O companie cu sediul în Colorado, SUA, Lunar Outpost a anunțat că participă la obiectivul fixat de NASA în cadrul programului Artemis privind amenajarea unor baze selenare permanente, transmite vineri Space.com.
Compania a construit deja un rover selenar numit Eagle și a trimis un mini-rover robotic pe Lună cu un modul de aselenizare comercial. În plus, luna aceasta, compania a anunțat că a obținut o finanțare de 30 de milioane de dolari pentru a o ajuta să dezvolte un nou rover mai mic, numit Pegasus.
Ilustrațiile conceptuale distribuite de companie dezvăluie că Pegasus este o ofertă mai simplă decât roverul Eagle, mai mare, asemănător unui SUV. Pegasus seamănă cu 'buggy-ul lunar' al NASA folosit în timpul misiunilor Apollo. Compania speră ca noul rover Pegasus să fie livrat până la sfârșitul anului 2027, cu o lansare pe Lună în 2028, un calendar care se potrivește cu cel mai recent calendar al NASA pentru Artemis 4.
Lunar Outpost are deja mai multe rovere lunare alocate misiunilor decât toate celelalte companii comerciale la un loc. Dar roverele nu sunt singurele tehnologii selenare pe care compania le cercetează și le dezvoltă.
Compania își propune să dezvolte un întreg ecosistem de infrastructură pe Lună, precum și roboții care îl vor construi.
'Suntem o companie de infrastructură selenară, iar infrastructura bazei lunare nu va fi construită doar de astronauți', a declarat vicepreședintele companiei pentru strategie, Michael Moreno, pentru Space.com. 'Va fi o forță de muncă robotică autonomă, iar aceasta este expertiza noastră', a precizat el.
Space.com a discutat cu Moreno în aprilie 2026, la Simpozionul Spațial anual al Fundației Spațiale din Colorado Springs, despre viziunea Lunar Outpost pentru tehnologii autonome care vor opera alături de astronauți pentru a construi infrastructura necesară pentru o prezență umană susținută pe Lună.
'Avem rovere care vor realiza construcții autonome de infrastructură, amenajarea suprafeței selenare, vor ajuta la construirea platformelor de lansare și aterizare, stocarea energiei și a habitatelor', a spus Moreno.
Primul mini-rover robotizat MAPP (Mobile Autonomous Prospecting Platform) al Lunar Outpost nu a ajuns niciodată să exploreze Luna, deoarece vehiculul său, modulul lunar Intuitive Machines Athena, s-a răsturnat la aselenizarea din martie 2025.
Dar Lunar Outpost are deja în pregătire încă patru misiuni MAPP, a spus Moreno, inclusiv una în cadrul Artemis 4 de la NASA, care va marca revenirea umanității pe suprafața selenară, dacă totul merge conform planului.
'Asociem un rover MAPP cu un astronaut Artemis pe Artemis 4', a spus Moreno. 'Va fi prima dată în istorie când se întâmplă asta, un astronaut lucrând alături de un rover'.
Lunar Outposts are în vedere ca unul dintre roverele sale MAPP să călătorească alături de astronauții Artemis, studiind proprietățile suprafeței selenare. 'Vor lucra împreună pentru a caracteriza regolitul selenar și pentru a înțelege unele dintre proprietățile regolitului pentru a ne ajuta în ambele obiective științifice, deschizând calea pentru explorări viitoare', a spus Moreno.
Sunt bani mulți în joc în proiectarea și dezvoltarea următorului rover selenar. Noua rundă de contracte NASA pentru vehicule de teren selenar valorează în total 4,6 miliarde de dolari până în 2039.
Însă eforturile Lunar Outpost de a construi infrastructură pe Lună nu se referă doar la următorul mare boom economic, spune compania. Potrivit lui Moreno, Lunar Outpost este inspirat de o viziune mult mai amplă de a ajuta omenirea să colonizeze alte planete.
'Ne dorim să ne întoarcem pe Lună de 50 de ani și cred că este un imperativ uman', a spus el. 'Dincolo de asta, este punctul de lansare pentru explorarea spațiului profund. Este modul în care începem să facem din oameni o specie multiplanetă'. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)
O companie privată își prezintă obiectivele privind amenajarea unei baze selenare permanente în parteneriat cu NASA
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 3 minute

Alte știri din categorie
Universitatea Oxford dezvoltă un vaccin împotriva Ebola pentru a combate focarul actual
Universitatea Oxford dezvoltă un vaccin împotriva Ebola pentru a combate focarul actual
O companie americană vrea să reînvie specia dispărută moa: peste 20 de pui au eclozat din ouă 'artificiale'
O companie americană vrea să reînvie specia dispărută moa: peste 20 de pui au eclozat din ouă 'artificiale'
Hantavirus/ Misiunea științifică din Ushuaia a capturat aproximativ 150 de rozătoare; analizele în perioada următoare
Hantavirus/ Misiunea științifică din Ushuaia a capturat aproximativ 150 de rozătoare; analizele în perioada următoare
Lansarea rachetei Starship V3, anulată în ultimul minut
Lansarea rachetei Starship V3, anulată în ultimul minut
Marea Piramidă din Giza, construită cu o rezistență sofisticată la cutremure (studiu)
Marea Piramidă din Giza, construită cu o rezistență sofisticată la cutremure (studiu)
Fizicienii confirmă ipoteza existenței 'timpului negativ' printr-un experiment asupra atomilor
Fizicienii confirmă ipoteza existenței 'timpului negativ' printr-un experiment asupra atomilor
Un studiu prezintă dovezi ale domesticirii porumbeilor care datează din urmă cu 3.500 de ani (studiu)
Un studiu prezintă dovezi ale domesticirii porumbeilor care datează din urmă cu 3.500 de ani (studiu)
Oamenii de știință au identificat o traiectorie către Lună care economisește combustibil
Oamenii de știință au identificat o traiectorie către Lună care economisește combustibil









