Un proiect de hotărâre ce aprobă participarea Municipalității, în calitate de partener, la proiectul 'Construirea unor sisteme de sănătate europene sustenabile și reziliente la schimbările climatice prin guvernanță bazată pe dovezi' și cheltuielile legate de acesta, pentru finanțarea în cadrul apelului HORIZON-HLTH-2026-01 este pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de joi.

Totodată, proiectul de hotărâre aprobă valoarea totală a bugetului alocat Municipiului București în cuantum de 128.870,45 de euro, finanțare nerambursabilă în proporție de 100%.

Conform referatului de aprobare al proiectului de act normativ, în cadrul inițiativei 'Construirea unor sisteme de sănătate europene sustenabile și reziliente la schimbările climatice prin guvernanță bazată pe dovezi', acronim GOV4CARE, depus în cadrul programului-cadru pentru cercetare și inovare Horizon Europe, apelul HORIZON-HLTH-2026-01, tema HORIZON-HLTH-2026-01-ENVHLTH-04 - Towards climate resilient, prepared and carbon neutral populations and healthcare systems, Municipiul București are calitatea de partener.

Agenția Executivă Europeană pentru Sănătate și Digitalizare (HaDEA) a comunicat, printr-o scrisoare Ares din 7 august că propunerea a trecut etapa de evaluare, fiind inițiată etapa de semnare a acordului de grant.

Proiectul urmărește accelerarea tranziției către sisteme europene de sănătate cu emisii reduse de carbon și reziliente la schimbările climatice, prin integrarea informațiilor referitoare la performanța sustenabilă și reziliența climatică în guvernanță, planificare și deciziile de investiții. În acest scop, proiectul va elabora un cadru integrat de măsurare, va realiza analize comparative, va cerceta și evalua intervenții de atenuare, pregătire și adaptare și va transforma rezultatele în instrumente practice pentru decidenți.

Consorțiul de implementare include 28 de organizații participante, liderul coordonator fiind Amsterdam University Medical Centre. Valoarea grantului solicitat la nivelul propunerii este de 8.511.552 de euro. În scrisoarea de invitație la pregătirea grantului HaDEA indică o valoare maximă a grantului după evaluare de 8.232.493,34 de euro. Valoarea finală se va stabili prin acordul de grant, după încheierea pregătirii grantului.

Bugetul alocat Municipiului București (MB) este de 128.870,45 de euro, reprezentând 1,51% din bugetul solicitat la nivel de proiect. Finanțarea prevăzută pentru MB este în proporție de 100%, valoarea grantului fiind egală cu valoarea totală eligibilă estimată a activităților MB. Prin urmare, participarea propusă nu presupune contribuție financiara proprie de la bugetul local al Municipiului București și nici alocări financiare din partea Consiliului General al Municipiului București; valoarea indicată este finanțată prin grantul Horizon Europe, sub rezerva semnării acordului de grant și a aprobării bugetului final.

Perioada de implementare a proiectului este de 60 de luni. AGERPRES/(AS-redactor: Iulia Carciog, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)