Consiliul General al Capitalei a aprobat, joi, regulamentul privind salubrizarea și igienizarea Centrului Istoric al Municipiului București.
Noul regulament vizează: colectarea digitalizată a deșeurilor, protecția infrastructurii și a spațiului public, reglementarea riguroasă a teraselor și combaterea poluării fonice.
Poliția Locală a Capitalei a transmis că amenzile pentru nerespectarea regulamentului ajung până la 10.000 de lei, iar în cazuri mai grave poate fi retras avizul de funcționare a teraselor. De asemenea, va exista 'zero toleranță' în ce privește zgomotul pe terase și cluburi, a informat Poliția Locală, într-o postare pe Facebook.
''Fără boxe la exterior: este strict interzisă folosirea difuzoarelor, sistemelor audio, amplificatoarelor sau altor echipamente pentru difuzarea muzicii amplasate în exterior și orientate spre stradă. Este interzisă, în mod expres, montarea definitivă a echipamentelor pe fațade, pe terase, în dreptul intrărilor sau în orice alte locații exterioare. Nivelul de zgomot trebuie controlat de operatori. Amenzile ajung până la 10.000 de lei'', a precizat sursa citată.
Totodată, deținătorii de spații comerciale și terase trebuie să spele zilnic suprafața terasei și a trotuarului aferent în intervalul 08.00-10.00 (la temperaturi de peste 7 grade C).
Vitrinele, umbrelele, mesele și scaunele vor fi spălate cel puțin o dată pe săptămână, iar murdăria și graffiti-urile trebuie îndepărtate, astfel încât spațiul comercial să arate civilizat.
''Deșeurile rezultate din activitatea teraselor nu se aruncă pe domeniul public. Sunt obligatorii scrumiere la intrare și predarea uleiului uzat către operatorii autorizați. În cazul în care nu sunt respectate regulile privind amplasarea și curățenia terasei, pe lângă amendă vom solicita retragerea avizului de amplasament pentru anul în curs'', informează reprezentanții instituției.
Aprovizionarea agenților economici se va realiza exclusiv în intervalul orar 06:00-10:00 și se va permite accesul doar pentru autovehicule cu masa totală maximă autorizată de maximum 3,5 tone.
''Administrația Străzilor București va instala la intrările în Centru Vechi camere video cu citire automată a numerelor de înmatriculare. Cine va intra neautorizat va primi amendă! Efectuarea aprovizionării în afara intervalului prevăzut sau cu alte categorii de vehicule este interzisă'', se arată în postare.
Operatorul de salubritate va fi obligat să intervină la solicitarea Poliției Locale în maximum 45 de minute (ziua) și 120 de minute (noaptea) pentru curățenia zonelor cu probleme. Colectarea deșeurilor se va face pe fracții, iar sacii vor fi inscripționați cu date de identificare, inclusiv cod de bare sau cod QR. Sacii vor fi puși la dispoziție de către operatorul de salubrizare.
''Operatorul va refuza preluarea deșeurilor în amestec. Va chema poliția locală, iar operatorul va primi amendă'', mai informează Poliția Locală.
Coșurile stradale vor fi golite zilnic și spălate cel puțin o dată pe săptămână.
''Cadrul de reglementare actual, aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 247/2018, nu mai răspunde pe deplin evoluțiilor legislative recente și cerințelor actuale de calitate a mediului urban. Se impune, astfel, o abordare mult mai strictă și mai eficientă a operațiunilor de salubrizare, colectare selectivă și estetică urbană. Prin noul Regulament propus se introduc mecanisme moderne de monitorizare și control, menite să asigure standarde înalte de igienă'', prevede referatul de aprobare al proiectului de act normativ. AGERPRES / (AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
UPDATE Regulamentul de igienizare a Centrului istoric, aprobat de consilierii generali

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Proiect pentru decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu - adoptat de Consiliul Local
Un proiect care urmărește decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu prin demersuri privind penetrația Pasaj Ciurel - Drumul Național Centura București a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de joi. 'Putem decongestiona Iuliu Maniu doar dacă venim cu alternative care să preia din traficul infernal de pe acest bulevard.
PMB: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova încep luni
Lucrările de punere în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie, vor începe luni, informează Primăria Capitalei. 'Așa cum am promis, am încheiat la termen toate etapele pe care am fost obligați să le parcurgem. Până pe 9 septembrie am terminat de evaluat toate cele 270 de apartamente din cinci scări
Sector 2: Primăria vrea să reamenajeze zece piațete cu specific istoric, în colaborare cu Banca Mondială
Zece piațete din Sectorul 2 vor fi reamenajate, fiind păstrat specificul lor istoric, un concept realizat împreună cu Banca Mondială, a anunțat, joi, primarul Rareș Hopincă. 'Sectorul 2 are acest specific de a avea foarte multe micropiațete, microcentre de comunitate pe care le-am moștenit de două, trei sute de ani și prin acest proiect începem
Amenzi de peste 3,6 milioane lei în București, în 2026, pentru camioanele care circulau fără autorizație
Poliția Locală București a aplicat, de la începutul anului, sancțiuni de peste 3,6 milioane de lei în cazul camioanelor care circulă fără autorizație în zonele A și B ale Capitalei, unde există restricții. în acest an au fost verificate în trafic peste 4.000 de camioane, informează Poliția Locală a Municipiului București, pe pagin
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile









