Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a anunțat, vineri, că Guvernul României și-a asumat deblocarea construcției noului Stadion 'Dan Păltinișanu' din Timișoara, cu condiția ca lucrările desfășurate până la finalul anului 2027 să fie suportate din bugetul administrației județene.
'Odată aprobat acest document al Guvernului, Compania Națională de Investiții (CNI) poate semna contractul de proiectare și execuție cu societatea care a câștigat licitația și ne apucăm de treabă. Noi, la Consiliul Județean, suntem pregătiți. Știm exact ce avem de făcut și vom face. Punem la bătaie 126 de milioane de lei până la finalul anului viitor, iar diferența, până la 603 milioane de lei, va fi suportată de CNI din 2028. Timișul și Timișoara merită un stadion adevărat', a scris Alfred Simonis, pe pagina de Facebook.
Potrivit liderului administrației județene, acest stadion nu va fi dedicat doar fotbalului, ci va pune județul Timiș pe harta marilor evenimente internaționale, permițând organizarea unor concerte cu nume de răsunet, pentru care, în prezent, nu există un astfel de spațiu.
Noul Stadion 'Dan Păltinișanu' va avea 32.000 de locuri, cu tribune acoperite și va fi cel mai mare și modern, după Arena Națională.
În anul 2022, echipa fanion a fotbalului bănățean, Poli Timișoara, a pierdut 'la masa verde' meciul de pe teren propriu împotriva liderului din liga secundă, Petrolul Ploiești, după ce nocturna Stadionului 'Dan Păltinișanu' a cedat de două ori.
CJ Timiș a hotărât, atunci, închiderea arenei aflate într-un stadiu avansat de degradare. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Alfred Simonis (CJ Timiș): Guvernul a deblocat construirea Stadionului 'Dan Păltinișanu'

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Proiect pentru decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu - adoptat de Consiliul Local
Un proiect care urmărește decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu prin demersuri privind penetrația Pasaj Ciurel - Drumul Național Centura București a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de joi. 'Putem decongestiona Iuliu Maniu doar dacă venim cu alternative care să preia din traficul infernal de pe acest bulevard.
PMB: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova încep luni
Lucrările de punere în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie, vor începe luni, informează Primăria Capitalei. 'Așa cum am promis, am încheiat la termen toate etapele pe care am fost obligați să le parcurgem. Până pe 9 septembrie am terminat de evaluat toate cele 270 de apartamente din cinci scări
Sector 2: Primăria vrea să reamenajeze zece piațete cu specific istoric, în colaborare cu Banca Mondială
Zece piațete din Sectorul 2 vor fi reamenajate, fiind păstrat specificul lor istoric, un concept realizat împreună cu Banca Mondială, a anunțat, joi, primarul Rareș Hopincă. 'Sectorul 2 are acest specific de a avea foarte multe micropiațete, microcentre de comunitate pe care le-am moștenit de două, trei sute de ani și prin acest proiect începem
Amenzi de peste 3,6 milioane lei în București, în 2026, pentru camioanele care circulau fără autorizație
Poliția Locală București a aplicat, de la începutul anului, sancțiuni de peste 3,6 milioane de lei în cazul camioanelor care circulă fără autorizație în zonele A și B ale Capitalei, unde există restricții. în acest an au fost verificate în trafic peste 4.000 de camioane, informează Poliția Locală a Municipiului București, pe pagin
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile









