ACTIVITÃȚI PREVENTIVE ÎN UNITÃȚILE DE ÎNVÃȚÃMÂNT
În această săptămână, polițiștii au desfășurat activități preventive în unități de învățământ, având ca obiectiv creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor, prevenirea violenței și a comportamentelor de risc, precum și promovarea unui comportament responsabil.
La data de 15 septembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat trei activități preventiv-informative la Școala Gimnazială nr. 1 Gostilele și Școala Gimnazială nr. 1 Sărulești-Gară, la care au participat 43 de beneficiari.
La data de 16 septembrie, activitățile au continuat la Școala Gimnazială 'Mihai Viteazul', Liceul Tehnologic 'Dan Mateescu' și Liceul Agricol 'Sandu Aldea' din municipiul Călărași, unde polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități preventiv-informative, la care au participat 55 de beneficiari.
În aceeași zi, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Călărași au desfășurat activități de educație rutieră la Liceul Pedagogic 'Ștefan Bănulescu', iar polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași au desfășurat activități preventive la Liceul Tehnologic 'Duiliu Zamfirescu' Drăgălina, Liceul 'Alexandru Odobescu' Lehliu-Gară, Colegiul Economic Călărași și Liceul Tehnologic Transporturi Auto Călărași.
La data de 17 septembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară și ai Serviciului Rutier au desfășurat activități educativ-preventive la Școala Gimnazială 'Mihai Viteazul' din municipiul Călărași, la care au participat 464 de elevi și 25 de cadre didactice.
În aceeași zi, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Călărași au desfășurat activități preventive la Liceul Tehnologic 'Dan Mateescu' Călărași, Liceul Tehnologic 'Ion Ghica' din Oltenița și Liceul 'Danubius' Călărași.
Tot la data de 17 septembrie, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Drăgălina au desfășurat activități în cadrul campaniei 'Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase', la Școala Gimnazială nr. 1 Drăgălina.
În cadrul activităților, polițiștii au abordat teme privind prevenirea violenței în mediul școlar, bullyingul și cyberbullyingul, respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament preventiv. De asemenea, elevii au primit recomandări privind siguranța în spațiile publice și în zona unităților de învățământ, precum și informații despre riscurile și consecințele consumului de substanțe psihoactive și ale portului sau folosirii fără drept de obiecte periculoase.
Prin aceste activități, polițiștii urmăresc să contribuie la creșterea gradului de informare și responsabilizare a elevilor și la menținerea unui climat de siguranță în unitățile de învățământ.
COMPARTIMENTUL DE RELAȚII PUBLICE
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Ambasada Statelor Unite ale Americii la București
Comunicat de presă - Ambasada Statelor Unite ale Americii la București
Comunicat de presă - Administrația Prezidențială
Comunicat de presă - Administrația Prezidențială
Comunicat de presă - Institutul Yunus Emre
Comunicat de presă - Institutul Yunus Emre
Comunicat de presă - ARCUB - brand cultural al Arte și Evenimente Urbane București
Calea Victoriei, scena festivă a Zilelor Bucureștiului, în cadrul proiectului 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană' Pe 19 și 20 septembrie, Bucureștiul celebrează 567 de ani de la prima atestare documentară, în cadrul celui mai amplu proiect outdoor al Capitalei, 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană'. Organizat de Primăria Munici
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL CLUJ: TRAFIC OPRIT PE DN 1C Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier este oprit pe DN 1C Dej - Cășeiu, la ieșirea din municipiul Dej, județul Cluj, după ce a avut loc o coliziune între patru autoturisme. În urma accidentului, patru persoane necesită îngrijiri medicale. Se estime
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL BIHOR: TRAFIC ÎNGREUNAT PE DN 79 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară îngreunat pe DN 79 Salonta - Avram Iancu, în apropierea localității Ciumeghiu, județul Bihor, după ce a avut loc o coliziune între două autoturisme. În urma accidentului, a rezultat o persoană care neces
