Indiferența Guvernului demis a dus la cea mai mare grevă a personalului medical din ultimii 15 ani, susține președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, liderul PSD.
'Indiferența Guvernului demis a dus la cea mai mare grevă a personalului medical din ultimii 15 ani. Greva generală este un instrument democratic atunci când nu ești ascultat. Greva înseamnă eșecul unor negocieri, iar premierul demis Bolojan împreună cu ministrul demis Pîslaru au reușit doar să jignească o întreagă categorie profesională. În loc să caute soluții, acești oameni i-au catalogat zilele trecute drept ridicoli pe toți medicii și asistentele și amenință cu tot felul de liste negre, așa cum am văzut că au spus cei de la Sanitas. Practic, s-a trecut în decurs de câțiva ani, de la eroii în halate albe din pandemie, la ceea ce consideră acum Ilie Bolojan și Pîslaru - îi consideră pe medici ca fiind niște îmbuibați care consumă resurse și cerșesc drepturi. Acestea sunt lucruri, din punctul nostru de vedere, inacceptabile, iar PSD este alături de salariații din sistemul medical și le susține revendicările', a declarat Grindeanu într-o conferință de presă susținută la Parlament.
El i-a solicitat 'premierului demis' Ilie Bolojan și ministrului Sănătății, conducerilor unităților sanitare și reprezentanților angajaților să reia imediat dialogul social și să stabilească un calendar clar pentru rezolvarea revendicărilor.
'Deblocarea posturilor din sănătate, decisă ieri printr-o inițiativă a PSD, reprezintă un prim răspuns concret la această criză din sistemul medical. (...) Mai departe, rămân problemele din legea salarizării. De asemenea, i-aș spune ministrului interimar Pîslaru să lase deplasările pe bani publici în weekend, la Bruxelles, la familie, să nu mai ironizeze protestele, pentru că asta a făcut, și să reia discuțiile cu sindicatele. PSD nu va vota o lege care să taie din drepturile medicilor, asistentelor, profesorilor, militarilor și celorlalte categorii. Din păcate, domnul Bolojan a înțeles doar că reducerea deficitului se poate face doar prin metode ceaușiste. Și anume, creștem taxele și tăiem doar de la oamenii simpli. Mai bine, premierul demis Bolojan ar trebui să înțeleagă că într-un stat de drept respectarea legii nu este facultativă, este obligatorie', a transmis liderul PSD. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Grindeanu: Indiferența Guvernului demis a dus la cea mai mare grevă a personalului medical în ultimii 15 ani

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Budăi: Nu voi vota niciun Guvern condus de Mureșan; nu pot vota acum pentru o continuare
Deputatul PSD Marius Budăi declară că nu va vota un Cabinet condus de liberalul Siegfried Mureșan, pentru că nu poate susține continuarea unei guvernări care 'a distrus' economia și puterea de cumpărare a românilo
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare









