Agenția Internațională a Energiei (AIE) a indicat sâmbătă că aproape o șesime din rezervele strategice de petrol ale statelor membre au fost epuizate din luna martie, când AIE a decis să apeleze la aceste stocuri, notează AFP.

Aproximativ 325 de milioane de barili de rezerve strategice de petrol și produse petroliere au fost eliberate până în prezent, din cele 400 de milioane promise în martie de cele 32 de țări ale AIE, a anunțat sâmbătă Agenția.

Cu o zi înainte, G7 anunțase 'o eliberare coordonată, de către AIE, a 100 de milioane de barili, care va începe imediat', fără a preciza în comunicatul său dacă aceste 100 de milioane de barili includeau cele 75 de milioane rămase din angajamentul asumat pe 11 martie sau dacă ridicau angajamentul total la 500 de milioane de barili.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă de AIE, 'aproximativ 325 de milioane de barili din acțiunea colectivă a AIE anunțată pe 11 martie au fost eliberate până în prezent, ceea ce reprezintă 80% din cele 400 de milioane de barili promise inițial'.

Pe 11 martie, Agenția preciza că cele 32 de state membre ale sale - inclusiv țările din G7 - dețineau 'stocuri de urgență' de 'peste 1,2 miliarde de barili, cu un plus de 600 de milioane de barili de stocuri păstrate de industrie prin obligație guvernamentală'. Stocurile eliberate reprezintă, prin urmare, 18% din acest total.

Aceste stocuri sunt prevăzute încă din 1974, anul care a urmat șocului petrolier declanșat de Războiul de Yom Kippur, cu scopul de a contracara tensiunile bruște asupra ofertei.

Între 11 martie și 21 iulie, stocurile eliberate au reprezentat 290 de milioane de barili. Prin urmare, s-au adăugat doar 35 de milioane de barili între sfârșitul lunii iulie și începutul lunii octombrie.

Doi factori complică aprovizionarea cu hidrocarburi a țărilor G7. Pe de o parte, exporturile țărilor din Golf sunt perturbate de blocarea Strâmtorii Ormuz de către Iran, atacat de Statele Unite și Israel. Pe de altă parte, infrastructurile energetice din Rusia sunt ținte pentru Ucraina, care speră să destabilizeze armata rusă ce duce războiul pe teritoriul său.

Deși rafinăriile din alte părți ale lumii funcționează la capacitate maximă, prețurile carburanților au crescut puternic peste tot, inclusiv în Statele Unite, exportator net atât de petrol, cât și de produse petroliere.

Washingtonul a alimentat tensiunile explicând că Uniunea Europeană, a cărei jumătate din motorină provine din Statele Unite, ar putea face mai mult pentru a reduce presiunea.

Joi, presa americană a afirmat că administrația președintelui Donald Trump intenționează să interzică aceste exporturi către Europa. Chiar a doua zi, Trump a explicat că 'asta nu a fost niciodată cu adevărat pe masă' și a salutat anunțurile G7.

Angajamentul asumat este de 100 de milioane de barili 'pe o perioadă de patru luni' (până la sfârșitul lunii ianuarie), într-un ritm accelerat la început. Într-adevăr, este prevăzută 'o eliberare semnificativă de motorină în primele 20 de zile de către statele membre și țările partenere din G7'.

Calendarul corespunde campaniei pentru alegerile legislative de la jumătatea mandatului din Statele Unite, programate pentru 3 noiembrie.

Dezbaterea politică din această țară se învârte continuu în jurul creșterii prețurilor la pompă și al inflației în general, care a făcut ca opinia publică să devină în mare majoritate ostilă continuării atacurilor împotriva Iranului.

'Vă rog să faceți ca și cum aș fi eu pe buletinul de vot', a îndemnat președintele Donald Trump.

Cu toate acestea, potrivit unor proiecții, partidul său, Republicanii, ar putea pierde majoritatea în Camera Reprezentanților sau în Senat, ori chiar în ambele. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza ,editor online: Andreea Preda)