Cotația bitcoin s-a apropiat joi de cel mai scăzut nivel de după luna octombrie 2024, chiar înainte de câștigarea alegerilor prezidențiale de către Donald Trump, fiind considerat acum mai puțin profitabil decât alte acțiuni ale companiilor din tehnologie, cum ar fi cele legate de inteligența artificială, informează AFP.

Bitcoin, cea mai importantă și mai cunoscută criptomonedă din lume, 'și-a pierdut brusc atractivitatea' în comparație cu 'potențialul de creștere' al companiilor tehnologice, cum ar fi producătorii de cipuri de memorie și specialiștii în inteligență artificială, explică Ipek Ozkardeskaya, analist la Swissquote.

'Capitalul este sos din alte sectoare pentru a finanța' aceste investiții, de exemplu în companiile producătoare de semiconductori, ale căror acțiuni reprezintă singure 17.000 de miliarde de dolari, notează analiștii de la ByteTree. Potrivit acestora, 'Bitcoin este în mod clar perceput ca unul dintre perdanții revoluției AI'.

Joi, în jurul orei 14:35 GMT, cotația bitcoin era în scădere cu 1,61%, până la 63.864,17 dolari, aproape de pragul de 60.000 de dolari de care se apropiase în februarie și sub care nu a mai scăzut din octombrie 2024.

Venirea lui Donald Trump, un susținător fervent al criptomonedelor, la Casa Albă în noiembrie 2024 pentru un al doilea mandat a stârnit un val de entuziasm în sector, prețul Bitcoin crescând la aproape 110.000 de dolari. Apoi cotația a scăzut, suferind din cauza întârzierilor în legile promise de președintele american și a incertitudinii generate de tarifele sale, înainte de a crește din nou până la un vârf de 126.251,31 dolari în octombrie 2025. Ulterior, a intrat din nou pe scădere.

De la începutul acestei săptămâni, cotația Bitcoin a scăzut cu aproximativ 13%, în urma anunțului că Strategy, o companie cunoscută pentru deținerea a peste 840.000 de bitcoin, a vândut 32 dintre aceștia pentru 2,5 milioane de dolari, conform unui document depus la organismul de supraveghere a pieței de capital din SUA (SEC).

Potrivit presei de specialitate, este prima dată când compania americană vinde bitcoin după 2022. Președintele și cofondatorul său, Michael Saylor, jurase de mult timp că nu va mai vinde niciodată bitcoin, înainte de a-și schimba recent poziția.

Această veste 'a fost ultimul cui în sicriu' pentru încrederea investitorilor, notează Ipek Ozkardeskaya, analist la Swissquote. În plus, accelerarea inflației din cauza războiului din Orientul Mijlociu consolidează așteptările privind creșterea dobânzilor în SUA, făcând dolarul și obligațiunile emise de Trezoreria SUA mai atractive, subliniază analistul. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)