Limba italiană, nouă secole de literatură, un mileniu de identitate
În perioada 19-25 octombrie 2026, se desfășoară cea de-a XXVI-a ediție a Săptămânii Limbii Italiene în Lume, manifestare consacrată unei limbi care a însoțit evoluția gândirii europene, a oferit literaturii universale opere de o valoare excepțională și a conferit expresie unora dintre cele mai fertile epoci ale creației artistice.
Tema acestei ediții, 'Lingua geniale: ideare, progettare, creare con l'italiano', așază în centrul reflecției capacitatea limbii italiene de a genera idei, de a inspira creația și de a participa la elaborarea unor forme noi de cunoaștere și expresie culturală.
Originile limbii italiene se regăsesc în îndelungata evoluție a latinei populare, iar anul 960 marchează unul dintre momentele fundamentale ale afirmării sale în scris, prin documentul cunoscut sub numele de Placito di Capua. De-a lungul secolelor, această limbă avea să devină, prin opera lui Dante Alighieri și prin creațiile marilor umaniști, Petrarca, Boccaccio și apoi a lui Manzoni, una dintre expresiile definitorii ale civilizației europene. Istoria sa ilustrează felul în care o limbă, născută din experiența cotidiană a oamenilor, poate dobândi autoritate literară și intelectuală, devenind purtătoarea unor idei care traversează epoci și frontiere.
Istoria intelectuală a Europei ar fi greu de înțeles în absența limbii italiene. De la opera lui Dante Alighieri și umanismul renascentist până la literatura și gândirea contemporană, această limbă a însoțit transformări esențiale ale sensibilității și cunoașterii umane. În cuvintele sale s-au formulat concepții despre libertate, demnitate și frumusețe care au depășit condiția omului.
În România, istoria limbii italiene este legată de existența unei comunități care a participat, vreme de generații, la viața economică, artistică și intelectuală a țării. Familiile italiene stabilite pe teritoriul românesc au adus tradiții profesionale, forme de expresie artistică și experiențe culturale care au devenit parte a istoriei noastre comune, fără ca apartenența la societatea românească să însemne renunțarea la propria identitate.
Această continuitate poate fi recunoscută astăzi în activitatea Asociației Italienilor din România - RO.AS.IT., a cărei preocupare pentru cultivarea limbii materne și cunoașterea istoriei comunității se concretizează prin publicații, inițiative educaționale și manifestări culturale.
Revista bilingvă Siamo di nuovo insieme ocupă un loc distinct în această activitate. Dincolo de valoarea sa editorială, publicația reunește mărturii, evocări istorice, contribuții literare și documente culturale prin care experiența comunității italiene este consemnată și transmisă cititorilor. În paginile sale, limba italiană își păstrează funcția de expresie a apartenenței, iar istoria comunității dobândește permanență pe care numai mărturia scrisă o poate asigura peste generații.
Aceeași preocupare pentru transmiterea limbii italiene se regăsește în concursul național IO PARLO ITALIANO / EU VORBESC ITALIANA, ajuns la cea de-a opta ediție, dedicat elevilor care studiază și cultivă această limbă. Participarea tinerilor la asemenea manifestări exprimă o relație cu limba italiană întemeiată pe cunoaștere, sensibilitate literară și libertatea creației.
Valoarea acestor inițiative pune accent și pe capacitatea tinerilor liceeni de a apropia generația pe care ei o reprezintă, de patrimoniul intelectual al unei civilizații care a contribuit decisiv la formarea culturii europene. Prin cunoașterea limbii italiene, tinerii descoperă bogăția unei tradiții literare și artistice, înțeleg semnificația originilor familiale și își formează propria relație cu istoria și cultura europeană.
O limbă nu se conservă exclusiv prin existența unor documente istorice sau prin consacrarea sa în instituțiile culturale. Continuitatea ei depinde de locul pe care îl ocupă în educația copiilor, în preocupările intelectuale ale tinerilor și în creațiile celor care aleg să o folosească. Literatura îi poate asigura prestigiul universal, însă transmiterea între generații îi asigură existența în interiorul comunității căreia îi aparține. Acesta este motivul pentru care a fost întemeiat și învățământul în limba maternă susținut însă insuficient la nivel de țară. În România există un singur liceu cu învățământ în limba maternă: Liceul Teoretic Dante Aligheri din București. Aici în Săptămâna Limbii Italiene în Lume se organizează diverse inițiative care să îi implice activ pe elevi, precum: 'Perche amo l'Italia e l'italiano' - realizarea unui afiș prin care elevii își exprimă, în propriile cuvinte, motivele pentru care îndrăgesc Italia și limba italiană, 'Bigliettini - vânătoare de comori' - activitate ludică bazată pe descoperire și participare activă, care valorifică jocul pentru exersarea limbii italiene, stimularea curiozității și încurajarea colaborării între elevi; 'Cosa direbbe Dante sul mondo di oggi? - Gioco di ruolo' - joc de rol prin care elevii sunt invitați să își imagineze cum ar privi Dante Alighieri lumea contemporană și ce reflecții ar formula asupra societății actuale; 'Crea una poesia dedicata all'Italia e alla cultura italiana' - activitate de creație poetică în versuri libere, prin care elevii compun poezii de 10-12 versuri dedicate Italiei și culturii italiene.
Pentru minoritatea italiană din România, păstrarea limbii materne constituie o responsabilitate culturală asumată de generații succesive, într-o societate în care diversitatea originilor și a tradițiilor a contribuit la configurarea unei istorii naționale complexe.
Săptămâna Limbii Italiene în Lume oferă prilejul unei recunoașteri a acestei continuități, dar și al unei reflecții asupra responsabilității instituțiilor publice față de educația în limbile minorităților naționale și față de creația culturală a comunităților care alcătuiesc societatea românească.
Prestigiul unei limbi se întemeiază pe contribuția sa la civilizația universală. Viitorul ei depinde însă de oamenii care o învață, o vorbesc și o transmit mai departe. De aceea, cultivarea limbii italiene în România, prin educație, publicații și creație literară, merită o recunoaștere instituțională pe măsura valorii sale culturale și istorice. În ultimii ani, Săptămâna Limbii Italiene în Lume este mult mai vizibilă în spațiul cultural italienist și datorită Societății 'Dante Alighieri', Comitetul din București, care împreună cu instituții de învățământ, instituții culturale, tineri, profesori, oameni de artă, scriitori etc. din țară și din Italia, inițiază proiecte de înalt nivel.
Fie ca limba italiană să continue să răsune în glasurile generațiilor care îi moștenesc frumusețea, să inspire noi creații și să păstreze nealterată legătura dintre istorie, cultură și identitate! La mulți ani limbii italiene și tuturor celor care, prin iubire, cunoaștere și educație, îi asigură continuitatea!
Viva la lingua italiana! Viva tutti coloro che la amano, la custodiscono e la tramandano alle nuove generazioni!
Deputat neafiliat (minoritatea italiană)
Ioana Grosaru
19 octombrie 2026
Comunicat de presă - Deputat Ioana Grosaru (neafiliat - minoritatea italiană)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Uniunea Militarilor și Polițiștilor 'Mihai Viteazul'
Comunicat de presă - Uniunea Militarilor și Polițiștilor 'Mihai Viteazul'
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Romanian Business Leaders
Comunicat de presă - Romanian Business Leaders
