SCRISOARE DESCHISÃ CÃTRE DOAMNA OANA GHEORGHIU

Doamnă Oana Gheorghiu,

Preluarea Ministerului Sănătății nu înseamnă preluarea unui proiect. Înseamnă asumarea responsabilității pentru un întreg sistem: pacienți, medici, asistenți medicali, spitale, ambulatorii, medicina de familie, programe naționale, urgențe, medicamente și miliarde de lei din bani publici.

Experiența acumulată în societatea civilă și participarea la construirea unui spital reprezintă o experiență care trebuie recunoscută. Dar conducerea Ministerului Sănătății este cu totul altceva. De aceea, înainte de votul Parlamentului, consider că aveți obligația să răspundeți clar la câteva întrebări.

1. Care este experiența dumneavoastră concretă, care vă califică pentru conducerea întregului sistem public de sănătate?

A construi un spital din donații este una. A administra un sistem național, cu spitale publice, CNAS, programe naționale, resurse umane, urgențe, investiții și responsabilități legale este cu totul altceva. Românii au dreptul să știe care este experiența concretă care demonstrează că puteți conduce acest mecanism uriaș, nu doar un proiect din interiorul lui.

2. Ați criticat sistemul din exterior. Ce veți face acum, dacă ajungeți să îl conduceți?

Critica este necesară. Dar pentru un ministru nu mai este suficient să spună ce nu funcționează.

Vă solicit să prezentați trei probleme majore pe care vă angajați să le rezolvați în primele 100 de zile, împreună cu termenele, costurile și sursele de finanțare. Nu principii generale. Nu sloganuri. Măsuri. Termene. Bani.

3. Ce faceți pentru România medicală din afara Bucureștiului?

Un ministru al Sănătății nu poate selecta proiectele, spitalele sau județele în care dorește să intervină. Pacientul din Maramureș, Vaslui, Tulcea sau Botoșani are același drept constituțional la ocrotirea sănătății precum pacientul din București. Cum veți reduce diferențele uriașe de acces la diagnostic și tratament dintre marile centre universitare și restul țării?

4. Ce veți face cu deficitul de medici și asistenți medicali?

Personalul medical nu poate deveni țapul ispășitor pentru toate deficiențele acumulate de sistem. Nu putem cere performanță fără personal suficient, infrastructură, medicamente, aparatură și finanțare predictibilă.

Care este planul dumneavoastră concret pentru resursa umană din sănătate? Câți medici? Câți asistenți? În ce specialități? În ce județe? În cât timp?

5. Și, în final, întrebarea esențială: după ce criterii vă vom măsura mandatul?

Dacă peste un an spitalele vor avea aceleași probleme de finanțare, pacienții aceleași liste de așteptare, iar personalul medical aceeași povară administrativă, cum vom putea spune că mandatul dumneavoastră a produs o schimbare?

Prezentați public indicatorii pe care vi-i asumați pentru primul an de mandat. Iar dacă acești indicatori nu sunt atinși, vă asumați răspunderea politică?

Doamnă Oana Gheorghiu,

România nu mai are nevoie de încă un ministru care să descopere problemele sistemului după ce ajunge în funcție. Le cunoaștem. Pacienții le cunosc. Medicii le cunosc. Asistenții medicali le cunosc. Managerii de spitale le cunosc.

Întrebarea este dacă dumneavoastră aveți soluțiile, experiența și capacitatea administrativă pentru a le rezolva. Ministerul Sănătății nu este un laborator de experimente administrative. În sănătate, în spatele fiecărei decizii există un pacient.

Iar în spatele fiecărei greșeli poate exista o viață.

De aceea, înainte de votul Parlamentului, așteptăm răspunsuri. Concrete. Măsurabile. Asumate.

Senator dr. Costache Chertif,

Președinte Filiala AUR Maramureș