Jucătorul Alexandru Musi a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de Dinamo cu scorul de 2-1 în fața formației FCSB, că echipa sa este, în acest moment, cea mai bună din campionat, subliniind schimbările produse în jocul formației după venirea antrenorului Nuno Campos.
'Mă bucur că am luat cele trei puncte. Ne-am făcut treaba bine, au avut și acel cartonaș roșu și a fost norocos pentru noi. Mă bucur pentru aceste trei puncte. Cred că se vede că suntem echipa cea mai bună în acest moment. De când a venit domnul Campos avem un alt joc, avem alte combinații', a declarat Musi.
Jucătorul dinamovist le-a mulțumit suporterilor pentru sprijinul acordat și le-a promis că echipa va încerca să le ofere cât mai multe astfel de momente.
'Este o victorie frumoasă, o victorie muncită. Le mulțumim suporterilor că au fost alături de noi și sper să le mai aducem astfel de bucurii', a afirmat Alexandru Musi.
Musi consideră că este prea devreme pentru ca Dinamo să vorbească despre lupta pentru titlu, precizând că echipa trebuie să rămână concentrată asupra propriului joc.
'Abia este un început de campionat, nu putem spune dacă ne batem la campionat sau nu. Trebuie să rămânem concentrați, să ne vedem de jocul nostru și, spre finalul campionatului, va fi o luptă aprigă', a mai declarat Alexandru Musi.
Dinamo București a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un etern derby al fotbalului românesc, desfășurat în etapa a opta a Superligii.
AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Fotbal: Alexandru Musi (Dinamo) - Cred că se vede că suntem echipa cea mai bună în acest moment

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hochei: ACSHC Fenestela 68 a debutat cu o victorie în Erste Liga
ACSHC Fenestela 68 a debutat cu o victorie în competiția regională de hochei pe gheață Este Liga, 4-3 (0-1, 0-0, 3-2, 1-0), după prelungiri, cu Corona Brașov, în deplasare. Konsta Onni Filemon Mesikammen, Radim Valchar și David Levin au marcat pentru Corona, în timp ce pentru formația din Târgu Secuiesc. Zoltan Roth (2)
Baschet masculin: CS Vâlcea 1924 a câștigat Memorialul 'Elemer Tordai'
CS Vâlcea 1924 a câștigat turneul de baschet masculin Memorialul ''Elemer Tordai'', găzduit de Sala Transilvania din Sibiu, după ce a învins-o, vineri, pe CSU Sibiu cu 90-85. Podiumul a fost completat de CSM Târgu Mureș, victorioasă cu 98-91 în duelul cu FC Argeș Pitești. Joi, î
Gimnastică artistică: Sabrina-Alexia Maneca-Voinea, trei victorii în finalele pe aparate la Naționale (GALERIE FOTO)
Sabrina-Alexia Maneca-Voinea s-a impus în trei din cele patru finale pe aparate, vineri, la cea de-a 79-a ediție a Campionatelor Naționale de gimnastică artistică, organizată în Sala Sporturilor din Galați. Maneca-Voinea s-a impus la sărituri, bârnă și sol, în timp ce Ariana Florina Cotu a câștigat la paralele, po
VIDEO Fotbal: Rapid București, lider provizoriu în Superligă, după 3-1 cu FC Argeș
FC Rapid București a urcat provizoriu pe primul loc al Superligii de fotbal, după ce a învins-o pe FC Argeș cu scorul de 3-1 (1-0), vineri seara, în Giulești, într-un meci din etapa a 10-a. Constantin Grameni a reușit o dublă pentru Rapid (21, 57), celălalt gol al echipei antrenate de Daniel Pancu fiind marcat de Andrei Șucu
Polo masculin: CSM Oradea a debutat cu o victorie în turneul preliminar al Ligii Campionilor
CSM Oradea a învins formația germană Spandau 04 Berlin cu scorul de 19-17 (3-3, 3-5, 3-2, 6-5; 4-2), după aruncările de la 5 metri, vineri seara, în Grupa A a preliminariilor Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, găzduită de Bazinul Olimpic ''Ioan Alexandrescu'' din Oradea. Vicecampioana României a fost c
Rugby: SCM USV Timișoara, a doua finalistă a Ligii Naționale
SCM USV Timișoara s-a calificat în finala Ligii Naționale de rugby, după ce a învins-o pe CSA Steaua București fără drept de apel, cu 36-6 (15-6), vineri, pe Stadionul ''Gheorghe Rășcanu'', în penultimul act. Bănățenii au reușit cinci eseuri, prin Stephen Shennan, Daniel Plai, Tevita Manumua și Gabriel Rupanu, la care s-a adău
Fotbal: Filipe Coelho (U Craiova) - Cu FCSB trebuie să fim concentrați din prima până în ultima secundă
Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Filipe Coelho, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că în meciul cu FCSB din etapa a 10-a a Superligii jucătorii săi trebuie să fie concentrați din prima până în ultima secundă pentru a obține toate cele trei puncte. 'Este un nou meci important pentru noi, alături de sup
Rugby: CS Dinamo, prima finalistă a Ligii Naționale
CS Dinamo București s-a calificat în finala Ligii Naționale de rugby, după ce a învins-o pe campioana CSM Știința Baia Mare cu scorul de 39-20 (12-13), vineri, pe Stadionul ''Florea Dumitrache'' din Capitală, în prima semifinală. Oaspeții au început mai bine și au condus cu 10-0, dar Dinamo a revenit spectaculos a î









