Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a transmis, sâmbătă, că întreaga țară traversează o perioadă de incertitudine și înțelege acest lucru și ca om care coordonează interimar două ministere importante, 'în care cei mai mulți își fac treaba cum pot mai bine' și unde este important să fie redusă risipa.
'Și eu sunt cetățean, fiu, frate, soț, tată Și eu înțeleg prea bine câtă incertitudine e în perioada aceasta pe care o traversăm. Dar o traversăm împreună. Împreună în familiile noastre pentru care ne dorim mai bine. Împreună în comunitățile noastre pentru care sperăm la mai mult. Împreună la locul nostru de muncă. Înțeleg incertitudinea și ca om care coordonează interimar două ministere mari în care cei mai mulți își fac treaba cum pot mai bine. Dar unde e important să știi în ce direcție te îndrepți. În două ministere în care m-am uitat atent la banii cheltuiți și unde am încercat, cât a ținut de mine, să reduc risipa, să cheltuim fiecare leu cu folos', a scris Miruță, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, la MApN, a înființat o comisie care analizează fiecare deplasare externă care, după șase luni de activitate, a reușit economisirea a șase milioane de lei.
'La început mi s-a spus că sunt sume mici, că nu vom face mari economii. Dar, câteva luni mai târziu, și le mulțumesc colegilor mei pentru munca depusă, am reușit să economisim 6 milioane de lei care vor fi folosite pentru a acoperi alte cheltuieli necesare Armatei, inclusiv plata pensiilor rezerviștilor. Această abordare a existat în ultimele luni la nivel de Guvern, e o parte a explicației că și agențiile de rating ne arată încredere', a precizat Miruță.
De asemenea, la Transporturi, a adăugat el, a respins bugetele companiilor mari până au realizat unele prin care reduc risipa.
'În aceeași notă, doar cu titlul de exemplu minor, dar care arată coerența, am respins bugetele companiilor mari până au venit cu forme care reduc risipa: doar la Metrorex s-au adunat 100 de milioane dintr-un buget acceptat în final când a revenit cu pierderea aceasta mai mică decât forma care mi se tot propusese. E multă incertitudine, dar am încredere că noi, indiferent de opțiunea politică pe care o avem, ne dorim același lucru: să mergem în direcția care ne aduce prosperitate, nu întuneric. Am toată încrederea că suntem o majoritate de oameni responsabili și vom merge spre mai bine', a mai scris Radu Miruță. AGERPRES/(AS - editor: Irina Poenaru)
Miruță: Înțeleg câtă incertitudine e în perioada aceasta și ca om care coordonează două ministere mari

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

