Un tânăr de 19 ani din comuna bistrițeană Runcu Salvei, care în urmă cu două zile a plecat cu animalele la pășune și nu a mai revenit la domiciliu, este căutat de zeci de polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști și voluntari.
Căutările au început de miercuri și continuă în cursul zilei de joi.
'Zeci de polițiști, împreună cu jandarmi, pompieri, salvamontiști și voluntari continuă căutările în vederea depistării tânărului de 19 ani, dispărut din localitatea Runcu Salvei. Au fost constituite echipe, formate din polițiști, jandarmi, salvamontiști, pompieri, reprezentanți ai SVSU și voluntari care efectuează căutări în zonele din extravilanul localității Runcu Salvei. La căutări participă aproximativ 50 de polițiști, jandarmi și pompieri, precum și echipaje canine. Totodată, la activități participă și un echipaj de scafandri din cadrul ISU Bistrița-Năsăud, pentru căutări în zona unor lacuri din apropiere', a transmis, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Bistrița-Năsăud.
La data de 30 septembrie, a fost sesizat, prin 112, că tânărul Constantin Alin-Ionuț (19 ani) a plecat de la domiciliul din Runcu Salvei, la data de 29 septembrie, în jurul orei 9:00, cu animalele, și nu a mai revenit.
Semnalmentele acestuia, potrivit IPJ: înălțime de aproximativ 1,70 m, greutate de aproximativ 65 de kilograme, păr șaten. La data plecării acesta ar fi fost îmbrăcat cu o bluză de culoare verde și pantaloni albaștri.
Cei care pot să ofere informații cu privire la persoana căutată sunt rugați să sune la Serviciul de Urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție. AGERPRES/(AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Bistrița-Năsăud: Tânăr de 19 ani, dispărut fără urmă de două zile; zeci de persoane implicate în căutarea lui

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

