Furnizorul local de energie termică din municipiul Botoșani își va majora producția de energie termică și electrică în cogenerare, de la 40% la 60%, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al societății Modern Calor SA, Bogdan Varasciuc.
Potrivit acestuia, Modern Calor SA, care este deținută integral de Consiliul Local, va pune în funcțiune, în perioada imediat următoare, un nou modul de cogenerare, care va funcționa pe gaz. Investiția este realizată prin Programul 'Termoficare 2006-2020 caldură și confort' și este de aproximativ 60 milioane de lei, bani care provin din fonduri guvernamentale.
'Este un nou pas al societății Modern Calor spre ținta de a deveni sistem eficient de termoficare, așa cum este definit în Legea eficienței energetice. În viitor, investițiile nu vor fi dirijate decât către sistemele energetice de termoficare, deci este un angajament al operatorului de termoficare de a deveni sistem eficient de termoficare. Această soluție tehnică a cogenerării aduce acest avantaj, al reducerii costurilor, pentru că la același consum de gaze se produce în tandem și energie electrică, și energie termică, iar costurile de încălzire devin mult mai mici în acest sistem față de vechiul de sistem de cazane cu apă fierbinte sau cazane cu abur', a afirmat Varasciuc.
Noul modul de cogenerare, care va fi al treilea instalat de Modern Calor, va avea o capacitate de 4 MW. Primele două module de producție energie termică în cogenerare au fiecare, de asemenea, o capacitate de 4 MW.
Bogdan Varasciuc subliniază că 'aceasta este o etapă intermediară de extindere și modernizare a sursei'.
'În etapa finală, vor fi integrate în sursă și niște pompe de căldură. Deja suntem la etapa în care pregătim un studiu de fezabilitate în acest sens', a mai adăugat directorul societății Modern Calor. AGERPRES / (A - redactor: Cristian Lupașcu, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Botoșani: Furnizorul local Modern Calor își va majora producția de energie termică și electrică în cogenerare, de la 40% la 60%

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Proiect pentru decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu - adoptat de Consiliul Local
Un proiect care urmărește decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu prin demersuri privind penetrația Pasaj Ciurel - Drumul Național Centura București a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de joi. 'Putem decongestiona Iuliu Maniu doar dacă venim cu alternative care să preia din traficul infernal de pe acest bulevard.
PMB: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova încep luni
Lucrările de punere în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie, vor începe luni, informează Primăria Capitalei. 'Așa cum am promis, am încheiat la termen toate etapele pe care am fost obligați să le parcurgem. Până pe 9 septembrie am terminat de evaluat toate cele 270 de apartamente din cinci scări
Sector 2: Primăria vrea să reamenajeze zece piațete cu specific istoric, în colaborare cu Banca Mondială
Zece piațete din Sectorul 2 vor fi reamenajate, fiind păstrat specificul lor istoric, un concept realizat împreună cu Banca Mondială, a anunțat, joi, primarul Rareș Hopincă. 'Sectorul 2 are acest specific de a avea foarte multe micropiațete, microcentre de comunitate pe care le-am moștenit de două, trei sute de ani și prin acest proiect începem
Amenzi de peste 3,6 milioane lei în București, în 2026, pentru camioanele care circulau fără autorizație
Poliția Locală București a aplicat, de la începutul anului, sancțiuni de peste 3,6 milioane de lei în cazul camioanelor care circulă fără autorizație în zonele A și B ale Capitalei, unde există restricții. în acest an au fost verificate în trafic peste 4.000 de camioane, informează Poliția Locală a Municipiului București, pe pagin
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile









