Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat vineri un act adițional la contractul de concesiune încheiat între Municipiul București și Apa Nova, care prevede un nou program de investiții în infrastructura de apă și canalizare, în valoare de aproape 500 de milioane de euro. Actul adițional include și majorarea tarifului pentru apă cu 0,85 lei pe metrul cub.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a precizat că programul prevede intervenții pe 221 de kilometri de rețele de apă și canalizare, în toate cele șase sectoare ale Bucureștiului.
''Două treimi din programul de investiții vor fi alocate doar canalizării. Vom avea 70 de kilometri de rețele de apă și 147 de kilometri de rețele de canalizare. 47 de kilometri vor fi doar colectoare mari, unele fiind puternic degradate în acest moment și cu risc de prăbușire a carosabilului. Programul de investiții prevede și partea de protecție în fața ploilor de mare intensitate care generează inundații, bazine de retenție locale pentru a prelua surplusul de apă în zonele despre care știm că sunt inundabile, precum și stații locale de pompare'', a spus el, în ședința CGMB.
Potrivit primarului general, investițiile sunt necesare pentru adaptarea serviciului public de alimentare cu apă și canalizare la evoluțiile tehnologice și la schimbările climatice.
''În acest moment, tariful pe care noi îl practicăm este al doilea cel mai mic din țară, iar creșterea calculată la nivelul unei familii este undeva la 28 de lei. Nu este o creștere care să nu fie suportabilă, dar beneficiile, prin finanțarea acestui program de investiții, sunt esențiale. Nu sunt beneficii care să înceapă mâine, vor fi pe următorii zece ani. Acum se lucrează la studii de fezabilitate, va urma proiectare tehnică'', a precizat Ciucu.
El a menționat că, începând din 2019, Apa Nova și-a asumat lucrări pentru prevenirea inundațiilor și gestionarea situațiilor de urgență.
''A crescut destul de mult Bucureștiul - organic sau mai puțin organic. Sistemul de canalizare trebuie să fie extins, nu mai face față. Ați văzut ce s-a întâmplat la ultima ploaie serioasă, în care zona Parcului Carol a fost deja inundată. Este nevoie de bani pentru viitor, pentru a face aceste investiții'', a spus Ciucu.
Directorul general al Direcției Servicii Publice, Roxana Ionescu, a explicat miercuri, în ședința Comisiei Economice a CGMB, că actul adițional este rezultatul negocierilor desfășurate între ianuarie 2025 și august 2026, în cadrul unor grupuri paritare formate din experți ai Municipalității și ai Apa Nova. Noul program de investiții are o valoare de aproape 500 de milioane de euro.
''Schimbările profilului precipitațiilor impun redimensionarea rețelelor de canalizare și construirea unor bazine de retenție acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic și financiar'', a indicat ea.
Un alt obiectiv este corelarea șantierelor pentru modernizarea liniilor de tramvai și a rețelelor de termoficare cu lucrările pentru apă și canalizare.
''Programul actual de investiții obligatoriu este deja implementat în proporție de 66%, spre finele anului 2026. Restul de proiecte sunt deja angrenate și sunt într-un grad de maturitate ridicat. De aici a devenit oportună înființarea unui nou program, un program de investiții în infrastructură pentru dezvoltare urbană. S-a dezvoltat o listă de obiective de investiții orientativă, pe care o vom implementa în următorii ani. Acest program nou de investiții conține o componentă a Municipiului București. Ea este estimată la aproximativ 220 de milioane de euro pe componenta PMB și de 300 de milioane de euro pe componenta concesionarului, respectiv Apa Nova'', a afirmat Roxana Ionescu. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Tariful pentru apă, majorat cu 0,85 lei/metrul cub, în vederea investițiilor în rețeaua de apă-canal; creștere de 28 lei/familie

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Insula Lacul Morii a fost redeschisă publicului - un altfel de parc, într-un peisaj natural variat
Insula Lacul Morii din Sectorul 6, cunoscută și sub denumirea de 'Insula îngerilor', a fost redeschisă publicului după finalizarea lucrărilor de modernizare, iar vizitatorii au la dispoziție noi spații pentru relaxare și agrement. Cu o suprafață de aproximativ 3,4 hectare, dintre care 2,3 hectare reprezintă infrastructură verde,
Prahova: Echipamente la prețuri duble și plăți la carburant peste valoarea acordului-cadru, la operatorul regional de apă (raport)
Operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova, societate cu capital integral de stat, a achiziționat echipamente la prețuri aproape duble sau de 2,4 ori mai mari decât prețurile practicate pe piața liberă și a plătit mai mult de 2 milioane de lei peste valoarea acordului-cadru de furnizare de carburant pe bază de carduri, arată datele din raportul de c
Tulcea: Tergiversarea unor investiții în rețeaua de apă afectează alte proiecte europene
Doar 14 din cele 21 de unități administrativ-teritoriale din județul Tulcea deservite de operatorul regional de servicii de apă și apă uzată, Aquaserv SA, vor beneficia de investiții prin proiectul de modernizare și extindere a rețelelor de utilități semnat în luna iunie a acestui an de operator cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Vaslui: A fost aprobată o nouă organigramă a CJ; 23 de persoane urmează să fie angajate în istituție
Consilierii județeni din Vaslui au aprobat, vineri, organigrama și statul de funcții al personalului din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean (CJ), în perioada următoare instituția putând să angajeze un număr suplimentar de 23 de persoane. O parte dintre consilieri au subliniat că deși noile angajări se î
Prahova: Risc de explozie și poluare la Poiana Câmpina în urma unui foraj executat pe o proprietate privată
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Prahova s-a întrunit, vineri, în ședință extraordinară în contextul unei potențiale situații de criză, cu risc de explozie și poluare cu hidrocarburi, în localitatea Poiana Câmpina. Potrivit unui comunicat transmis de Prefectura Prahova, situația de criză a fost
Brașov: Tarife majorate pentru parcări în tot orașul și diferențiate pe zile în zona zero
Primăria Brașov a anunțat, vineri, că vrea să introducă tarife majorate pentru parcări, diferențiate pe zile lucrătoare și de weekend în anumite zone cu trafic intens, precum centrul istoric sau zona Gării. Conform proiectului noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice cu plată din mu
Cseke Attila: Aproximativ 5.000 de investiții PNRR, peste ținta asumată de România
Aproximativ 5.000 de investiții derulate prin Ministerul Dezvoltării în cadrul PNRR au fost finalizate, numărul acestora depășind ținta asumată de România, a declarat vineri, la Oradea, ministrul Cseke Attila. Potrivit acestuia, cele 4.976 de investiții însumează peste 20 de miliarde de lei și contribuie la îndeplinirea obiectivelor PNR
Sector 6: Proiect pentru decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu - adoptat de Consiliul Local
Un proiect care urmărește decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu prin demersuri privind penetrația Pasaj Ciurel - Drumul Național Centura București a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de joi. 'Putem decongestiona Iuliu Maniu doar dacă venim cu alternative care să preia din traficul infernal de pe acest bulevard.









