Comisia Europeană a trimis vineri o declarație de motive proprietarului Temu, PDD Holdings Inc. ('PDD'), și filialei sale WhaleCo Technology Limited ('Whaleco'), în care își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că acestea ar fi putut obstrucționa o inspecție la sediul WhaleCo din Irlanda, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Declarația de motive urmează unei inspecții neanunțate efectuate în temeiul Regulamentului privind subvențiile străine ('RSF'), în perioada 2-5 decembrie 2025. Comisia a efectuat inspecțiile în urma unor indicii potrivit cărora este posibil ca Temu să fi primit subvenții străine care denaturează piața internă. Scopul inspecției a fost de a colecta elemente de probă în sprijinul investigației sale privind subvențiile străine cu potențial de denaturare acordate Temu, a precizat Executivul comunitar.
În special, Comisia consideră, cu titlu preliminar, că Temu nu a respectat mai multe cereri de bază formulate de Comisie în exercitarea competențelor sale de investigare în temeiul FSR. Printre altele, cererile respective au vizat furnizarea de informații privind organizarea și gestionarea activităților Temu în UE și instrumentele și sistemele informatice utilizate de societate pentru activitățile sale în UE, precum și furnizarea de registre și evidențe specifice privind activitățile societății în UE.
Astfel de cereri sunt obișnuite în cadrul unei investigații în materie de concurență și sunt formulate, de regulă, în primele etape ale inspecției. Nefurnizarea informațiilor a împiedicat Comisia să revizuiască sursele de informații care ar putea fi relevante pentru investigația sa, a indicat Executivul comunitar. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Temu, acuzat de obstrucționarea inspecției CE în temeiul Regulamentului privind subvențiile străine

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump se declară în favoarea unei interdicții privind exporturile de motorină americană
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marți favorabil unei interdicții privind exporturile de motorină americană, în condițiile în care prețurile carburanților au crescut brusc din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Și eu am pledat în acest sens. Am spus: «Să nu ne vindem motorin
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. în perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricol
Comisia Europeană și BEI lansază Pactul european al investitorilor instituționali
Comisia Europeană (CE) și Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) au lansat marți Pactul european al investitorilor instituționali, în cadrul Summitului TechEU Equity, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Pactul este un nou cadru voluntar conceput pentru a canaliza mai mult capital instituțional pe termen lung către ecosistemul
Franța cere UE amânarea regulilor de raportare a metanului
Președintele francez Emmanuel Macron a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cere amânarea regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol și gaze, argumentând că reglementările ar crea riscuri legale pentru importatori, pe fondul înăspririi aprovizionării cu energie, transmite Reuters. Regulamentul (UE) 2024/178
Ponderea vehiculelor electrice în înmatriculările de mașini noi din UE a atins un nivel record în 2025
Vehiculele electrice (EV) au fost anul trecut responsabile pentru o pondere record a înmatriculărilor de mașini noi în Uniunea Europeană, potrivit datelor oficiale publicate marți, ceea ce arată că din ce în ce mai mulți șoferi preferă acest segment, pe fondul majorării prețurilor combustibililor și a modelelor mai ieftine, transmite DPA. Con









