Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian, principala favorită a turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), a declarat forfait pentru competiția care începe luni.

''Din păcate, din cauza unei accidentări, principala favorită, Jaqueline Cristian, s-a retras de la ediția din acest an a UniCredit Iași Open. Îți dorim însănătoșire grabnică și o recuperare cât mai ușoară, Jaqueline!'', au precizat organizatorii pe pagina de Facebook a turneului.

Cristian (36 WTA) trebuia să joace în primul tur contra franțuzoaicei Leolia Jeanjean. Ea a fost înlocuită pe tablou cu kazaha Iulia Putințeva, cap de serie numărul nouă.

Jaqueline Cristian este a treia jucătoare română care declară forfait pentru turneul de la Iași, după Sorana Cîrstea și Irina Begu, care au anunțat săptămâna trecută că nu pot participa din motive medicale.
AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)