A doua ediție a Festivalului 'Cele mai frumoase Poezii Românești cântate' își deschide porțile la Alba Iulia și în județul Alba

Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba organizează în perioada 9-15 octombrie 2026 cea de-a doua ediție a Festivalului 'Cele mai frumoase Poezii Românești cântate', un eveniment cultural ce va readuce în atenția publicului poezia unor celebrii autori români ale căror versuri au fost puse pe muzică și interpretate de artiști consacrați.

În cadrul festivalului vor fi promovate volume de poezie, cântece inspirate din creația poetică românească și momente artistice susținute de copii, tineri și artiști consacrați.

Proiectul își propune promovarea literaturii române, a poeziei și a poeților, în cadrul unui festival, implicând după caz unul sau mai mulți colaboratori sau parteneri. Începând cu această a doua ediție, festivalul devine itinerant poposind în mai multe unități de învățământ din județul Alba.

Programul Festivalului 'Cele mai frumoase Poezii Românești cântate' este următorul:

9 octombrie, ora 8:00-18:00 - la Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba

Expoziție de carte și împărțirea de răvașe cu poezii cântate ale poeților: George Coșbuc, Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Ion Minulescu, Anatol E. Baconsky, Magda Isanos, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Clara Mărgineanu și Nina Cassian.

10 octombrie 2026, ora 11:00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia va avea loc spectacolul de poezie cântată în care vor evolua cu recital poetic Sara Gânscă Nistea și cu recitaluri muzicale: GINO; elev caporal Alexia-Maria Cârmici și elev caporal Crina Irina Stupariu de la Colegiul Național Militar 'Mihai Viteazul' din Alba Iulia, instructor: Marian Păduraru; Melodis Folk Grup de la Aiud, instructor Marius Moga; Grupul 'Primavera' al Centrului de Cultură 'Augustin Bena' Alba, coordonator prof. Marinela Popa; 'Școala de folk' de la Palatul Copiilor din Alba Iulia, coordonator prof. Daniel Avram; Grupul vocal 'Dalia' din comuna Daia Română, coordonator bibliotecara Alina Hileagă și director prof. dr. Laura Bădilă; Corul 'Glas de înger' al Parohiei Platoul Romanilor din Alba Iulia, Cercul de chitară al Seminarului Teologic Ortodox 'Sfântul Simion Ștefan' din Alba Iulia și Cercul de chitară al Parohiei Ortodoxe 'Cuvioasa Parascheva' din Alba Iulia, dirijor prof. Sorina Matei; Corul 'Prietenia' al Școlii Gimnaziale 'Avram Iancu' din Alba Iulia, dirijor: prof. Dana Andro, Corul de copii 'Theotokos' din Alba Iulia, dirijor pr. prof. dr. Nicolae-Călin Bulac și Corurile reunite de copii 'Flori de mai' și 'Tempo' de la Liceul de Arte 'Regina Maria' din Alba Iulia, dirijor: prof. Cristina Maria Florea.

Spectacolul se va încheia cu festivitatea de decernare a diplomelor de participare și o sesiune de fotografii ce vor rămâne în arhiva instituțiilor organizatoare și partenere.

Ziua de 11 octombrie 2026 este dedicată evenimentelor online. Pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene 'Lucian Blaga' Alba vor fi postate din oră în oră versuri ale unor poezii cântate de mari artiști ai scenei românești, cum ar fi: 'Marea ca o poezie' versuri și muzică de Nina Cassian; 'Cântec de noapte' - versuri Lucian Blaga, muzică și interpretare Nicu Alifantis; 'Celei care pleacă' - versuri Ion Minulescu, muzică și interpretare Magda Puskas; 'Cântec' - versuri Ana Blandiana, muzică și interpretare Margareta Pâslaru; 'Am legat copacii la ochi' - versuri Marin Sorescu, muzică Marian Nistor, interpretare Angela Similea; 'Numai una' - versuri George Coșbuc, muzică și interpretare Talisman; 'Orație de nuntă' - versuri Adrian Păunescu, muzică și interpretare Emeric Imre.

Prin această secțiune online, biblioteca își propune să creeze o punte între cartea de poezie, muzică și noile modalități de consum cultural, oferind publicului posibilitatea de a descoperi sau redescoperi creații poetice devenite cântec.

Festivalul 'Cele mai frumoase Poezii Românești cântate' va continua în perioada 12-15 octombrie 2026 cu ateliere muzicale și poetice la Școala Gimnazială 'David Prodan' Săliște (12 octombrie), Liceul Teoretic Teiuș (13 octombrie), Liceul Tehnologic Ocna Mureș (14 octombrie) și Școala Gimnazială 'Avram Iancu' Alba Iulia (15 octombrie).

Prin toate aceste activități, Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba își propune să demonstreze că poezia nu rămâne doar între coperțile unei cărți. Atunci când versul este pus pe muzică, acesta poate ajunge la generații diferite, poate fi redescoperit și poate deveni parte din memoria afectivă a unei comunități.

Festivalul 'Cele mai frumoase Poezii Românești cântate' este organizat de Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba și partenerii, în cadrul 'Alba Dialog Fest'. Vă așteptăm să participați la toate evenimentele culturale din cadrul festivalului.

Intrarea este liberă!