Statul român trebuie să răspundă: cine a decis ca domnul Călin Georgescu să fie cazat în aceeași cameră cu persoane cercetate în dosare de trafic de droguri?

Informațiile apărute în ultimele zile în spațiul public ridică întrebări care nu pot fi ignorate.

Este confirmat public faptul că domnul Călin Georgescu se află în Arestul Central al Capitalei și împarte camera cu alte trei persoane. În presă au apărut informații potrivit cărora acestea ar fi cercetate în dosare privind traficul de droguri, iar una dintre persoane ar fi fost implicată într-un dosar de trafic internațional de droguri, în care sunt menționate inclusiv conexiuni cu grupări de traficanți albanezi. Aceste informații trebuie confirmate sau infirmate oficial de Ministerul Afacerilor Interne.

Nu afirm vinovăția nimănui. Prezumția de nevinovăție trebuie respectată pentru fiecare persoană cercetată penal, indiferent de numele său.

Dar tocmai din acest motiv întrebarea este una instituțională și foarte serioasă.

Cine a luat această decizie? Pe baza cărei evaluări de risc? Cine și-a asumat răspunderea pentru această repartizare?

Nu discut decizia instanței privind arestarea preventivă. Justiția trebuie să își desfășoare activitatea independent, iar orice persoană trebuie să răspundă în fața legii în condițiile stabilite de Constituție și de Codul de procedură penală.

Discut însă despre ceea ce se întâmplă după ce o persoană ajunge în custodia statului.

Din acel moment, statul român are obligația să îi protejeze viața, integritatea fizică și psihică și să aplice procedurile privind evaluarea riscului și vulnerabilităților.

Legea nu spune că această obligație există doar pentru anumite persoane. Ea există pentru fiecare om aflat în custodia autorităților.

De aceea, în calitate de deputat în Parlamentul României, am solicitat Ministerului Afacerilor Interne să răspundă public și documentat dacă domnul Călin Georgescu este cazat împreună cu persoane cercetate pentru trafic de droguri sau criminalitate organizată, cine a dispus această repartizare, ce evaluare de risc a fost realizată și ce criterii au fost folosite.

Am solicitat, de asemenea, să ni se comunice dacă vreuna dintre persoanele respective este cercetată într-un dosar de trafic internațional de droguri sau într-un dosar care privește o grupare infracțională organizată cu conexiuni internaționale.

Nu cer privilegii pentru Călin Georgescu.

Cer aplicarea legii.

Nu cer tratament preferențial.

Cer responsabilitate instituțională.

Și nu accept ca o întrebare legitimă despre siguranța unei persoane aflate în custodia statului să primească un răspuns formal de câteva rânduri.

Dacă informațiile din presă sunt false, Ministerul Afacerilor Interne trebuie să le infirme imediat și fără echivoc.

Dacă sunt adevărate, atunci instituțiile statului trebuie să explice cine a considerat oportună această formulă de cazare și în baza căror criterii profesionale și legale a fost luată decizia.

Regulamentul privind executarea măsurilor privative de libertate stabilește că regimul de arest trebuie să respecte drepturile fundamentale, iar organizarea cazării poate lua în calcul gradul de risc și vulnerabilitățile persoanelor private de libertate. Aceste norme există pentru a preveni incidente, presiuni și riscuri asupra persoanelor aflate în custodia statului.

Astăzi întrebarea este despre Călin Georgescu. Mâine poate fi despre orice cetățean român.

Într-un stat de drept, libertatea unei persoane poate fi restrânsă numai în condițiile legii. Dreptul său la viață, integritate și demnitate nu dispare însă odată cu închiderea ușii unei camere de arest.

Ministerul Afacerilor Interne trebuie să ofere explicații clare.

Românii au dreptul să știe dacă procedurile au fost respectate și dacă statul și-a îndeplinit obligația de protecție față de o persoană aflată integral în custodia sa.

Aștept răspunsuri. Nu justificări generale. Nu formule administrative. Răspunsuri concrete, asumate și verificabile.

Pîclișan Gheorghe-Petru DEPUTAT UNIT