Autoritățile ungare au ordonat sacrificarea a 3.000 de porci dintr-o fermă, după descoperirea primului focar de pestă porcină africană în rândul porcilor domestici, a anunțat joi Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria (NEBIH) într-un comunicat de presă, preluat de Reuters.
Virusul pestei porcine africane, care este inofensiv pentru oameni, dar extrem de contagios și mortal la porci, a fost raportat la o fermă din satul Vallaj, în județul Szabolcs-Szatmar-Bereg, din nord-estul Ungariei.
'Sacrificarea efectivului de aproximativ 3.000 de porci este în curs de desfășurare și are loc o anchetă epidemiologică pentru a determina originea infecției și posibila răspândire ulterioară a acesteia', a informat Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria. În comunicatul de presă se precizează că autoritățile au desemnat o zonă de protecție și una de monitorizare în jurul fermei unde a fost descoperit virusul.
Pesta porcină africană s-a răspândit din Africa în Europa și Asia și a ucis sute de milioane de porci, ceea ce a dus la restricții comerciale și a afectat piața mondială a cărnii. În ultimii ani, au fost detectate cazuri de pestă porcină africană care au condus la sacrificarea porcilor în mai multe țări din Europa, precum Croația, Spania, Germania, Italia și Estonia.
Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria (NEBIH) a avertizat că focarul descoperit la ferma din satul Vallaj ar putea provoca pagube economice semnificative.
Datele statistice oficială arată că, la sfârșitul anului 2025, Ungaria avea aproximativ 2,9 milioane de porci domestici. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Ungaria confirmă descoperirea primului focar de pestă porcină africană la porci domestici
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
BTA: Premierii Bulgariei și Greciei au discutat despre parteneriatul strategic, energie și transporturi
BTA: Premierii Bulgariei și Greciei au discutat despre parteneriatul strategic, energie și transporturi
UE cere României și Ungariei să transpună integral normele UE privind eficiența energetică
UE cere României și Ungariei să transpună integral normele UE privind eficiența energetică
Comisia îndeamnă România să notifice evaluarea sa cuprinzătoare privind cogenerarea de înaltă eficiență
Comisia îndeamnă România să notifice evaluarea sa cuprinzătoare privind cogenerarea de înaltă eficiență
Stassis (PPC): Europa are un avantaj imens; are cel mai sofisticat public și cei mai exigenți clienți pentru AI
Stassis (PPC): Europa are un avantaj imens; are cel mai sofisticat public și cei mai exigenți clienți pentru AI
Semestrul european contribuie la continuitatea pe termen mediu a reformelor din PNRR (oficial CE)
Semestrul european contribuie la continuitatea pe termen mediu a reformelor din PNRR (oficial CE)
UE cere României și Poloniei să transpună modificările celei de a cincea Directive privind cerințele de capital
UE cere României și Poloniei să transpună modificările celei de a cincea Directive privind cerințele de capital
Eurostat: România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul în aprilie
Eurostat: România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul în aprilie
Sectorul energiei și cel digital se unesc pentru a susține strategic dezvoltarea centrelor de date în Europa
Sectorul energiei și cel digital se unesc pentru a susține strategic dezvoltarea centrelor de date în Europa





