Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care asiguratul în sistemul public de sănătate nu mai este obligat să facă dovada calității sale prin adeverință fizică, aceasta realizându-se printr-o verificare electronică.
Au fost înregistrate 111 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și o abținere.
Potrivit unui amendament adoptat în Senat, verificarea electronică a calității de asigurat se realizează prin intermediul Platformei informatice din asigurările de sănătate și a instrumentelor electronice puse la dispoziție de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, de către furnizorii de servicii/dispozitive medicale aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de Sănătate, de către autoritățile și instituțiile publice care au dreptul de a verifica această calitate.
'Rezultatul verificării electronice prevăzute se materializează într-un înscris în formă electronică generat prin platforma informatică din asigurările de sănătate sau prin instrumente electronice puse la dispoziție de CNAS, căruia i se aplică sigiliul electronic calificat al CNAS și marca temporală electronică calificată. Înscrisul atestă calitatea de asigurat la data și ora verificării și produce aceleași efecte juridice ca adeverința de asigurat', stipulează propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Proiectul, inițiat de un grup de parlamentari ai USR, PNL și UDMR, mai prevede că verificarea electronică a calității de asigurat se face cu excepția cazului în care persoana refuză, în mod expres din motive religioase sau de conștiință, primirea cardului național de asigurări sociale de sănătate.
Adeverința de asigurat sau documentele necesare dovedirii calității de asigurat pot fi solicitate persoanei numai în situații excepționale în care verificarea electronică nu este posibilă din motive tehnice ori de lipsă temporară a datelor necesare în sistemele informatice.
Pentru persoanele care nu se regăsesc temporar în baza de date electronice a CNAS, dovada calității de asigurat se poate face pe baza documentelor necesare dovedirii calității de asigurat.
'CNAS asigură funcționarea instrumentelor electronice necesare verificării electronice a calității de asigurat și generării înscrisului în condiții care să permită identificarea verificării efectuate, trasabilitatea și auditarea operațiunilor. Verificarea electronică a calității de asigurat și generarea înscrisului se realizează exclusiv în scopurile prevăzute de lege cu respectarea cerințelor pentru protecția datelor cu caracter personal', se mai arată în actul normativ.
Până la data de 31 decembrie 2027, cardul național de asigurări sociale de sănătate și cartea electronică de identitate pot fi utilizate în mod alternativ ca instrumente de autentificare în platforma informatică din asigurările de sănătate, precum și pentru dovedirea calității de asigurat.
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Senat: Calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, verificată electronic

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Budăi: Nu voi vota niciun Guvern condus de Mureșan; nu pot vota acum pentru o continuare
Deputatul PSD Marius Budăi declară că nu va vota un Cabinet condus de liberalul Siegfried Mureșan, pentru că nu poate susține continuarea unei guvernări care 'a distrus' economia și puterea de cumpărare a românilo
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare









