Starul Cristiano Ronaldo a primit o suspendare relativ blândă, de 30 de zile, pentru că a părăsit cantonamentul echipei naționale în urma unui conflict cu selecționerul, pe 30 septembrie, a anunțat luni Federația portugheză de fotbal (FPF), informează AFP.
Întrucât suspendarea are caracter retroactiv, intrând în vigoare începând cu 30 septembrie, Ronaldo va fi din nou disponibil pentrru următoarea fereastră dedicată meciurilor internaționale, de la jumătatea lunii noiembrie.
De asemenea, atacantul a fost amendat cu 255 de euro, conform unui comunicat publicat pe site-ul FPF, care a considerat acuzația 'pe deplin întemeiată'.
Incidentul a avut loc pe 30 septembrie, când Cristiano Ronaldo, în vârstă de 41 de ani, a părăsit echipa națională, fiind furios după ce a aflat că nu va face parte din primul ''11'' pentru meciul din Liga Națiunilor împotriva Danemarcei, programat a doua zi la Copenhaga.
Potrivit presei portugheze, acesta risca o suspendare cuprinsă între o lună și șase luni.
La câteva zile după plecarea sa bruscă, fotbalistul și-a cerut scuze fanilor portughezi și coechipierilor săi, confirmând totodată o ruptură totală în relația cu selecționerul Jorge Jesus.
Jucătorul l-a acuzat pe antrenorul în vârstă de 72 de ani că i s-a adresat într-o manieră autoritară și că ''nu s-a ținut de cuvânt'', lăsându-l pe banca de rezerve pentru partida din Liga Națiunilor.
''Dacă sunt apt din punct de vedere fizic (...) și după ce îmi voi ispăși suspendarea care îmi va fi impusă, voi fi disponibil - așa cum am fost întotdeauna până acum - să joc și să câștig alături de echipa noastră națională'', a scris câștigătorul a cinci Baloane de Aur, care deține totodată recordul de selecții și este cel mai bun marcator din istoria Portugaliei, cu 146 de goluri în 234 de meciuri.
''Cu toții, fără excepție, ne dorim să fim împreună în luna noiembrie'', a declarat recent Pedro Proenca, președintele Federației portugheze de fotbal (FPF).
Portugalia a câștigat toate cele patru meciuri disputate în Liga Națiunilor - ultimele trei fără Ronaldo - și s-a calificat în sferturile de finală, având de disputat încă două partide în Grupa a 4-a: pe 14 noiembrie, pe teren propriu împotriva Danemarcei, și trei zile mai târziu, în deplasare, împotriva Țării Galilor.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
Fotbal: Cristiano Ronaldo, suspendat 30 de zile după ce a plecat din cantonamentul Portugaliei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Prima victorie a sezonului pentru Tottenham în Premier League
Echipa Tottenham Hotspur a obținut prima sa victorie în actuala ediție a campionatului de fotbal al Angliei, impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în fața formației Coventry City, luni seara, în ultimul meci al etapei a șaptea a sezonului. Londonezii, pregătiți de antrenorul italian Roberto de Zerbi, s-au imp
Tenis: Marin Cilic, învins în primul tur la Almatî (ATP)
Spotlight pe excelență – povești video care strălucesc
Fotbal: Remiză între Getafe și Rayo Vallecano (1-1), în campionatul Spaniei
Echipele Getafe și Rayo Vallecano s-au anihilat reciproc, scor 1-1, în ultimul meci al etapei a 9-a a campionatului de fotbal al Spaniei, disputat luni seara pe Estadio Coliseum, în fața a 10.000 de spectatori. Rayo, fără fundașul român Andrei Rațiu, nerefăcut după o accidentare, a deschis scorul în minutul 11, prin Alv
Box: Patru români s-au calificat în sferturi la Europenele Under-15
Patru pugiliști români s-au calificat, luni, în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box Under-15 de la Trabzon (Turcia): Auraș Ioan Rusu Cantar (cat. 46 kg), David Aurelian Popescu (cat. 52 kg), Daniel Sardaru (cat. 60 kg) și Raimond Osvat (cat. 63 kg). La cat. 46 kg, Auraș Ioan Rusu Cantar l-a învins la puncte
Box: Ioan Șerban Stoica s-a calificat în optimi la Mondialele Under-19
Pugilistul român Ioan Șerban Stoica s-a calificat, luni, în optimile de finală ale cat. 60 kg, la Campionatele Mondiale de box Under-19 de la Budva (Muntenegru), după ce l-a învins la puncte (5-0) pe iranianul Ali Chehreghani. Stoica va boxa în optimi cu argentinianul Edgar Nicolas Peralta, pe 22 octombrie.
Tir sportiv: Peter Sidi a adus României aur la Mondialele de la Cairo
Sportivul român de origine maghiară Peter Sidi (CSA Steaua) a cucerit medalia de aur, luni, în proba de pușcă standard open 300 m, la Campionatele Mondiale de tir sportiv de la Cairo. Sidi s-a impus cu 585 de puncte, devansându-i pe elvețianul Gillers Vincent Dufaux, medaliat cu argint, și pe finlandezul Aleksi Leppa, medalia
Fotbal: Meciul cu PSG din Liga Campionilor, un 'bun test' pentru FC Barcelona, spune antrenorul Flick
Deplasarea la Paris va reprezenta 'un test foarte bun' pentru FC Barcelona în Liga Campionilor, potrivit antrenorului Hansi Flick, care consideră că gruparea pariziană are un lot 'mai matur' decât al său, scrie AFP. Această partidă este cel mai așteptat duel al începutului de sezon, punând față în
'Jucăm împotriva lui Atletico, echipă ce a marcat fotbalul european', spune antrenorul Hoeness (VfB Stuttgart)
Antrenorul echipei VfB Stuttgart, Sebastian Hoeness, a descris-o pe Atletico Madrid — adversara de marți din Liga Campionilor — drept o echipă 'care și-a pus amprenta asupra fotbalului european' și a afirmat că antrenorul acesteia, Diego Simeone, este unul dintre cei mai buni tehnicieni din ultimii ani, scrie EFE. 'Cari









