Suma de 8.8 milioane lei a fost cheltuită pentru lucrări de asfaltare și tratare a zonelor cu tasări, pe o lungime de peste 20 de km din DN10, între Gura Siriului și limita cu județul Covasna, pentru creșterea siguranței participanților la trafic, în completarea intervențiilor desfășurate pentru punerea în siguranță a versanților unde au avut frecvent căderi de pietre, stânci și aluviuni de pe versanți, din cauza ploilor abundente.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău, au fost finalizate lucrări de întreținere periodică prin așternerea covorului asfaltic pe sectorul DN10 cuprins între km 79+735, Gura Siriului, și km 94+780, limita cu județul Covasna. Lucrările s-au desfășurat în regim de șantier mobil, cu restricții temporare de circulație, iar conducătorii auto au fost rugați să respecte semnalizarea și indicațiile personalului de dirijare.
'Pe drumul național DN10 au fost finalizate lucrările de întreținere periodică pe o lungime totală de 20,2 kilometri, intervențiile fiind realizate în cadrul a trei contracte, cu o valoare totală de 8,8 milioane de lei, inclusiv TVA. Lucrările s-au desfășurat pe parcursul a aproximativ trei luni și au vizat o serie de intervenții necesare pentru îmbunătățirea stării drumului și asigurarea unor condiții mai bune de circulație. În cadrul celor trei contracte au fost executate lucrări de tratare a zonelor cu tasări, plombări, completarea acostamentelor, așternerea covorului asfaltic și realizarea marcajelor rutiere. Prin aceste intervenții s-a urmărit creșterea confortului și siguranței participanților la trafic, precum și menținerea infrastructurii rutiere într-o stare corespunzătoare de exploatare', a transmis, pentru AGERPRES, DRDP Buzău.
Lucrările au fost efectuate într-o zonă în care de-a lungul timpului au fost înregistrate căderi de pietre și stânci de pe versanți.
'Lucrările de întreținere realizate pe cei 20,2 kilometri de drum vin în completarea intervențiilor desfășurate pentru punerea în siguranță a versanților de pe DN10. Până în prezent, au fost finalizate lucrările pe trei sectoare, iar pentru alte două sectoare se află în curs de elaborare documentația necesară realizării lucrărilor. Prin aceste intervenții, se continuă programul de întreținere și punere în siguranță a DN10, cu obiectivul de a asigura condiții cât mai bune și mai sigure de circulație pentru toți participanții la trafic', informează sursa citată.
Pentru punerea în siguranță a circulației, au fost anterior executate lucrări de rănguire și montare a unor plaselor de retenție și protecție. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Proiect pentru decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu - adoptat de Consiliul Local
Un proiect care urmărește decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu prin demersuri privind penetrația Pasaj Ciurel - Drumul Național Centura București a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de joi. 'Putem decongestiona Iuliu Maniu doar dacă venim cu alternative care să preia din traficul infernal de pe acest bulevard.
PMB: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova încep luni
Lucrările de punere în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie, vor începe luni, informează Primăria Capitalei. 'Așa cum am promis, am încheiat la termen toate etapele pe care am fost obligați să le parcurgem. Până pe 9 septembrie am terminat de evaluat toate cele 270 de apartamente din cinci scări
Sector 2: Primăria vrea să reamenajeze zece piațete cu specific istoric, în colaborare cu Banca Mondială
Sector 2: Primăria vrea să reamenajeze zece piațete cu specific istoric, în colaborare cu Banca Mondială
Amenzi de peste 3,6 milioane lei în București, în 2026, pentru camioanele care circulau fără autorizație
Amenzi de peste 3,6 milioane lei în București, în 2026, pentru camioanele care circulau fără autorizație
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile
Dolj/Olguța Vasilescu: Investițiile în modernizarea spitalelor din Craiova vor continua
Dolj/Olguța Vasilescu: Investițiile în modernizarea spitalelor din Craiova vor continua









