UNBR: Proiectul de modificare a Legii nr. 51/1995 nu impune intervenția avocatului pentru orice contract al unei firme, iar estimările privind costurile suplimentare de până la 800 de milioane de euro pornesc de la o interpretare care depășește sfera obligației propuse. Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) face aceste precizări în răspunsul la comunicatul Romanian Business Leaders (RBL), subliniind că preocupările mediului de afaceri privind costurile, simplificarea procedurilor și predictibilitatea legislației sunt legitime și trebuie luate în considerare.

Proiectul nu impune avocat pentru orice contract sau act al unei firme. Obligația propusă privește contractele pentru care legea cere forma scrisă sub semnătură privată pentru validitate sau dovadă, cu respectarea excepțiilor legale. Simpla încheiere în scris a unui contract nu atrage automat această obligație. Nerespectarea ei nu determină nulitatea contractului, decât dacă legea prevede expres această sancțiune.

Estimările RBL privind costurile de 100 și 800 de milioane de euro nu sunt realiste. Acestea trebuie raportate la actele efectiv acoperite de proiect, la derogările aplicabile, la serviciile juridice deja contractate și la cheltuiala suplimentară reală. Scenariul de aproape 800 de milioane de euro apare supradimensionat, fiind construit pe o interpretare a obligației propuse care depășește sfera sa de aplicare. Onorariul avocatului este un cost real, dar și riscul juridic are un cost. Ambele trebuie evaluate.

Proiectul conține și o măsură de simplificare: clarificarea dovezii mandatului prin împuternicirea avocațială urmărește evitarea procurilor suplimentare solicitate doar pentru confirmarea reprezentării. Cerințele speciale de formă ale mandatului rămân aplicabile. Pentru beneficiar, eliminarea formalităților nejustificate poate însemna mai puține drumuri, cheltuieli și întârzieri.

Competențele avocatului nu înlătură atribuțiile legale ale celorlalte profesii. Proiectul trebuie interpretat și corelat cu legislația specială aplicabilă celorlalte profesii. Pentru evitarea interpretărilor divergente, competențele stabilite prin legi speciale trebuie păstrate și delimitate expres, inclusiv în cazul profesioniștilor care nu se încadrează în categoria profesiilor juridice.

Proiectul nu interzice platformele LegalTech sau utilizarea inteligenței artificiale. Diferența relevantă este între informarea juridică generală și consultanța juridică personalizată, nu între tehnologiile utilizate. UNBR nu primește competența de a închide unilateral platforme, eventualele măsuri fiind supuse controlului instanței.

UNBR susține analiza efectelor asupra concurenței și examinarea observațiilor formulate în cadrul dezbaterii parlamentare, inclusiv clarificarea dispozițiilor care pot genera interpretări divergente.

Avocații și mediul de afaceri au un interes comun: reguli clare, servicii accesibile și prevenirea riscurilor juridice. UNBR este deschisă continuării dialogului cu Romanian Business Leaders pentru identificarea unor soluții legislative care să răspundă acestor obiective.

Argumentele și explicațiile detaliate se regăsesc în documentul anexat: 'Răspuns la comunicatul Romanian Business Leaders - Proiectul de modificare a Legii nr. 51/1995'.