Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri intenționează să realizeze un proiect pentru păstrarea apei în natură și combaterea secetei în Bazinul hidrografic Ier, în zona acumulării nepermanente Andrid, pe o suprafață de circa 160 de hectare, potrivit unui comunicat de presă remis marți.
'Gestionarea apei în contextul schimbărilor climatice presupune identificarea permanentă a unor soluții și oportunități de finanțare pentru investiții cu efecte pe termen lung. Ne propunem să păstrăm apa în natură, să refacem zonele care pot funcționa ca rezervoare naturale și să creștem capacitatea sistemului de a face față perioadelor de secetă. Proiectul propus va aduce beneficii directe agriculturii din județele Satu Mare și Bihor', a declarat directorul ABA Crișuri, Pasztor Sandor, citat în comunicat.
Potrivit sursei, instituția a transmis către Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) documentația proiectului, pentru a primi finanțare prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Proiectul propus, numit 'Gestionarea integrată a măsurilor de conservare a biodiversității în Bazinul Hidrografic Ier', urmărește realizarea unor investiții menite să contribuie la păstrarea apei în natură, refacerea rezervelor de apă subterană și reducerea efectelor perioadelor de secetă, care afectează tot mai frecvent vestul țării.
ABA Crișuri propune transformarea unei suprafețe de aproximativ 166 de hectare, din zona acumulării nepermanente Andrid (comună în județul Satu Mare, aproape de granița cu județul Bihor), într-o zonă capabilă să rețină și să gestioneze mai eficient apa.
Printre măsurile avute în vedere se numără reconectarea râului Ier cu vechea sa luncă inundabilă, crearea unor zone umede și dezvoltarea unei rețele de microcanale care să permită acumularea și circulația naturală a apei, precum și decolmatarea unor albii vechi pentru refacerea circuitului hidrologic al zonei.
Proiectul prevede, de asemenea, amenajarea unei zone de retenție în amonte de acumularea Andrid, care va funcționa ca un rezervor natural de apă. Soluția va permite stocarea apei în perioadele favorabile și eliberarea controlată a acesteia în aval, contribuind la menținerea resurselor de apă în perioadele secetoase.
În paralel, sunt prevăzute lucrări de stabilizare naturală a malurilor și de refacere a habitatelor specifice zonelor umede, intervenții cu rol important atât pentru conservarea biodiversității, cât și pentru creșterea capacității naturale a terenului de a reține apa.
Un alt obiectiv îl reprezintă modernizarea și digitalizarea echipamentelor hidromecanice ale acumulării Andrid și ale stației hidrometrice din zonă. Aceste măsuri vor permite o exploatare mai eficientă a infrastructurii existente și o monitorizare mai precisă a resurselor de apă.
'În această etapă a proiectului, valoarea investiției nu este încă stabilită, deoarece componenta economică și bugetul se află în proces de elaborare', a precizat, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a ABA Crișuri, Anca Mihociu.
Prin aceste demersuri, ABA Crișuri urmărește dezvoltarea unor soluții durabile de adaptare la schimbările climatice și consolidarea rezilienței bazinului hidrografic Ier în fața fenomenelor extreme. AGERPRES/(A, AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Bihor: Proiect pentru combaterea secetei în Bazinul hidrografic Ier, propus de ABA Crișuri

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 6: Proiect pentru decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu - adoptat de Consiliul Local
Un proiect care urmărește decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu prin demersuri privind penetrația Pasaj Ciurel - Drumul Național Centura București a fost adoptat de Consiliul Local Sector 6 în ședința de joi. 'Putem decongestiona Iuliu Maniu doar dacă venim cu alternative care să preia din traficul infernal de pe acest bulevard.
PMB: Lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova încep luni
Lucrările de punere în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie, vor începe luni, informează Primăria Capitalei. 'Așa cum am promis, am încheiat la termen toate etapele pe care am fost obligați să le parcurgem. Până pe 9 septembrie am terminat de evaluat toate cele 270 de apartamente din cinci scări
Sector 2: Primăria vrea să reamenajeze zece piațete cu specific istoric, în colaborare cu Banca Mondială
Zece piațete din Sectorul 2 vor fi reamenajate, fiind păstrat specificul lor istoric, un concept realizat împreună cu Banca Mondială, a anunțat, joi, primarul Rareș Hopincă. 'Sectorul 2 are acest specific de a avea foarte multe micropiațete, microcentre de comunitate pe care le-am moștenit de două, trei sute de ani și prin acest proiect începem
Amenzi de peste 3,6 milioane lei în București, în 2026, pentru camioanele care circulau fără autorizație
Poliția Locală București a aplicat, de la începutul anului, sancțiuni de peste 3,6 milioane de lei în cazul camioanelor care circulă fără autorizație în zonele A și B ale Capitalei, unde există restricții. în acest an au fost verificate în trafic peste 4.000 de camioane, informează Poliția Locală a Municipiului București, pe pagin
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Buzău: Blocaj în majoritatea comunelor, după intrarea în vigoare a Codului urbanismului; primăriile nu mai emit documente
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/ Prefectul Capitalei, Andrei Nistor: O asemenea organizare nu o fac oierii, ci huliganii
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile
Protest în Piața Victoriei/Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță: Am sesizat organele abilitate privind distrugerile









