Sarah Ferguson ar urma să revină în Regatul Unit după ce a locuit pentru o perioadă în străinătate, în urma scandalului legat de prietenia ei și a fostului său soț, Andrew Mountbatten-Windsor, cu Jeffrey Epstein, pedofilul american condamnat la închisoare, informează sâmbătă DPA.
Fosta cumnată a regelui Charles al III-lea a închiriat o locuință cu șase dormitoare, situată într-un complex rezidențial securizat din ''Home Counties'', o zonă care desemnează comitatele britanice din jurul Londrei, potrivit cotidianului The Sun.
Fosta ducesă de York, în vârstă de 66 de ani, și-a pierdut titlul în luna octombrie 2025, la fel ca Andrew, în urma dezvăluirilor privind legăturile lor cu finanțistul american Jeffrey Epstein.
Sarah Ferguson a locuit anterior alături de Andrew în fosta reședință oficială a acestuia, Royal Lodge, însă el a fost nevoit să părăsească proprietatea și să se mute la Marsh Farm, pe domeniul regal Sandringham din Norfolk.
Ea s-ar putea muta ''în scurt timp'' într-o nouă locuință, care dispune de trei băi și de un apartament separat destinat găzduirii rudelor în vârstă (așa-numita ''granny annexe''), potrivit tabloidului The Sun.
Această revenire preconizată are loc la doar câteva zile după ce ducele și ducesa de Sussex, Harry și Meghan, s-au întors în Regatul Unit împreună cu copiii lor pentru a începe o nouă viață, după șase ani petrecuți în Statele Unite.
Se crede că, după plecarea sa din Royal Lodge, Sarah Ferguson și-a petrecut timpul departe de ochii publicului într-o cabană alpină din localitatea elvețiană Verbier, iar bunurile sale au fost ridicate săptămâna aceasta de la reședința lui Andrew din Sandringham, a dezvăluit același cotidian britanic.
Ea s-a confruntat cu solicitări din partea procurorilor americani de a discuta despre legăturile ei cu Jeffrey Epstein, după ce publicarea, anul trecut, a milioane de documente legate de acesta a prezentat relația lor într-o nouă lumină.
Un schimb de e-mailuri a sugerat că Sarah Ferguson și-a dus fiicele să-l viziteze pe Jeffrey Epstein în Statele Unite la scurt timp după ce acesta fusese eliberat din închisoare, unde ispășise o pedeapsă pentru infracțiuni sexuale comise asupra minorilor.
Cazul Epstein a dus la căderea în dizgrație a fostului prinț Andrew, care a fost deposedat de titluri de către fratele său mai mare, regele Charles, din cauza unor ''grave erori de judecată'' legate de prietenia sa cu pedofilul american, care a murit în cele din urmă într-o închisoare.
Sarah Ferguson și-a pierdut titlul onorific deținut în urma divorțului de fostul prinț Andrew și a revenit la numele său de fată. De asemenea, i-a fost retras titlul de ''Cetățean de Onoare'' al orașului York, după ce consilierii locali au votat în unanimitate această măsură din cauza legăturilor sale cu Epstein.
Ea și Andrew primiseră această distincție onorifică drept cadou de nuntă din partea orașului York, în 1987, cu ocazia unei vizite în localitate. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Gabriela Badea)
Sarah Ferguson urmează să revină în Regatul Unit (presă)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regele Charles se purta ca și când ar fi câștigat la loterie după moartea Dianei, susține fratele acesteia
Regele Charles al Marii Britanii se purta 'ca un câștigător la loterie' după moartea primei sale soții, Diana, scrie fratele acesteia în cartea sa care urmează să fie lansată și din care au fost publicate joi noi extrase, transmite Reuters. Fratele Dianei, Charles Spencer, a declarat că prințul Charles de atunci era 'ex
VIDEO Filmul 'Spider-Man: Brand New Day' devine cel mai mare succes de box-office din istoria SUA
Fenomenul 'Spider-Man: Brand New Day', cu Tom Holland și Zendaya în rolurile principale, a devenit săptămâna aceasta cel mai mare succes de box-office din istoria Statelor Unite, informează agenția de presă EFE.
Regele Charles răspunde criticilor formulate de fratele prințesei Diana
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a luat miercuri o măsură neobișnuită, răspunzând la criticile aduse de fratele regretatei sale prime soții, Diana, și afirmând, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că suferința poate afecta rațiunea, judecata și memoria, transmite Reuters. Afirmațiile fratelui Dianei, formulate într-o ca
Kim Kardashian a primit o despăgubire simbolică, în valoare de 1 euro, pentru jaful de la Paris
Vedeta americană de reality show-uri Kim Kardashian a primit marți o sumă simbolică de 1 euro (1,15 dolari) drept daune de la hoții care au amenințat-o cu arma și au legat-o într-un hotel din Paris în 2016 și apoi i-au furat bijuteriile, inclusiv inelul de logodnă în valoare de 4 milioane de dolari, transmite Reuters. Kardash
O adaptare teatrală după filmul clasic ''Thelma & Louise'' are premiera la Londra
La mai bine de trei decenii după ce ''Thelma & Louise'' a devenit un film-cult, o adaptare teatrală a peliculei premiate cu Oscar are premiera la Londra, iar autoarea scenariului, Callie Khouri, spune că problemele abordate în film sunt în continuare nerezolvate, informează Reuters. Filmul din 1991, care i-a adu
Harry și Meghan și-au mutat copiii la o altă școală din motive de securitate (presă)
Prințul Harry și soția lui, Meghan, și-au mutat copiii la o altă școală din motive de securitate, la doar câteva zile după începerea anului școlar în Anglia, unde ducele și ducesa de Sussex s-au reîntors recent, au relatat luni mai multe publicații britanice, informează AFP. Potrivit acestora, comisia însărcinată
Premiile Emmy 2026 /Actorul Michael J. Fox, recompensat pentru campaniile de conștientizare legate de boala Parkinson
Michael J. Fox, actorul canadiano-american care a transformat boala Parkinson de care suferă într-una dintre cele mai influente campanii de conștientizare și de strângere de fonduri, a fost recompensat luni cu Bob Hope Humanitarian Award la gala Emmy Awards, informează Reuters. Actorul, în vârstă de 65 de ani, a revenit
Premiile Emmy 2026/Serialele 'Widow's Bay' și 'The Pitt', marile câștigătoare;Matthew Rhys, recompensat cu două trofee
Comedia horror 'Widow's Bay' a dominat luni gala Premiilor Emmy, câștigând 14 trofee la aceste premii, echivalentul Oscarurilor pentru televiziunea americană, într-o seară marcată, totodată, de succesul dramei medicale 'The Pitt', transmite AFP. Desemnată cea mai bună serie de comedie, 'Widow's Bay









