Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a criticat partidele care și-au anunțat votul favorabil pentru învestirea Guvernului Niculescu și programul de guvernare propus, punând la îndoială posibilitatea de a păstra taxele și impozitele actuale, concomitent cu reducerea deficitului bugetar.


'Aș vrea să fac un scurt rezumat al zilei de astăzi. A venit în fața noastră candidatul de premier să ne propună un program de guvernare care poate fi rezumat astfel: se păstrează toate taxele și impozitele actuale la nivelul la care sunt, se cresc cheltuielile bugetare cu cel puțin un punct procentual din PIB, dar, în același timp, se reduce deficitul bugetar de la 6,2% la 3,2%. Este ăsta un adevăr? Este un adevăr la fel de mare ca acela că Guvernul Luca Niculescu va reforma companiile de stat, în contextul în care fratele candidatului de prim-ministru a fost numit pe un post pentru care nu-l califică nimic, la una dintre aceste companii de stat, CFR Călători. Domnia sa, geolog de profesie, conduce direcția tehnică, atenție, a unei companii care se ocupă cu locomotive și vagoane', a spus Peiu marți, în plenul Parlamentului.

El nu este de acord cu liderul PNL, Ilie Bolojan, care i-ar fi criticat pe unii miniștri propuși în Guvernul Niculescu, dar votul PNL este de susținere a acestui Executiv.

'După care a venit principalul partid care face parte din Guvern și ne-a spus așa: 'Ce a fost până acum a fost rău. Toate deciziile care s-au luat au fost rele. Dar noi vă propunem un guvern în care avem același ministru de Finanțe care a luat toate deciziile astea rele'. A mai venit domnul Bolojan, fostul prim-ministru sau încă prim-ministru interimar, și ne-a spus așa: 'Dom'le, avem un guvern în care ministrul Justiției e rău, ministrul Muncii e câh, dar, cu toate astea, vom vota Guvernul, pentru țară'. Cel mai simpatic a fost domnul Kelemen Hunor, care a venit să se plângă de AUR, care n-a guvernat nicio zi, dar, în același timp, să ne spună de mărețe obiective. Este momentul, oameni buni, să-i aducem aminte domnului Kelemen Hunor cine a blocat începerea negocierilor de aderare a României la OCDE în 2017: UDMR, susținut de Viktor Orban. De ce nu spune Kelemen Hunor acest adevăr niciodată? De ce îi este frică de adevăr?', a adăugat Peiu. AGERPRES/(A - redactor: Livia Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)

Citeşte şi:

VIDEO LIVE UPDATE Parlament/ Şedința de învestire a Guvernului propus de Luca Niculescu