Un hoț în vârstă de 64 de ani și-a uitat telefonul mobil într-o casă din Elche, estul Spaniei, pe care o spărsese pentru a o jefui. Câteva ore mai târziu, a sunat la propriul său număr de celular pentru a cere să-i fie restituit, scrie joi EFE.

Potrivit unor surse apropiate anchetei care au discutat cu EFE, faptele au avut loc în primele ore ale zilei de 25 iunie, după ce un bărbat s-a dus la secția de poliție pentru a raporta că persoane necunoscute i-au spart ușa de la intrare și au furat o bicicletă evaluată la aproximativ 1.500 de euro.

De asemenea, fuseseră furate mai multe mașinuțe de colecție.

Jaful avusese loc în ziua precedentă, iar victima a observat în casă un telefon mobil care nu îi aparținea.

Agenți ai secției de poliție din Elche s-au deplasat la domiciliu și au confirmat că existau într-adevăr pagube atât la ușă, cât și la tocul acesteia, care fusese spart din cauza loviturilor.

La scurt timp după aceea, agenții de poliție și victima au observat că pe telefonul descoperit în casă se primea un apel. Când au răspuns, un bărbat le-a explicat că suna de pe telefonul unei femei, pe care o întâlnise pe stradă. Bărbatul le-a spus că nu își amintea unde își pierduse telefonul și că dorea să stabilească o întâlnire pentru a-l recupera.

Cu siguranță fără să-și dea seama că tocmai vorbise cu niște polițiști, bărbatul a convenit cu interlocutorii săi să se întâlnească într-o piață. La sosire, polițiștii și victima jafului l-au văzut pe presupusul hoț stând pe o bancă, având cu el o sacoșă galbenă în interiorul căreia se aflau mașinuțele de colecție pe care le furase.

Luat la întrebări de polițiști, bărbatul a recunoscut că intrase în respectiva casă împreună cu fratele său, la care se afla bicicleta furată, dar nu a putut spune unde anume putea fi găsit acesta.

Bărbatul, cu antecedente penale, originar dintr-un oraș apropiat (Orihuela) și care în prezent avea domiciliul în orașul Elche, a fost arestat pentru presupusul jaf, în așteptarea localizării fratelui său, care i-a fost și complice. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)