Operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova, societate cu capital integral de stat, a achiziționat echipamente la prețuri aproape duble sau de 2,4 ori mai mari decât prețurile practicate pe piața liberă și a plătit mai mult de 2 milioane de lei peste valoarea acordului-cadru de furnizare de carburant pe bază de carduri, arată datele din raportul de conformitate publicat recent de Curtea de Conturi.
Conform documentului, auditorii Camerei de Conturi Prahova au evaluat modul în care SC Hidro Prahova SA a respectat, în perioada 1 ianuarie 2023 - 30 noiembrie 2025, prevederile legale referitoare la regularitatea și corectitudinea activității agenților economici cu capital aparținând unităților administrativ-teritoriale.
'SC Hidro Prahova SA a efectuat plăți peste valoarea acordului-cadru de furnizare de carburant pe bază de carduri nr. 2/03.01.2024, în sumă totală de 2.009.893,55 lei, din care 1.720.450,12 lei reprezintă contravaloarea cantității de 231.679 litri motorină euro 5, 264.538,99 Ici reprezintă contravaloarea cantității de 35.665 litri benzină fără plumb, iar 24.904,44 lei reprezintă contravaloarea cantității de 6.902 litri GPL auto. (...) În anul 2024, consumul de carburant nu s-a stabilit în toate cazurile pe baza kilometrilor parcurși de fiecare autovehicul și a orelor de funcționare ale utilajelor, fiind identificate cantități de carburant (4.236 litri motorină, 150 litri benzină și 145 litri CPL-auto) înscrise eronat ca fiind consumate în bonurile de consum, fără ca acest aspect să rezulte din fișele de alimentări zilnice întocmite de șoferi. O situație similară se înregistrează și în luna noiembrie 2025, respectiv carburantul înscris în facturile nr. 6425633606/30.11.2025 emise de SC OMW Petrom Marketing SRL a fost dat în consum eronat cu bonurile de consum nr. 6425323955/15.11.2025 și nr. 642533486/30.11.2025, în condițiile în care pentru un număr de 38 autovehicule nu au fost finalizate consumurile, pe baza datelor înscrise în fișele de alimentări zilnice', se arată în raport.
De asemenea, auditorii spun că operatorul a achiziționat la prețuri supraevaluate echipamente pentru încărcarea și transportul nămolului deshidratat produs de stațiile de epurare.
'Din verificările efectuate în timpul misiunii de audit de conformitate a rezultat că valoarea echipamentelor necesare pentru încărcarea și transportul nămolului deshidratat produs de stațiile de epurare - Lotul 2, ce au făcut obiectul contractului de furnizare nr. 45/DAPC/06.07.2023 - PH -CF-01 - Furnizare echipamente lot 2 în valoare totală de 14.920.500 lei fără TVA, a fost supraevaluată încă de la faza elaborării Devizului general estimativ - CF1 - Furnizare echipamente (ianuarie 2022), valorile înscrise în devizul general estimativ fiind preluate ulterior și în strategia de contractare întocmită în luna aprilie 2023, iar procedura de achiziție desfășurată la nivelul SC Hidro Prahova SA, pentru atribuirea contractului de furnizare enunțat anterior (licitație deschisă), s-a făcut pe baza prețurilor supraevaluate din devizul general estimativ și din strategia de contractare. (...)Supraevaluarea prețului contractului a determinat achiziția echipamentelor la prețuri aproape duble sau de 2,4 ori mai mari decât prețurile practicate pe piața liberă în anul 2026, în condițiile în care indicii prețurilor producției industriale comunicați de Institutul Național de Statistică au înregistrat în prezent o creștere de 4% în cazul utilajelor și de 0,37% în cazul autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor, față de cei comunicați pentru luna mai 2023 (data depunerii ofertelor)', menționează sursa citată.
În document sunt adăugate și exemple, între care: prețul de achiziție al unor încărcătoare frontale a fost de 303.630 euro fără TVA/bucată, în timp ce prețul de piață din anul 2026 al unui astfel de încărcător frontal, obținut în timpul misiunii de audit de conformitate pe baza unei oferte primite de la societatea care le-a livrat câștigătorului procedurii de achiziție, a fost de 159.600 euro fără TVA, prețul de achiziție fiind de 1,9 ori mai mare decât prețul de piață; în cazul autobasculantelor pentru transport nămol, prețul de achiziție a fost de 287.535 euro fără TVA/bucată, în timp ce prețul unei autobasculante cu caracteristici similare celor achiziționate, obținut în cursul misiunii de audit de conformitate din consultarea site-urilor specializate în vânzarea de autovehicule de transport rutier, remorci și semiremorci, este la momentul actual de 159.900 euro fără TVA, prețul de achiziție fiind de 1,8 ori mai mare decât prețul de piață.
