Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova, afectat de explozie, vor dura aproximativ 50 de zile, a anunțat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.
''Până în momentul de față s-au realizat branșamentele de apă, energie electrică și internet și s-au semnat contractele cu furnizorii necesare organizării de șantier. Ca orice șantier, are nevoie de organizare de șantier și pentru activitățile de demolare. S-a prezentat deja amplasamentul constructorului și i-am dat ordinul de începere a lucrărilor. Am recepționat deja pe 30 iulie proiectul tehnic și în urma proiectului tehnic apare o mică întârziere de aproximativ trei săptămâni, maxim o lună, estimăm noi, pentru că proiectul tehnic presupune ca cinci scări de bloc, adică inclusiv dintr-un alt bloc, plus liceul (...) din proximitatea blocului afectat, vor trebui să aibă montați senzori seismici'', a anunțat Ciprian Ciucu, vineri, într-o conferință de presă.
Primarul a menționat că săptămâna viitoare municipalitatea va demara demersuri de informare împreună cu Poliția Locală privind montarea acestor senzori în apartamente. În cadrul acestei etape, vor fi fotografiate toate apartamentele, indiferent dacă au sau nu crăpături, pentru a putea demonstra eventualele deteriorări ulterioare.
''Vom lua apartament cu apartament (...), cele unde urmează să fie montați senzorii, pentru ca firma să poată veni în următoarele trei săptămâni după ce vom semna contractul și să ia apartament cu apartament și să fotodocumenteze fiecare apartament în parte, adică să facă poze la toți pereții (...) și chiar dacă au sau nu au crăpături, pentru ca după aceea să se poată demonstra dacă au fost afectate în vreun fel acele imobile, cinci scări de bloc plus Liceul Bolintineanu. Această etapă nu putea să fie prevăzută, nu a văzut-o nimeni, este o soluție impusă prin proiect, dată de către proiectant, care va duce la întârziere de maxim o lună, 30 de zile, urmând ca, după aceea, după ce am finalizat această procedură, să înceapă execuția propriu-zisă a lucrărilor, care va dura undeva la 50 de zile'', a spus Ciprian Ciucu.
El a punctat că, după această perioadă, blocul va fi pus în siguranță și locatarii vor încerca să își recupereze cât mai mult din bunurile pe care le au.
''Intrarea în imobil se va face cu acordul ISU, în baza recepției punerii în siguranță a imobilului. Primii care vor intra acolo vor fi procurorii și după care, sub coordonarea ISU, fiecare om va putea să acceadă în clădire asistat de ISU și sub coordonarea ISU'', a afirmat primarul Ciucu.
El a informat că va urma o expertiză care va stabili dacă blocul trebuie consolidat sau demolat, iar pe timpul lucrărilor de reconstrucție Municipalitatea va plăti în continuare chiriile pentru persoanele care nu pot sta în locuințele lor.
Primarul Ciprian Ciucu a subliniat că Ordonanța de Guvern care să le permită autorităților locale să intervină în situații de dezastre și să efectueze reconstrucții nu a fost încă adoptată.
''Oamenii s-au constituit ca părți vătămate și trebuie să își reconstituie dreptul de proprietate. Va conta foarte mult decizia în instanță și acțiunea procurorilor. Între timp, pentru că nu îi putem lăsa pe oameni cu ochii în soare, trebuie să avem o astfel de ordonanță la care trebuie să lucrăm, pentru că obiectivul ar fi ca noi să reconstituim blocul. Deja am comandat o expertiză care să ne poată spune, după ce va fi pus în siguranță blocul, dacă va fi nevoie, este clar că partea de deasupra zonei afectate va fi demolată, asta este clar, dar restul, dacă se poate consolida sau dacă nu mai poate fi consolidat și să fie dărâmat și reconstituit în locul acela în condiții similare noul bloc'', a adăugat primarul Ciucu. AGERPRES/ (A - redactor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Ciprian Ciucu: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova afectat de explozie durează circa 50 de zile

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Proiect pentru decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu - adoptat de Consiliul Local
Un proiect care urmărește decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu prin demersuri privind penetrația Pasaj Ciurel - Drumul Național Centura București a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de joi. 'Putem decongestiona Iuliu Maniu doar dacă venim cu alternative care să preia din traficul infernal de pe acest bulevard.
PMB: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova încep luni
Lucrările de punere în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie, vor începe luni, informează Primăria Capitalei. 'Așa cum am promis, am încheiat la termen toate etapele pe care am fost obligați să le parcurgem. Până pe 9 septembrie am terminat de evaluat toate cele 270 de apartamente din cinci scări
Sector 2: Primăria vrea să reamenajeze zece piațete cu specific istoric, în colaborare cu Banca Mondială
Zece piațete din Sectorul 2 vor fi reamenajate, fiind păstrat specificul lor istoric, un concept realizat împreună cu Banca Mondială, a anunțat, joi, primarul Rareș Hopincă. 'Sectorul 2 are acest specific de a avea foarte multe micropiațete, microcentre de comunitate pe care le-am moștenit de două, trei sute de ani și prin acest proiect începem
Amenzi de peste 3,6 milioane lei în București, în 2026, pentru camioanele care circulau fără autorizație
Poliția Locală București a aplicat, de la începutul anului, sancțiuni de peste 3,6 milioane de lei în cazul camioanelor care circulă fără autorizație în zonele A și B ale Capitalei, unde există restricții. în acest an au fost verificate în trafic peste 4.000 de camioane, informează Poliția Locală a Municipiului București, pe pagin
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile









