Cererea pentru automobile electrice a susținut piața auto din Uniunea Europeană în prima jumătate a acestui an, când înmatriculările de autoturisme de toate tipurile au înregistrat un avans de 5,7% în ritm anual, ajungând la 5,89 milioane de vehicule, a informat joi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Asociația care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa a precizat că înmatriculările de vehicule electrice complet electrice în UE au crescut cu 40,5%, ajungând la 1,22 milioane unități în primul semestru, iar înmatriculările de mașini hibride plug-in au crescut cu 22,5%, până la 577.735 de unități. În schimb, vânzările de autoturisme echipate cu motoare pe benzină au scăzut cu 17,2% în primul semestru, până la 1,309 milioane unități, iar vânzările de autoturisme diesel s-au redus cu 16,5%, până la 439.592 unități.
În ceea ce privește marile piețe auto din UE, în Germania, vânzările de autoturisme au crescut cu 5,8% în primul semestru, în timp ce creșterea a fost semnificativ mai mare în Italia, cu un avans de 9,5%. Piața auto din Spania a înregistrat un avans de 5,2% iar în Franța, înmatriculările au crescut cu 1,8%.
Potrivit datelor ACEA, piața auto din România a stagnat în primul semestru al acestui an, în condițiile în care au fost înmatriculate 64.850 de autoturisme, de toate tipurile, aproape de cele 64.820 de unități înmatriculate în primul semestru al anului trecut.
În rândul principalilor constructori generaliști, grupul german Volkswagen a înregistrat o creștere a vânzărilor de 2,6% în primul semestru, până la 1,559 milioane de automobile. Stellantis, grupul-mamă al Fiat, Peugeot și Opel, a înregistrat un avans de 6%, în timp ce înmatriculările grupului Renault au scăzut cu 4,2%. Înmatriculările Dacia în UE au scăzut cu 8,8% în primul semestru, până la 262.511 unități.
Datele ACEA mai arată că mărcile chinezești cresc puternic pe piața din UE, cu un avans de 526,7% al înmatriculărilor Leapmotor în primul semestru, unul de 268,7% pentru Chery și unul de 168,2% pentru BYD. AGERPRES/(AS-redactor. Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
ACEA: Piața auto din UE a înregistrat o creștere de 5,7% în primul semestru; piața din România a stagnat

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump se declară în favoarea unei interdicții privind exporturile de motorină americană
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marți favorabil unei interdicții privind exporturile de motorină americană, în condițiile în care prețurile carburanților au crescut brusc din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Și eu am pledat în acest sens. Am spus: «Să nu ne vindem motorin
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. în perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricol
Comisia Europeană și BEI lansază Pactul european al investitorilor instituționali
Comisia Europeană (CE) și Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) au lansat marți Pactul european al investitorilor instituționali, în cadrul Summitului TechEU Equity, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Pactul este un nou cadru voluntar conceput pentru a canaliza mai mult capital instituțional pe termen lung către ecosistemul
Franța cere UE amânarea regulilor de raportare a metanului
Președintele francez Emmanuel Macron a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cere amânarea regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol și gaze, argumentând că reglementările ar crea riscuri legale pentru importatori, pe fondul înăspririi aprovizionării cu energie, transmite Reuters. Regulamentul (UE) 2024/178
Ponderea vehiculelor electrice în înmatriculările de mașini noi din UE a atins un nivel record în 2025
Vehiculele electrice (EV) au fost anul trecut responsabile pentru o pondere record a înmatriculărilor de mașini noi în Uniunea Europeană, potrivit datelor oficiale publicate marți, ceea ce arată că din ce în ce mai mulți șoferi preferă acest segment, pe fondul majorării prețurilor combustibililor și a modelelor mai ieftine, transmite DPA. Con









