Ochelarii conectați devin din ce în ce mai accesibili pe măsură ce concurența se intensifică și funcțiile bazate pe inteligența artificială (AI) se înmulțesc, relatează vineri AFP.

Ochelarii conectați sunt capabili să răspundă instantaneu la comenzi vocale, să recunoască ceea ce privește utilizatorul, să fotografieze, să filmeze, să primească apeluri, să traducă, să redea muzică prin căștile integrate în brațele ochelarilor și altele.

''Îmi schimbă viața în permanență!'', a mărturisit Colette Dentelle, în vârstă de 83 de ani, cu deficiențe de vedere, care se deplasează cu ajutorul unui baston alb, cerându-le ochelarilor ei Ray-Ban Meta să o ghideze spre stația de autobuz.

Ei ''îmi permit să mă deplasez, să-mi fac cumpărăturile, indicându-mi ce scrie pe conserve și prețul de pe etichete'', a adăugat ea.

Iar când își pierde cheile, dispozitivul său conectat i le găsește printr-o simplă întrebare. 'Îmi permit să rămân autonomă', a concluzionat Dentelle.

Vânzări dinamice

Potrivit companiei de consultanță Omdia, în 2025, la nivel mondial, s-au vândut 8,7 milioane de perechi de ochelari cu AI.

Iar livrările mondiale de ochelari conectați (fără afișaj vizual) s-au triplat (+210%) în primul trimestru al anului 2026, potrivit companiei de cercetare de piață Counterpoint.

Grupul american ''Meta și-a menținut poziția dominantă'', cu modelele sale Ray-Ban Meta și Oakley Meta, dezvoltate împreună cu liderul mondial în domeniul opticii, compania franco-italiană EssilorLuxottica - cota sa de piață a atins aproape 84% în acest trimestru, conform analizei publicate în iunie.

Deși Statele Unite se mențin pe primul loc la nivel internațional pe piața ochelarilor inteligenți, concurența se intensifică în China (cu producătorii Xiaomi, Huawei, Rokid) sau în India, două piețe în plină expansiune, cu prețuri în cădere liberă.

''Tehnologia evoluează foarte repede'', la fel ca piața telefoanelor mobile, unde noile generații se succed, ''așa că suntem prudenți cu comenzile'', a declarat un optician parizian, care preferă să se aprovizioneze cu ochelari Meta 'la cererea' clienților, mai degrabă decât să își facă un stoc.

Rodeo, jetski și confidențialitate

Printre cei mai recenți clienți ai săi s-a numărat ''o americancă stabilită la Paris, care practică rodeo și intenționează să se filmeze călare''. Înaintea ei, au fost ''un producător de film și destul de mulți turiști''.

''Am vândut jumătate din stocul meu de 10 perechi de ochelari într-o lună și jumătate'' în această vară, dar ''dacă nu vindem și lentile optice odată cu ei, pentru noi este o afacere fără profit'', în măsura în care ''trebuie să ne aliniem la prețurile afișate pe site-ul'' producătorului, a explicat opticianul.

Ayoub Benheddi, inginer parizian în vârstă de 24 de ani, a declarat: ''Eu n-aș fi plătit din buzunarul meu, dar asigurarea mea de sănătate a acoperit întreaga sumă'', adică 500 de euro, împreună cu lentilele de soare corective.

El a utilizat prima generație de Ray-Ban Meta pentru ''a putea filma fără a-și folosi mâinile'' și pentru ''a posta pe rețelele sociale'' călătoriile, ieșirile ''cu jetskiul sau cu scuterul'' și ''meciurile de fotbal cu prietenii''. Un braț al ochelarilor i s-a rupt, însă, în timpul unui meci, înainte de apariția, vara trecută, a modelului Oakley Meta, mai potrivit pentru activități sportive.

Alte nemulțumiri: o ''autonomie care nu este excepțională'', potrivit spuselor lui, și faptul că ''înregistrarea se oprește automat după trei minute''. ''Poate din motive de confidențialitate. Dar e cam incomod'', a adăugat el.

În plus, ''când activezi camera, ar trebui să se aprindă un indicator luminos care să avertizeze că se filmează. Dar cunosc persoane care dezactivează această lumină. Astfel, unii își permit să înregistreze, să creeze conținut, să filmeze oameni fără consimțământul lor'', a explicat el pentru AFP.

Pe forumul Reddit, problema confidențialității este dezbătută pe larg. Un utilizator a mărturisit că ''încearcă să înregistreze discret'' anumite situații ''pentru propria sa siguranță'', pentru ''a avea dovezi în cazul în care ar avea nevoie să apeleze la un avocat''.

A fost ridicată, de asemenea, problema utilizării acestor ochelari ''la consultațiile ginecologice''. ''Atenție la paranoia!'', au replicat, însă, cei mai convinși. În fața acestei probleme, a fost recent dezvoltată o aplicație numită Nearby Glasses pentru a-i avertiza pe utilizatori atunci când în apropiere se află ochelarii inteligenți. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea)

* Sursa foto: www.ray-ban.com