Prim-vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Dan Dungaciu, a anunțat, sâmbătă, că AUR va participa la consultările de luni de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan pentru 'a continua' dialogul cu instituțiile statului.
El a precizat că delegația AUR va fi formată din cinci persoane, dar componența acesteia va fi anunțată luni dimineață.
'Am decis să răspundem invitației președintelui României, în pofida mesajului de război pe care ni l-a transmis. (...) Președintele a anunțat că nu acceptă niciun guvern din care AUR să facă parte, dar nici măcar unul susținut de către partidul AUR. Din această perspectivă, lucrurile sunt clare. Șeful statului ne transmite mesajul că este președintele a jumătate aproape de Românie, adică cei care l-au votat, între noi fie vorba, nici aceia nu îl mai susțin decât într-o mică măsură. Deci nu este președintele tuturor românilor, cum ar fi normal, și decide să conducă România, focalizându-se strict pe acea parte de electorat. Cealaltă jumătate de Românie, din punctul de vedere al președintelui, este o problemă. Întrebarea fundamentală (...) este cum poți să guvernezi eficient, eficace și rezonabil, când tu consideri că jumătate din populația ta este o problemă', a declarat, pentru AGERPRES, Dan Dungaciu.
Acesta a subliniat că 'președintele Nicușor Dan, spre deosebire de Joe Biden, președintele american în 2021, nici măcar nu a lansat un discurs despre unificarea națiunii române'.
'Domnul Nicușor Dan continuă să divizeze România, să nu adreseze probleme fundamentale, cauzele problemei, axându-se doar pe efectele chestiunii. Șapte sau nouă milioane de români stau pe TikTok, zice președintele indignat. Problema fundamentală este de ce s-au dus pe TikTok. Și poate că s-au dus pe TikTok pentru că pe televiziune publice, de mainstream, nu găsesc răspunsuri la întrebările lor. Și acest lucru îl vom spune președintelui Nicușor Dan', a susținut Dungaciu.
Liderul AUR a menționat că partidul pe care îl conduce îi va mai transmite șefului statului că, 'în actualul context geopolitic internațional, extrem de tensionat, dur, imprevizibil, cea mai proastă soluție pentru România este să o ții divizată și tensionată'.
'Indiferent dacă se va pune sau nu un guvern, va fi o oaste de strânsură, mereu în căutare de voturi pentru orice lege va trece și probabil că peste un an de zile vom fi în aceeași situație să discutăm încă un guvern prăbușit. Îi vom spune președintelui Nicușor Dan că România are nevoie de patru ani de zile, cel puțin, pentru a se reașeza în noul context internațional. (...) Niciun guvern nu va putea să facă ordine într-o Românie care mai poate fi guvernată un an, un an și jumătate, după care orice guvern ar fi se va orienta spre alegeri locale, parlamentare, europarlamentare și apoi prezidențiale. (...) Nicușor Dan, indiferent dacă rezolvă problema pe termen scurt, problema României pe termen mediu nu va fi clarificată. Un fel de operație a reușit, pacientul e mort', a explicat Dungaciu.
Potrivit acestuia, delegația AUR îi va reaminti șefului statului că este 'președintele tuturor românilor'.
'Ne ducem până la urmă la Cotroceni cu mâna întinsă, nu ca să cerem ceva, ci ca să continuăm dialogul cu instituțiile statului. Mergem, în continuare să presăm președintele să deschidă un dialog cu România, să nu considere românii de categoria 1 sau categoria 2. De asta ne vom duce la Cotroceni, nu să primim vreo poziție guvernamentală, nu să susținem vreun guvern, nu să propunem vreun premier. Ne ducem acolo strict pentru a-i reaminti președintelui Nicușor Dan că, până la urmă, este președintele tuturor românilor', a conchis Dungaciu. AGERPRES/(A - redactor: Livia Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Preda)
Dan Dungaciu (AUR): Ne ducem la Cotroceni ca să continuăm dialogul cu instituțiile statului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

