.000 de restaurante francizate în următorul deceniu.
Liu Tao, un muzician în vârstă de 48 de ani din Beijing, își duce în mod regulat fiul de 11 ani la McDonald's duminica, între orele de matematică și engleză ale băiatului. 'Avem doar o oră la dispoziție și ne grăbim dintr-un loc în altul. Când vrei mâncare curată, rapidă și de care copiii nu se plictisesc, nimic nu este mai bun decât un burger. Fiul meu îl mănâncă în mașină în timp ce ne îndreptăm spre ora lui de engleză', spune Liu. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
De la cafenele și până la restaurante, toată lumea este interesată de piața burgerilor din China

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. în perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricol
Comisia Europeană și BEI lansază Pactul european al investitorilor instituționali
Comisia Europeană (CE) și Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) au lansat marți Pactul european al investitorilor instituționali, în cadrul Summitului TechEU Equity, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Pactul este un nou cadru voluntar conceput pentru a canaliza mai mult capital instituțional pe termen lung către ecosistemul
Franța cere UE amânarea regulilor de raportare a metanului
Președintele francez Emmanuel Macron a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cere amânarea regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol și gaze, argumentând că reglementările ar crea riscuri legale pentru importatori, pe fondul înăspririi aprovizionării cu energie, transmite Reuters. Regulamentul (UE) 2024/178
Ponderea vehiculelor electrice în înmatriculările de mașini noi din UE a atins un nivel record în 2025
Vehiculele electrice (EV) au fost anul trecut responsabile pentru o pondere record a înmatriculărilor de mașini noi în Uniunea Europeană, potrivit datelor oficiale publicate marți, ceea ce arată că din ce în ce mai mulți șoferi preferă acest segment, pe fondul majorării prețurilor combustibililor și a modelelor mai ieftine, transmite DPA. Con
Criza din Golf ar putea crește producția mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Producția mondială de biocombustibili este așteptată să se majoreze cu aproape 70% până în 2030, față de nivelurile din 2025, pe măsură ce principalele țări producătoare accelerează majorarea cotelor obligatorii de amestec, ca răspuns la criza energetică declanșată de războiul din Iran, arată un studiu publicat marți, transmite Reuters. Studiul a f









