Pugilista română Rebeca Toartă s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale cat. 50 kg, la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după ce a obținut o victorie înainte de limită.

Toartă s-a impus prin RSC în repriza a doua în fața belarusei Viktoria Navumenka, iar în sferturi o va înfrunta pe sârboaica Jana Nataros, pe 8 octombrie.

La masculin, Alexandru Butan a reușit să acceadă în optimile cat. 50 kg, după ce a câștigat în fața letonului Arturs Karpovics, prin RCS în prima repriză. În optimi, Butan îl va înfrunta pe azerul Vaghif Mamadali, pe 6 octombrie.



La cat. 57 kg, Sara Perșa a pierdut la puncte (0-5) meciul din optimi cu azera Jamila Muradli.

Și Ștefania Duță a cedat la puncte (0-5) în meciul cu ucraineanca Asia Tkacenko, în optimile cat. 60 kg.
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea ,editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: Federatia Romana de Box/Facebook