'În anul 2023, SC Hidro Prahova SA a achiziționat servicii de elaborare Strategie de comunicare, plan de implementare a Strategiei de comunicare și proceduri operaționale în domeniul comunicării în valoare totală de 81.515 lei (inclusiv TVA), în condițiile în care dezvoltarea și implementarea strategiilor de comunicare interne și externe, crearea de materiale și conținut de comunicare erau prevăzute ca atribuții în fișa de post întocmită pentru șeful Serviciului Identitate Vizuală și Comunicare, iar conducerea entității asigură procesul de elaborare a procedurilor documentate, potrivit prevederilor legale', a mai constatat Camera de Conturi Prahova.
Totodată, societatea a efectuat plăți peste valoarea contractului de tipărire, împlicuire și distribuție a facturilor de apă și canalizare.
'În cazul contractului subsecvent nr. 4/03.01.2023 la acordul cadru de prestări servicii nr. 26/BAP/PS/12.07.2021, având ca obiect servicii de tipărire, împlicuire și distribuție a facturilor de apă și canalizare în perioada ianuarie-septembrie 2023, entitatea auditată a efectuat plăți peste valoarea contractului în sumă totală de 71.104,38 lei. Astfel, valoarea contractul subsecvent nr. 4/03.01.2023, actualizată prin actul adițional nr. 1, a fost de 813.074,64 lei (inclusiv TVA), în timp ce plățile efectuate de entitate în baza acestui contract au fost de 884.179,02 lei', se precizează în document.
'Societatea pregătește un punct de vedere oficial, care va avea în vedere atât perioada verificată și constatările raportului, cât și măsurile adoptate ulterior preluării actualului mandat. Punctul de vedere al societății va fi transmis oficial după finalizarea și asumarea acestuia la nivelul conducerii', a transmis vineri, la solicitarea AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Hidro Prahova, Ioana Bumbăcea. AGERPRES / (AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Prahova: Echipamente la prețuri duble și plăți la carburant peste valoarea acordului-cadru, la operatorul regional de apă (raport)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Insula Lacul Morii a fost redeschisă publicului - un altfel de parc, într-un peisaj natural variat
Insula Lacul Morii din Sectorul 6, cunoscută și sub denumirea de 'Insula îngerilor', a fost redeschisă publicului după finalizarea lucrărilor de modernizare, iar vizitatorii au la dispoziție noi spații pentru relaxare și agrement. Cu o suprafață de aproximativ 3,4 hectare, dintre care 2,3 hectare reprezintă infrastructură verde,
Tulcea: Tergiversarea unor investiții în rețeaua de apă afectează alte proiecte europene
Doar 14 din cele 21 de unități administrativ-teritoriale din județul Tulcea deservite de operatorul regional de servicii de apă și apă uzată, Aquaserv SA, vor beneficia de investiții prin proiectul de modernizare și extindere a rețelelor de utilități semnat în luna iunie a acestui an de operator cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Vaslui: A fost aprobată o nouă organigramă a CJ; 23 de persoane urmează să fie angajate în istituție
Consilierii județeni din Vaslui au aprobat, vineri, organigrama și statul de funcții al personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean (CJ), în perioada următoare instituția putând să angajeze un număr suplimentar de 23 de persoane. O parte dintre consilieri au subliniat că deși noile angajări se î
Prahova: Risc de explozie și poluare la Poiana Câmpina în urma unui foraj executat pe o proprietate privată
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova s-a întrunit, vineri, în ședință extraordinară în contextul unei potențiale situații de criză, cu risc de explozie și poluare cu hidrocarburi, în localitatea Poiana Câmpina. Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Prahova, situația de criză a fost
Brașov: Tarife majorate pentru parcări în tot orașul și diferențiate pe zile în zona zero
Primăria Brașov a anunțat, vineri, că vrea să introducă tarife majorate pentru parcări, diferențiate pe zile lucrătoare și de weekend în anumite zone cu trafic intens, precum centrul istoric sau zona Gării. Conform proiectului noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice cu plată din mu
Cseke Attila: Aproximativ 5.000 de investiții PNRR, peste ținta asumată de România
Aproximativ 5.000 de investiții derulate prin Ministerul Dezvoltării în cadrul PNRR au fost finalizate, numărul acestora depășind ținta asumată de România, a declarat vineri, la Oradea, ministrul Cseke Attila. Potrivit acestuia, cele 4.976 de investiții însumează peste 20 de miliarde de lei și contribuie la îndeplinirea obiectivelor PNR
Sector 6: Proiect pentru decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu - adoptat de Consiliul Local
Un proiect care urmărește decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu prin demersuri privind penetrația Pasaj Ciurel - Drumul Național Centura București a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de joi. 'Putem decongestiona Iuliu Maniu doar dacă venim cu alternative care să preia din traficul infernal de pe acest bulevard.
PMB: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova încep luni
Lucrările de punere în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie, vor începe luni, informează Primăria Capitalei. 'Așa cum am promis, am încheiat la termen toate etapele pe care am fost obligați să le parcurgem. Până pe 9 septembrie am terminat de evaluat toate cele 270 de apartamente din cinci scări









