Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligația de a reanaliza dosarul și de a răspunde motivat în termen de 45 de zile.
Propunerea legislativă aduce modificări art. 127 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii.
'Deciziile emise de casele teritoriale de pensii pot fi contestate în termen de 45 de zile de la comunicare, prin procedură administrativă prealabilă, adresată casei teritoriale de pensii emitente. Aceasta are obligația de a reanaliza dosarul de pensie și de a comunica un răspuns motivat în termen de 45 de zile de la data înregistrării contestației', prevede proiectul adoptat.
De asemenea, termenul de 45 de zile prevăzut pentru introducerea acțiunii la instanța judecătorească competentă se suspendă de drept pe durata parcurgerii procedurii administrative prealabile, de la data înregistrării contestației la casa teritorială de pensii emitentă și până la data comunicării răspunsului motivat către solicitant.
În cazul necomunicării răspunsului de către casa teritorială de pensii în termenul legal sau în cazul unui răspuns nesatisfăcător, titularul drepturilor se poate adresa direct instanței judecătorești competente, în termen de 45 de zile, calculat de la data expirării termenului de răspuns sau, după caz, de la data comunicării acestuia. Deciziile contestate în termenele prevăzute devin definitive.
Pentru asigurarea celerității procedurii și evitarea litigiilor repetitive, se poate formula o singură contestație administrativă prealabilă per dosar de pensie cu privire la aceleași elemente de fapt și de drept deja existente în evidențele instituției sau deținute de solicitant la data emiterii deciziei contestate, au mai stabilit senatorii.
Totodată, titularul are obligația de a cumula toate obiecțiile, stagiile de cotizare disputate și adeverințele disponibile în cuprinsul acestei unice contestații administrativ-jurisdicționale.
'Prin excepție (...), dreptul de a formula o nouă contestație sau de a completa acțiunea aflată în curs se activează în următoarele cazuri: a) în cadrul descoperirii unor erori materiale evidente de calcul sau de introducere a datelor imputabile exclusiv casei teritoriale de pensii; b) în cazul prezentării de acte doveditoare, înscrisuri sau adeverințe cu caracter nou, care atestă stagii de cotizare sau venituri suplimentare și care nu au putut fi depuse de către solicitant anterior din motive obiective, independente de voința sa', mai prevede în proiectul adoptat.
Senatul este primul for sesizat cu acest proiect, Camera Deputaților este decizională. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Senat: Casa teritorială de pensii - obligată să răspundă în 45 de zile contestațiilor la dosarele de pensii

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Budăi: Nu voi vota niciun Guvern condus de Mureșan; nu pot vota acum pentru o continuare
Deputatul PSD Marius Budăi declară că nu va vota un Cabinet condus de liberalul Siegfried Mureșan, pentru că nu poate susține continuarea unei guvernări care 'a distrus' economia și puterea de cumpărare a românilo
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare









