Liliecii ar fi apărut cel mai probabil în Europa, în paleocenul târziu, cu aproximativ 65-60 de milioane de ani în urmă, conform unor noi cercetări care schimbă perspectiva oamenilor de știință asupra evoluției acestor animale.
Timp de decenii, cercetătorii au dezbătut zona în care au apărut pentru prima dată liliecii, Africa, Asia și America de Nord fiind propuse drept posibile locuri de origine ale acestor animale. Acum, o echipă internațională alcătuită din 137 de cercetători din 64 de țări a combinat datele genomice ale tuturor familiilor de lilieci vii cu dovezi provenite de la fosile pentru a reconstitui istoria evolutivă a singurelor mamifere din lume capabile de zbor real. Cercetarea a fost realizată prin intermediul consorțiului Bat1K, o inițiativă globală dedicată secvențierii genomurilor tuturor speciilor de lilieci vii și cofondată de profesoara Emma Teeling de la University College Dublin (UCD), relatează Science Daily.
Studiul, publicat în revista științifică Nature, a examinat 103 genomuri de lilieci, inclusiv 42 de ansambluri la nivel cromozomial generate recent, acoperind toate cele 21 de familii recunoscute de lilieci. Cercetătorii au inclus, de asemenea, dovezi provenite de la 44 de fosile de lilieci.
Rezultatele sugerează că liliecii au evoluat pentru prima dată în Europa, în timpul paleocenului târziu. Descendenții lor s-au mutat apoi în Africa.
Pe măsură ce liliecii au continuat să se diversifice, grupuri separate s-au extins în America, Asia și Australia. De-a lungul timpului, aceste migrații au dat naștere principalelor linii genealogice de lilieci întâlnite astăzi în întreaga lume.
Liliecii se numără printre cele mai distinctive mamifere de pe Pământ - sunt singurele mamifere capabile de zbor real, susținut, iar majoritatea speciilor se pot orienta și pot vâna pe întuneric folosind sunetul.
De asemenea, reprezintă aproximativ o cincime din totalul mamiferelor vii și au roluri ecologice importante în întreaga lume.
Multe specii de lilieci sunt neobișnuit de rezistente la boli și pot trăi mult mai mult decât alte mamifere de dimensiuni similare. Cu toate acestea, oamenii de știință au petrecut decenii încercând să răspundă la întrebări fundamentale referitoare la modul în care au evoluat liliecii și cum s-au dezvoltat trăsăturile lor cele mai neobișnuite.
'Este extraordinar că, după decenii de cercetare și descoperiri contradictorii, avem în sfârșit un arbore filogenetic solid, pe care-l putem folosi acum pentru a înțelege corect cum și unde au evoluat trăsăturile unice ale liliecilor', a declarat Emma Teeling, autoarea principală a studiului și directoarea cofondatoare a proiectului Bat1K.
'De asemenea, dispunem de genomurile necesare pentru a descoperi baza moleculară a acestor adaptări spectaculoase ale mamiferelor și pentru a afla unde se încadrează liliecii fosili în acest arbore', a precizat ea.
Descoperirile oferă, de asemenea, noi indicii despre originile a două dintre trăsăturile definitorii ale liliecilor: zborul propulsat și ecolocația. 'Întrucât liliecii sunt singurele mamifere cunoscute care au dezvoltat un zbor propulsat real, descoperirile noastre indică Europa drept locul cel mai probabil în care a apărut pentru prima dată zborul propulsat la mamifere', a adăugat Teeling.
Cercetătorii au analizat, de asemenea, fosila de liliac Vielasia, aflată pe cea mai veche ramură a arborelui genealogic al liliecilor. Această fosilă sugerează că ecolocația apăruse deja aproape de începutul evoluției liliecilor.
Coroborate, dovezile indică faptul că atât zborul propulsat, cât și ecolocația au apărut înainte ca grupurile moderne de lilieci să înceapă să se diversifice. Aceste abilități ar fi putut contribui la succesul evolutiv remarcabil al liliecilor.
'Abordarea pe care am folosit-o pentru a modela împreună evoluția speciilor fosile și a celor vii poate realiza ceea ce alte metode nu pot: să identifice cel mai vechi grup de lilieci fosili, ținând cont de datele genomice, și să descopere când și unde au apărut liliecii', a declarat Liliana M. Davalos de la Universitatea Stony Brook din Statele Unite, de asemenea autoarea principală a studiului.
Cercetătorii au reconstruit, de asemenea, pe cale computațională, genomul strămoșului comun al tuturor liliecilor actuali. Această reconstrucție oferă o perspectivă asupra compoziției genetice a unuia dintre primele mamifere zburătoare și creează o nouă resursă pentru studierea modului în care liliecii și-au dezvoltat diversitatea excepțională. De asemenea, oamenii de știință pot folosi setul de date pentru a cerceta modificările genetice asociate cu zborul, ecolocația, longevitatea și rezistența la boli.
'Liliecii ne surprind constant. Ei reprezintă unul dintre cele mai mari experimente ale evoluției', a declarat Sonja Vernes de la St Andrews University din Regatul Unit, autoare principală și directoare cofondatoare a proiectului Bat1K. 'Această resursă genomică extraordinară, punctul culminant al unor ani de cooperare internațională în cadrul proiectului Bat1K, ne permite în sfârșit să înțelegem cum a evoluat biologia lor remarcabilă', a adăugat ea. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: ucd.ie










