Contractele pentru primele două pasaje subterane care vor fi realizate pe bulevardul Unirii din municipiul Târgu Jiu au fost semnate, urmând ca ordinul de începere a lucrărilor să fie dat în jurul datei de 15 iulie.
În zona centrală a municipiului Târgu Jiu sunt prevăzute să fie realizate trei pasaje subterane pentru degajarea traficului, situate în zonele Colegiul Național 'Tudor Vladimirescu', magazinul Parâng și Piața Mare.
În ceea ce privește pasajul subteran din zona Pieței Mari, acesta este în procedură de licitație.
'Vorbim de trei pasaje subterane, care sunt prevăzute cu lifturi (...) Deja primele două proiecte au ajuns la maturitate, ieri (luni - n.r.) au fost semnate primele două contracte, mă refer la pasajul din fața Colegiul Național 'Tudor Vladimirescu' și pasajul din fața magazinului Parâng. (...) Vin cu rugămintea ca cetățenii municipiului Târgu Jiu să aibă înțelegerea necesară. Se va crea, pentru o perioadă de timp, un disconfort pentru cei care vor folosi rutele rutiere în această zonă. Sunt mai multe discuții pe care le avem cu constructorul (...) Imaginați-vă ce înseamnă zona ultracentrală a municipiului Târgu Jiu cu aceste trei pasaje pietonale, deși ieri s-au semnat doar două dintre contracte, ce înseamnă să nu mai avem semafoare, ci doar sensuri giratorii, iar toți pietonii care ajung în această zonă să poată să treacă de pe o parte pe alta doar prin aceste căi de rulare pietonale (...) Noi ne dorim ca în 2027 aceste pasaje să fie finalizate', a declarat marți, într-o conferință de presă, primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru, a menționat că ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea celor două pasaje va fi dat undeva în jurul datei de 15 iulie.
'Constructorul își dorește ca într-o perioadă de maxim șase luni de zile să turnăm placa, practic să redăm circulația pe bulevard, în așa fel încât disconfortul să fie redus cât mai mult, vor fi într-adevăr și perioade când vor avea loc opriri totale ale circulației. Tot ieri ne-a informat constructorul că cele patru foreze care vor fi folosite la cele două pasaje sunt deja pe drum, urmând ca undeva în jurul datei de 10 iulie să ajungă la Târgu Jiu', a afirmat Bogdan Bejinaru.
Suprafața subterană a celor trei pasaje va fi de circa 6.000 de metri pătrați. Pasajele vor fi prevăzute cu instalații de climatizare, ventilare, grupuri sanitare, cu apă caldă menajeră, iar spațiile generoase vor putea găzdui diverse evenimente, galerii de artă sau expoziții.
Banii pentru această investiție, respectiv 60 de milioane de euro, au fost accesați de autoritatea locală în cadrul Programului Operațional Regional. Fiecare pasaj costă circa 20 de milioane de euro. AGERPRES/(A - redactor: Oana Popescu, editor: George Onea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Gorj: Contractele pentru primele două pasaje subterane de pe bulevardul Unirii din Târgu Jiu - semnate

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Proiect pentru decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu - adoptat de Consiliul Local
Un proiect care urmărește decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu prin demersuri privind penetrația Pasaj Ciurel - Drumul Național Centura București a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de joi. 'Putem decongestiona Iuliu Maniu doar dacă venim cu alternative care să preia din traficul infernal de pe acest bulevard.
PMB: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova încep luni
Lucrările de punere în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie, vor începe luni, informează Primăria Capitalei. 'Așa cum am promis, am încheiat la termen toate etapele pe care am fost obligați să le parcurgem. Până pe 9 septembrie am terminat de evaluat toate cele 270 de apartamente din cinci scări
Sector 2: Primăria vrea să reamenajeze zece piațete cu specific istoric, în colaborare cu Banca Mondială
Zece piațete din Sectorul 2 vor fi reamenajate, fiind păstrat specificul lor istoric, un concept realizat împreună cu Banca Mondială, a anunțat, joi, primarul Rareș Hopincă. 'Sectorul 2 are acest specific de a avea foarte multe micropiațete, microcentre de comunitate pe care le-am moștenit de două, trei sute de ani și prin acest proiect începem
Amenzi de peste 3,6 milioane lei în București, în 2026, pentru camioanele care circulau fără autorizație
Poliția Locală București a aplicat, de la începutul anului, sancțiuni de peste 3,6 milioane de lei în cazul camioanelor care circulă fără autorizație în zonele A și B ale Capitalei, unde există restricții. în acest an au fost verificate în trafic peste 4.000 de camioane, informează Poliția Locală a Municipiului București, pe pagin
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile









